Toate definitiile
RUSIENÉSC, -EÁSCĂ, rusienești, adj. (Pop.) Rusesc. [Pr.: -si-e-]. – Rusian (înv. „rus” < rus. ) + suf. -esc.
RUSIFICÁ, rusífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) asimila cu populația de limbă rusă. 2. Tranz. A modifica (un cuvânt, o expresie etc.) după structura limbii ruse. – Din fr. russifier.
RUSIFICÁRE, rusificări, s. f. Acțiunea de a (se) rusifica și rezultatul ei. – V. rusifica.
RUSIFICÁT, -Ă, rusificați, -te, adj. 1. (Despre populații) Care a fost asimilat de populația de limbă rusă. 2. (Despre cuvinte, expresii etc.) Modificat sub influența limbii ruse. – V. rusifica.
RUSOÁICĂ, rusoaice, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a Rusiei; ruscă. – Rus + suf. -oaică.
RUSOFÍL, -Ă, rusofili, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă simpatie pentru poporul rus și pentru cultura sa. – Din fr. russophile.
RUSTÉMUL s. n. art. Dans popular românesc răspândit în sudul Olteniei și în părțile învecinate ale Munteniei, în care jucătorii formează, de obicei, o coloană mixtă sau numai de bărbați, ținându-se cu brațele încrucișate la spate, și execută pași în față și în spate cu încrucișarea picioarelor, în ritm vioi, ușor săltat; melodie după care se execută acest dans. – Cf. n. pr. Rüstem.
RUSTICIZÁ, rusticizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter rustic. – Din engl. rusticize.
RUSTICIZÁRE, rusticizări, s. f. Acțiunea de a (se) rusticiza și rezultatul ei. – V. rusticiza.
RUSTICIZÁT, -Ă, rusticizați, -te, adj. Care a devenit rustic. – V. rusticiza.
RUȘFÉRT s. n. v. rușfet.
RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.
RUȘINÁRE, rușinări, s. f. Faptul de a (se) rușina. – V. rușina.
RUȘINÁT, -Ă, rușinați, -te, adj. Cuprins de sfială, copleșit de rușine, jenat. – V. rușina.
RUȘINÓS, -OÁSĂ, rușinoși, -oase, adj. 1. Care se rușinează ușor; sfios, timid. 2. Care constituie o rușine, care aduce rușine; blamabil, reprobabil. – Rușine + suf. -os.
RUȘULÍȚĂ, rușulițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze și tulpină acoperite cu peri lungi, cu flori de culoare roșie-portocalie, dispuse în capitule, care crește în regiunea alpină și subalpină; struguraș (3) (Hieracium aurantiacum). – Roșu + suf. -uliță.
RUT s. n. Stare fiziologică la animale, corespunzătoare perioadei de activitate sexuală, de durată și periodicitate variabilă, în timpul căreia se petrec unele transformări ale aparatului genital. – Din fr. rut.
RÚTĂ1, rute, s. f. Drum urmat de un vehicul; linie străbătută de o cale de comunicație între două localități; traseu. – Din fr. route.
RÚTĂ2, rute, s. f. (Bot.) Virnanț. – Din lat. ruta.
RUTEÁN, -Ă, ruteni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Nume care se dădea ucrainenilor din Austro-Ungaria. 2. Adj. Care aparține rutenilor (1), privitor la ruteni. – Din germ. Ruthene.
RUTENÍSM, rutenisme, s. n. Cuvânt sau expresie împrumutată din limba ucraineană (și neasimilată). – Rutean + suf. -ism.
RUTÉNIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu din familia platinei, cu duritate foarte mare, care se întrebuințează la fabricarea filamentului pentru lămpile cu incandescență. – Din fr. ruthénium.
RUTHERFORD, rutherforzi, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru radioactivitate egală cu un milion de dezintegrări pe secundă emise de un element radioactiv. [Pr.: rádărford. – Abr.: Rd] – Din fr., engl. rutherford.
RUTIÉR, -Ă, rutieri, -e, adj. Care ține de drumuri și șosele, privitor la drumuri și șosele, care se referă la transportul pe șosele. ◊ Transport rutier = transport care se face pe șosele. Tractor rutier = tractor cu remorcă, prevăzut cu roți cu cauciuc și servind la transporturi. Mașină rutieră (și substantivat, n.) = mașină folosită la construirea șoselelor. [Pr.: -ti-er] – Din fr. routier.
RUTIERÍST, rutieriști, s. m. Tractorist care are dreptul de conducere pe șosele. [Pr.: -ti-e-] – Rutier + suf. -ist.
RUTÍL s. n. Oxid natural de titan, cristalizat sub formă de cristale prismatice de culoare galben-deschis sau brună-roșcată, care se întâlnește mai ales în rocile metamorfice sau în aluviuni. – Din fr. rutile.
RUTINÁR, -Ă, rutinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care lucrează numai prin rutină1; rutinier. 2. Adj. (Rar) Șablonizat. – Rutină + suf. -ar. Cf. fr. routinier.
RUTINÁT, -Ă, rutinați, -te, adj. Cu experiență; priceput, dibaci. – Rutină1 + suf. -at.
RUTÍNĂ1 s. f. Capacitate câștigată printr-o practică îndelungată; (depr.) obișnuință de a acționa sau de a gândi totdeauna în același fel. ♦ Totalitatea obișnuințelor sau a prejudecăților considerate ca fiind un obstacol în calea noului, a creației sau a progresului. – Din fr. routine.
RUTÍNĂ2 s. f. Substanță chimică naturală, care se găsește în florile, în frunzele și în tulpinile multor plante, folosită în medicină. – Din fr. rutine.