Toate definitiile
RUINÁRE, ruinări, s. f. Acțiunea de a (se) ruina și rezultatul ei. [Pr.: ru-i-] – V. ruina.
RUINÁT, -Ă, ruinați, -te, adj. 1. Căzut în ruină; dărăpănat. 2. Fig. Care și-a pierdut averea; sărăcit, scăpătat. [Pr.: ru-i-] – V. ruina.
RUINĂTÓR, -OÁRE, ruinători, -oare, adj. Care ruinează; distrugător. [Pr.: ru-i-] – Ruina + suf. -ător.
RUJ, (1) rujuri, s. n. 1. Produs cosmetic cu diferite nuanțe de roșu, folosit pentru a colora buzele; roșu de buze. 2. Pastă compusă din oxid de fier și oxid de crom încorporate într-un liant, folosită în tehnica dentară. – Din fr. rouge.
RUJALÍNĂ, rujaline, s. f. (Bot.) Nalbă. – Din rujă.
RUJÁR, rujari, s. m. Lucrător în port specializat în rujare. – Din rujare (derivat regresiv).
RUJÁRE, rujări, s. f. Operație de nivelare a grânelor încărcate în vrac, în vederea umplerii golurilor astfel încât capacitatea magaziei să fie folosită la maximum și încărcătura să nu se poată deplasa în cursul navigației. – Et. nec.
RÚJĂ2, ruje, s. f. (Fam.) Bandă de pânză, de stofă, de dantelă etc. plisată sau încrețită, care servește ca ornament la diferite obiecte de îmbrăcăminte. [Var.: ríjă s. f.]- Cf. fr. ruche.
RUJEÓLĂ, rujeole, s. f. Infecție virotică contagioasă care apare la vârsta copilăriei, caracterizată printr-o erupție generalizată de culoare roșie pe piele și pe mucoase. [Pr.: -je-o-] – Din fr. rougeole.
RUJÉT s. n. Boală infecțioasă a porcilor, care se manifestă prin febră și prin apariția unor pete roșii pe piele și care se poate transmite la om prin carnea de porc infectată; brâncă. [Var.: rugét s. n.] – Din fr. rouget.
RULÁJ, rulaje, s. n. 1. Timpul dintre două încărcături succesive ale unui vagon de marfă de cale ferată, totalizând timpul necesar aducerii, încărcării, transportului, descărcării și manevrelor. 2. Circulație a fondurilor bănești, a mărfurilor etc. – Din fr. roulage.
RULÁNT, -Ă, rulanți, -te, adj. Care se deplasează prin intermediul unor organe de rostogolire. * Material rulant = totalitatea locomotivelor, vagoanelor etc. care circulă pe liniile de cale ferată. – Din fr. roulant.
RULÁRE, rulări, s. f. Acțiunea de a rula și rezultatul ei. – V. rula.
RULÍU, ruliuri, s. n. Oscilație de înclinare a unei nave în jurul axei sale longitudinale, provocată de acțiunea valurilor înalte, când direcția de înaintare a navei este paralelă cu valurile. [Acc. și: rúliu] – Din fr. roulis.
RULMÉNT, rulmenți, s. m. 1. Organ de mașină construit din două inele concentrice, separate prin bile sau cilindri cu același diametru, care transformă mișcarea de alunecare în mișcare de rostogolire, micșorând prin aceasta rezistența de frecare. 2. (În sintagma) Fond de rulment = totalitatea resurselor bănești și materiale de care dispun întreprinderile și organizațiile economice în procesul activității lor; mijloace circulante. – Din fr. roulement.
RULMENTÍST, -Ă, rulmentiști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează într-o fabrică de rulmenți. – Rulment + suf. -ist.
RULÓTĂ, rulote, s. f. Vehicul cu două roți, remorcat la un autoturism și dotat cu elemente de confort proprii unei mici camere de locuit. – Din fr. roulotte.
RULÓU, rulouri, s. n. 1. Obiect în formă de sul. Rulou de hârtie. 2. Organ de mașină care se poate roti în jurul unei axe și care servește la susținerea și la rularea unui sistem tehnic, la transmiterea unei mișcări, la transportul unor piese, la înfășurarea unor fire etc. 3. Organ al compresoarelor rutiere, construit dintr-un cilindru cu greutate mare; tăvălug de compresor. ♦ Sul subțire de lemn (prevăzut cu un arc pentru a putea fi ușor de manipulat) pe care se înfășoară transperantul de la ferestre; p. ext. transperantul însuși. ♦ Jaluzea. 4. Pieptănătură femeiască în care părul este înfășurat în formă de sul. 5. Produs de patiserie în formă de sul, făcut din aluat, care se umple cu frișcă, cremă, dulceață etc. – Din fr. rouleau.
RULÚRĂ, ruluri, s. f. Defect de creștere al arborilor, care constă în apariția uneia sau mai multor crăpături în formă de segment de cerc de-a lungul unui inel anual, pe o porțiune sau pe întreaga lungime a acestuia. – Din fr. roulure.
RUM s. n. v. rom1.
RUMẤN s. m. v. român.
RUMÂNÁȘ s. m. v. românaș.
RUMÂNÉSC, -EÁSCĂ adj. v. românesc.
RUMÂNÍE s. f. v. românie.
RUMB, rumburi, s. n. 1. Gură de aerisire a magaziilor unui șlep, situată pe punte. 2. Unitate de măsură pentru unghiuri, folosită la roza vânturilor, egală cu a 32-a parte dintr-un cerc. – Din fr., rus. rumb.
RUMBATRÓN, rumbatroane, s. n. Aparat folosit pentru obținerea curenților de foarte înaltă frecvență, care dau unde electromagnetice și lungimi de undă de ordinul decimetrului și al centimetrului. – Din fr. rhumbatron.
RÚMBĂ, rumbe, s. f. Dans de origine cubaneză, devenit dans de salon, cu mișcare ritmată și rapidă; melodie după care se execută acest dans. – Din fr., sp. rumba, germ. Rumba.
RUMEGÁ, rúmeg, vb. I. 1. Intranz. (Despre rumegătoare; la pers. 3) A mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac. 2. Tranz. A mesteca ceva în gură; (depr.; despre oameni) a mânca mult și încet. 3. Tranz. Fig. A medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung. – Lat. rumigare.
RUMEGÁRE, rumegări, s. f. Acțiunea de a rumega și rezultatul ei. – V. rumega.
RUMEGĂTÓR, -OÁRE, rumegători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Despre animale) Care rumegă (1). 2. S. f. (La pl.) Subordin de mamifere având conformația dinților și stomacul (compus din mai multe camere) adaptate pentru rumegare; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. – Rumega + suf. -ător.