Toate definitiile
R s. m. invar. A douăzeci și una literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană sonantă lichidă (3) vibrantă (1) dentală). [Pr.: re].
RABÁNĂ s. f. Țesătură dungată, impermeabilă, obținută din rafie, care se folosește, în Africa, la confecționarea îmbrăcămintei, a perdelelor etc. – Din fr. rabane.
RABÁT, rabaturi, s. n. Reducere de preț față de prețul cu amănuntul al mărfii. (În sintagma) Rabat comercial = parte din prețul de vânzare cu amănuntul, stabilită ca o cotă procentuală, destinată să acopere cheltuielile de circulație și să asigure beneficii organizațiilor comerciale; adaos comercial. – Din germ. Rabatt.
RABATÁBIL, -Ă, rabatabili, -e, adj. (Despre un element de construcție, un organ de mașină etc.) Care se poate roti în jurul unei axe (orizontale). Scaun rabatabil. Masă rabatabilă. – Din fr. rabattable.
RABÁTERE s. f. v. rabatare.
RABATÓR, rabatoare, s. n. Organ al unor mașini agricole care are rolul de a susține plantele în timpul tăierii și de a le apleca pe platforma mașinii. – Din fr. rabattoir.
RÁBIC, -Ă, rabici, -ce, adj. (Rar) De rabie, caracteristic rabiei, privitor la rabie. – Din fr. rabique.
RÁBIE, rabii, s. f. (Med.) Turbare. – Din lat. rabia (= rabies, -ei).
RACÉM, raceme, s. n. (Bot.) Inflorescență în formă de ciorchine; ciorchine. ◊ Racem compus = panicul. – Din fr. racème, lat. racemus.
RACÉMIC, -Ă, racemici, -ce, adj., s. n. (Substanță chimică organică) care este optic inactivă. – Din fr. racémique.
RACEMIFÓRM, -Ă, racemiformi, -e, adj. (Bot.; despre inflorescențe) În formă de racem. – Din fr. racémiforme.
RACEMIZÁRE, racemizări, s. f. Proces prin care o substanță devine racemică. – După fr. racémisation.
RAGÁDĂ, ragade s. f. Rană superficială de formă liniară care se formează pe piele la colțul gurii, la nări, la anus sau pe mamelon în timpul alăptării. – Din fr. rhagade.
RANG, ranguri s. n. 1. Loc ocupat de cineva sau de ceva într-o ierarhie administrativă, bisericească, militară sau diplomatică după criteriul importanței, funcției etc.; treaptă într-o ierarhie. ◊ Expr. De prim rang sau de rangul întâi (sau al doilea etc.) = de calitatea, de categoria, de gradul întâi (sau al doilea etc.) 2. Număr care indică locul pe care îl ocupă un termen într-un șir. 3. (Franțuzism înv.) Șir de persoane. – Din fr. rang.
RAPÁCE, rapaci, -ce, adj. (Livr.) Hrăpăreț, lacom, apucător, hapsân. – Din fr., it. rapace, lat. rapax, -acis.
RĂSFẮȚ, răsfățuri, s. n. 1. Faptul de a (se) răsfăța; mângâiere, alintare; (depr.) răzgâiere. 2. Desfătare, plăcere. 3. Huzur, belșug. – Din răsfăța (derivat regresiv).
RĂSFĂȚÁ, răsfắț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde. – Răs- + față.
RĂSFĂȚÁT, -Ă, răsfățați, -te, adj. 1. Dezmierdat, alintat în mod exagerat; capricios, cu toane; (depr.) răzgâiat. ♦ (Rar) Grațios, cochet. 2. Care huzurește, îmbuibat. – V. răsfăța.
RATÍTE s. f. pl. (Zool.) Acarinate. – Din fr. ratites.
RĂPÍ, răpesc, vb. IV. Tranz. 1. A lua cu sila pe cineva, a duce cu sine în mod silnic pe cineva; a fura. ♦ A lua pe cineva dintre cei vii, a curma viața cuiva. ♦ A smulge pe cineva dintr-un loc. 2. A lua (prin abuz) ceva, a se face stăpân pe un bun material care aparține altuia; a jefui. ♦ A cotropi (un teritoriu, o țară etc.). ♦ Fig. A lipsi pe cineva de..., a smulge ceea ce i se cuvine, ceea ce îi revine cuiva. 3. Fig. A fermeca, a încânta, a vrăji, a captiva. [Var.: (înv. și pop.) hrăpí vb. IV] – Din lat. rapire (= rapere).
RĂPÍRE, răpiri, s. f. Acțiunea de a răpi și rezultatul ei; răpitură. [Var.: (înv. și pop.) hrăpíre s. f.] – V. răpi.
RĂSFĂȚÁRE, răsfățări, s. f. Acțiunea de a (se) răsfăța și rezultatul ei. – V. răsfăța.
RĂSFĂȚĂTÚRĂ, răsfățături, s. f. (Rar) Răsfăț (1). – Răsfăța + suf. -ătură.
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Pr.: -gâ-ia. – Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam.
RĂZGÂIÁLĂ, răzgâieli, s. f. Alintare excesivă; răsfăț. [Pr.: -gâ-ia-. – Var.: râzgâială s. f.] – Răzgâia + suf. -eală.
RĂZGÂIÁT, -Ă, răzgâiați, -te, adj. Exagerat de alintat; prost crescut; răsfățat. ♦ Fig. (Rar) Desfătat, satisfăcut. [Pr.: -gâ-iat. – Var.: Râzgâiát, -ă adj.] – V. răzgâia.
RĂZGÂIÉRE, răzgâieri, s. f. Acțiunea de a răzgâia și rezultatul ei. [Pe.: -gâ-ie-. – Var.: râzgâiére s. f.] – V. răzgâia.
RÂZGÂIÁ vb. I. v. răzgâia.
RÂZGÂIÁLĂ s. f. v. răzgâială.
RÂZGÂIÁT, -Ă adj. v. răzgâiat.