Toate definitiile
RUTINIÉR, -Ă, rutinieri, -e,adj., s. m. și f. 1. Adj. (Franțuzism) Șablonizat. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează numai prin rutină1, sclav al automatismului. [Pr.: -ni-er] – Din fr. routinier.
RICÍNĂ, ricine, s. f. 1. Toxină vegetală care se găsește în semințele de ricin și care are proprietatea de a aglutina globulele sângelui. 2. (Pop.) Ulei de ricin. – Ricin + suf. -ă.
RICKÉTTSII s. f. pl. (Biol.) Microbi care fac trecerea de la bacterii la virusuri, având caractere comune ambelor grupe. [Pr.: richéții] – Din engl. rickettsia, fr. rickettsie.
RICKETTSIÓZĂ, rickettsioze, s. f. (Med.) Denumire generică pentru o serie de boli infecțioase cauzate de rickettsii. [Pr.: -si-o-] – Din engl. rickettsiosis, fr. rickettsiose.
RICOȘÉT s. n. v. ricoșeu.
RICOȘÉU, ricoșeuri, s. n. Faptul de a ricoșa. ♦ înscriere a proiectilului pe o nouă traiectorie când întâlnește pământul sau alt obstacol sub un unghi mic, până la 20
RÍCTUS, rictusuri, s. n. Contracție a mușchilor feței, care dă figurii expresia de râs crispat; strâmbătură a gurii provocată de această contracție, care apare în unele boli ale sistemului nervos și dă impresia de râs forțat. – Din fr., lat. rictus.
RIDÁ, ridez, vb. I. Refl. A căpăta riduri. – Din fr. rider.
RIDÁRE, ridări, s. f. Faptul de a se rida. – V. rida.
RIDÁT, -Ă, ridați, -te, adj. Cu riduri, zbârcit. – V. rida.
RÍDGER s. n. Utilaj folosit pentru executarea digurilor mici, în lucrări de teren pentru irigații sau pentru reținerea zăpezilor pe terenuri agricole. [Pr.: ríger] – Cuv. engl.
RIDICÁRE, ridicări, s. f. Acțiunea de a (se) ridica și rezultatul ei; ridicat1. – V. ridica.
RIDICÁTA s. f. art. (În loc. adj., adv. și în sintagme) Cu ridicata = în cantități mari, cu toptanul, angro; fig. cu grămada, în bloc. Comerciant cu ridicata = angrosist, toptangiu. Comerț cu ridicata = comerț cu mărfuri vândute în cantități mari. Preț cu ridicata = preț pentru mărfuri vândute în cantități mari. – Din ridicat1.
RIDICĂTÓR, ridicătoare, s. n. Dispozitiv folosit la combinele de cereale pentru ridicarea și adunarea plantelor căzute sau a celor tăiate în timpul recoltării. – Ridica + suf. -ător.
RIDICĂTÚRĂ, ridicături, s. f. 1. Înălțime, proeminență. ♦ Loc ridicat; dâmb. 2. Faptul de a ridica (lucruri grele). – Ridica + suf. -ătură.
RIDICHIOÁRĂ, ridichioare, s. f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze ovale, inegal crestate, și cu flori galbene (Sinapis arvensis). – Ridiche + suf. -ioară.
RIDÍCUL, -Ă adj. v. ridicol.
RIDICULIZÁRE, ridiculizări, s. f. Acțiunea de a ridiculiza și rezultatul ei. – V. ridiculiza.
RÍFLU, rifluri, s. n. Șanț de riflură. – Din germ. Riffel.
RIFLUÍRE, rifluiri, s. f. Operație de executare a unor șanțuri sau canale în formă de elice pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară, prin așchiere cu ajutorul unei mașini-unelte speciale, numită mașină de rifluit. – V. riflui.
RIFLUITÓR, rifluitori, s. m. Muncitor care execută rifluri. [Pr.: -flu-i-] – Riflui + suf. -tor.
RIFLÚRĂ, rifluri, s. f. Fiecare dintre șanțurile elicoidale executate pe suprafața activă a cilindrilor valțurilor de moară, pentru a le mări eficacitatea. – Din fr. riflure.
RIFT, rifturi, s. n. (Geol.) Șir de rupturi ale scoarței terestre sub fundul oceanelor. ♦ Fisură în sol făcută de un râu. – Din fr., engl. rift.
RÍGĂ, rigi, s. m. 1. (înv.) Rege. 2. Carte de joc cu figura regelui; popă, crai. – Din ngr. ríghas.
RIGÍD, -Ă, rigizi, -de, adj. 1. Care nu se deformează sub acțiunea forțelor exterioare. ♦ Care este lipsit de flexibilitate; țeapăn, neflexibil. 2. Fig. (Despre oameni) Care nu îngăduie abateri; dur, sever, neînduplecat, intransigent. ♦ (Despre expresia sau trăsăturile feței) Care trădează neînduplecare, asprime, severitate. – Din fr. rigide.
RIGIDITÁTE, rigidități, s. f. 1. Însușirea de a fi rigid (1), proprietate a corpurilor de a nu se deforma sub acțiunea forțelor care se exercită asupra lor.* Rigiditate dielectrică = proprietate a unui mediu rău conducător de electricitate de a nu fi străpuns sub acțiunea unui câmp electric. ♦ Lipsă de flexibilitate; înțepeneală. ◊ Rigiditate musculară = lipsă de suplețe musculară ca urmare a unor boli ale sistemului nervos, ca meningita cerebrospinală, tetanosul. Rigiditate cadaverică = fenomen general de întărire și de înțepenire musculară, care apare în primele ore după moarte, ca urmare a coagulării proteinelor musculare. 2. Fig. Severitate, duritate, austeritate; intransigență. – Din fr. rigidité.
RIGIDIZÁ, rigidizez, vb. I. Tranz. A întări o piesă sau un element de construcție cu ajutorul unor nervuri, traverse etc., fixate prin nituire ori prin sudură. – Rigid + suf. -iza.
RIGIDIZÁRE, rigidizări, s. f. Operație de întărire a unui element de construcție prin adăugarea unei piese care împiedică deformarea lui. – V. rigidiza.
RIGLÁT, -Ă, riglați, -te, adj. 1. (Rar) Liniat. 2. (Despre suprafețe) Care se obține prin mișcarea unei linii drepte. – Riglă + suf. -at (după fr. réglé).
RIGLÉTĂ, riglete, s. f. 1. Riglă lungă de 2-5 m, folosită la măsurarea lungimii aliniamentelor. 2. Riglă mobilă a unei rigle de calcul. – Din fr. réglette (după riglă).