Toate definitiile
RUDIMENTARITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este rudimentar. ♦ Lipsă de finețe (1). – Rudimentar + suf. -itate.
RUDÍRE, rudiri, s. f. (Înv.) Înrudire. – V. rudi.
RUDIȘOÁRĂ, rudișoare, s. f. Diminutiv al lui rudă1. – Rudă1 + suf. -ișoară.
RUDÍȘTI s. m. pl. Grup fosil de lamelibranhiate, ai căror reprezentanți au valvele foarte modificate din cauza fixării lor. – Din fr. rudistes.
RUDÍȚĂ, rudițe, s. f. (Reg.) Hulubă. – Rudă2 + suf. -iță.
RÚFĂ, rufe, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte care se poartă direct pe corp; p. ext. (la pl.) cearceafuri, fețe de masă etc.; albituri, schimburi. ◊ Expr. Rufele (murdare) se spală în familie = certurile și neînțelegerile familiale sau dintr-un cerc intim trebuie rezolvate în cadrul familiei sau al cercului respectiv. 2. (Reg.) Zdreanță, cârpă. – Din sl. ruho.
RUFĂRÍE s. f. Totalitatea rufelor (de pat, de corp etc.); lenjerie. – Rufă + suf. -ărie.
RUFÓS, -OÁSĂ, rufoși, -oase, adj. (Fam.) Zdrențăros. – Rufă + suf. -os.
RUFȘOÁRĂ s. f. v. rufușoară.
RUFUȘOÁRĂ, rufușoare, s. f. Diminutiv al lui rufă. [Var.: rufșoáră s. f.] – Rufă + suf. -ușoară.
RUGĂCIÚNE, rugăciuni, s. f. Cerere, mulțumire sau laudă adresată de credincioși divinității; rugă (2). ♦ (Rar) Rugăminte, insistență, rugă (1). – Lat. rogatio, -onis.
RUGĂTÓR, -OÁRE, rugători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care cere cu stăruință, care exprimă o rugăminte, care se roagă. – Ruga + suf. -ător.
RÚGBI s. n. Joc sportiv desfășurat între două echipe a câte 15 jucători, pe un teren de formă dreptunghiulară, având ca obiect de joc o minge ovală pe care jucătorii o pot folosi, în egală măsură, cu piciorul sau cu mâna. [Scris și: rugby] – Din engl., fr. rugby.
RUGBÍST, rugbiști, s. m. Jucător de rugbi. – Rugbi + suf. -ist.
RUGBÍSTIC, -Ă, rugbistici, -ce, adj. Referitor la rugbi, de rugbi. – Rugbi + suf. -istic.
RUGÉT s. n. v. rujet.
RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Livr.) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.
RUGINÁRE, ruginări, s. f. Mic arbust otrăvitor, cu frunze înguste, lucioase, persistente și cu flori albe sau roșietice dispuse în mănunchiuri la vârful ramurilor (Andromeda polifolia). – Din rugină.
RUGINÍRE, ruginiri, s. f. Faptul de a (se) rugini. – V. rugini.
RUGINÍT, -Ă, ruginiți, -te, adj. 1. Acoperit, ros de rugină (I 1). ♦ Fig. Vechi, uzat. ♦ Fig. (Despre voce) Îmbătrânit; dogit. 2. Fig. (Adesea substantivat; despre persoane, idei, concepții etc.) Învechit, înapoiat, demodat. 3. (Despre plante) Atacat de rugină (II 1). ♦ Care are culoarea galben-roșiatică a ruginii. – V. rugini.
RUGINITÚRĂ, ruginituri, s. f. Obiect ruginit; p. ext. lucru vechi, uzat, lipsit de valoare; rugină (I 2). – Rugini + suf. -tură.
RUGINÍȚĂ, ruginițe, s. f. 1. Numele a două plante: a) plantă erbacee cu frunze mici, înguste la bază și dințate la vârf (Asplenium ruta muraria); b) strașnic (III) (Asplenium trichomanes). 2. Ciupercă parazită care atacă și distruge frunzele plantelor (Uromyces scuteleatus). – Rugină + suf. -iță.
RUGÓS, -OÁSĂ, rugoși, -oase, adj. Care prezintă rugozitate; aspru. – Din fr. rugueux. Cf. lat. rugosus.
RUGOZIMÉTRU, rugozimetre, s. n. Aparat cu care se măsoară rugozitatea. – Din fr. rugosimètre.
RUGOZITÁTE, (2) rugozități, s. f. 1. Calitate a suprafeței unor corpuri solide de a fi aspre. 2. Mică neregularitate, sensibilă la pipăit, apărută pe suprafața unui obiect. – Din fr. rugosité.
RUGULÉȚ, ruguleți, s. m. Diminutiv al lui rug1. – Rug1 + suf. -uleț.
RUÍN s. m. Plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri, cu frunze opuse, lucioase și cu flori liliachii, roșietice sau albe, dispuse în capitule sferice la vârful lujerilor (Succisa pratensis). – Cf. scr. rujan.
RUINÁ, ruinez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada. 2. Fig. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [Pr.: ru-i-] – Din lat. ruinare, fr. ruiner.
RETINIÁN, -Ă, retinieni, -e, adj. (Anat.) Referitor la retină, al retinei. [Pr.: -ni-an] – Din fr. rétinien.
RETINÍTĂ, retinite, s. f. Inflamație a retinei care determină scăderea progresivă a vederii, mergând până la pierderea ei, și care constituie, adesea, un simptom al unei afecțiuni generale. – Din fr. rétinite.