Toate definitiile
RITM, ritmuri, s. n. 1. Așezare simetrică și periodică a silabelor accentuate și neaccentuate într-un vers sau în proză ori a accentelor tonice într-o frază muzicală; cadență, tact; p. ext. efect obținut prin această așezare. ♦ Vers. 2. Desfășurare gradată, treptată a unei acțiuni, evoluție mai rapidă sau mai lentă a unei activități, condiționată de anumiți factori. ♦ Periodicitate a unei mișcări, a unui proces, a unei activități. ♦ Mișcare regulată; tempo, cadență. 3. Repetare periodică a unor elemente de arhitectură sau de decorație, la o construcție. – Din ngr. rithmós, fr. rythme, lat. rhythmus.
RITMÁT, -Ă, ritmați, -te, adj. Care are ritm; cadențat. – V. ritma.
RÍTMIC, -Ă, ritmici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are ritm; cadențat, regulat. ◊ Gimnastică ritmică = ramură a gimnasticii în care exercițiile se execută cadențat și cu acompaniament muzical. ♦ Care se referă la ritm. 2. S. f. Ansamblu de reguli privitoare la folosirea ritmului în poezie și, mai rar, în proză; ritm. ♦ (Muz.) Știință care studiază simetria timpilor accentuați și slabi, precum și a diferitelor valori de note într-o compoziție muzicală. ♦ Întrebuințarea ritmului; totalitatea ritmurilor. – Din fr. rythmique.
RITMICITÁTE, ritmicități, s. f. Desfășurare uniformă, fără întreruperi a unei activități (de producție, de aprovizionare, de desfacere etc.) – Ritmic + suf. -itate
RITMOTERAPÍE s. f. Terapie psihică și fiziologică, constând în exerciții de restructurare a ritmului funcțional perturbat patologic. – Ritm + terapie.
RITOLOGÍE s. f. Ramură a mitologiei și religiei care studiază ritul, ritualul și ritualismul ca părți constitutive ale unor uzanțe culturale cu caracter regulat, referitoare la superstiții și credințe tradiționale. – Din fr. ritologie.
RÍTOR s. m. v. retor.
RITÓRICĂ s. f. v. retorică.
RITORNÉLĂ, ritornele, s. f. 1. Revenire, într-o melodie, într-un cântec, a unui refren cu același text după fiecare strofă cântată; fragment instrumental care precedă dansul sau alternează cu el. 2. Vers sau grup de versuri repetate, într-o poezie, la intervale regulate. [Var.: riturnélă s. f.] – Din it. ritornello, fr. ritournelle.
RITÓS adv. Categoric, ferm, hotărât; deschis. – Din ngr. ritós.
RITUALÍSM s. n. (Rar) Supunere excesivă la ceremoniile bisericești; formalism religios. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. ritualisme.
RITUALÍST, -Ă, ritualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ritualismului.[Pr.: -tu-a-] – Din fr. ritualiste.
RITURNÉLĂ s. f. v. ritornelă.
RIȚ, rițuri, s. n. Crestătură liniară făcută pe o foaie de carton sau de mucava pentru a putea fi îndoită mai ușor fără să plesnească. – Din germ. Ritz.
RIȚUÍ, rițuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. – Din germ. ritzen.
RIȚUÍRE, rițuiri, s. f. Acțiunea de a rițui și rezultatul ei; crestare, rițuit. – V. rițui.
RIȚUÍT s. n. Rițuire. – V. rițui.
RIVALITÁTE, rivalități, s. f. Concurență între două sau mai multe persoane care aspiră la același lucru. – Din fr. rivalité, lat. rivalitas, -atis.
RIVALIZÁ, rivalizez, vb. I. Intranz. A se sili să ajungă sau să întreacă pe cineva în ce privește talentul, meritul, puterea etc.; a concura. A rivaliza cu cineva. ♦ A sta alături de..., a egala; a sta pe aceeași treaptă. – Din fr. rivaliser.
RIVANÓL s. n. Produs farmaceutic folosit în medicină ca antiseptic. – Din germ. Rivanol.
RIVERÁN, -Ă, riverani, -e, adj. (Despre țări, locuri etc.) Situat pe malul unei ape sau străbătut de o apă curgătoare. ♦ Proprietar riveran = proprietar al unui loc situat pe malul unui râu. – Din fr. riverain.
RIZÁCĂ, rizace, s. f. (Reg.) 1. Unealtă asemănătoare cu o coasă cu coada lungă, folosită pentru a tăia plantele care împotmolesc bălțile. 2. Unealtă folosită de pescari la tăierea frânghiilor cu care sunt fixate carmacele de pari. – Din ucr. rizak.
RIZÁFCĂ s. f. v. rizeafcă.
RIZÁRE, rizări, s. f. Defect de funcționare al unei mașini, ca urmare a apariției rizurilor pe suprafețele a două piese aflate în contact. – Din riz.
RIZÁT, -Ă, rizați, -te, adj. (Despre piese) A cărei suprafață prezintă șanțuri superficiale sau zgârieturi, produse prin uzură din cauza frecării cu altă piesă pe care alunecă sau din cauza întreținerii necorespunzătoare. – Din riz.
RIZOCTONIÓZĂ, rizoctonioze, s. f. Boală a plantelor provocată de o ciupercă și manifestată prin muierea părților aeriene ale plantei. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. rhizoctoniose.
RIZÍBIL, -Ă, rizibili, -e, adj. (Rar) De râs, de batjocură; ridicol, caraghios. – Din fr. risible.
RÍZIC, rizicuri, s. n. (Înv.) Risc. – Din it. risico, germ. Risiko.
RIZICULTÚRĂ s. f. Cultură a orezului. ♦ Loc cultivat cu orez; orezărie. – Din fr. riziculture.
RIZÍL s. n. v. rezil.