Toate definitiile

RUMEGĂTÚRĂ, rumegături, s. f. 1. Ceea ce a fost rumegat (1), hrană rumegată. 2. Rumeguș. – Rumega + suf. -ătură.

RUMEGÚȘ s. n. (Colectiv) Deșeuri de lemn în formă de așchii mărunte, asemănătoare cu tărâțele, rezultate din tăierea lemnului cu ferăstrăul; rumegătură (2). – Rumega + suf. -uș.

RUMEIÓR, -OÁRĂ, rumeiori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui rumen². 2. S. f. (Bot.) Cârmâz. [Pr.: -me-ior. – Var.: rumeór, -oáră adj.] – Rumen² + suf. -ior.

RÚMEN¹, rumene, s. n. Primul și cel mai mare compartiment al stomacului rumegătoarelor, de forma unui sac dublu, care ocupă întreaga cavitate abdominală stângă și o parte din cavitatea abdominală dreaptă și în care se înmagazinează alimentele și se macerează sub influența florei bacteriene, a fermenților și a mișcării pereților; ierbar². – Din fr. rumen.

RÚMEN², -Ă, rumeni, -e, adj. 1. (Despre obraz sau buze) De o culoare care bate în roșu. ♦ (Despre oameni) Cu fața îmbujorată, cu obrajii roșii. ♦ (Despre fructe și unele alimente) Care a căpătat o culoare roșiatică (sub acțiunea focului sau a soarelui); bine copt. 2. De culoare roșu-aprins; trandafiriu. – Din sl. rumĕnŭ.

RUMENEÁLĂ, (2, 3) rumenele, s. f. 1. Culoare rumenă, roșeață. 2. (Pop.) Fard, suliman, dresuri. 3. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori de culoare galbenă (Potentilla procumbens). – Rumeni + suf. -eală.

RUMENÍ, rumenesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină rumen²; a (se) colora în roșu. 2. Refl. (Pop.) A se farda, a se machia, a se sulimeni. – Din rumen².

RUMENÍRE, rumeniri, s. f. Acțiunea de a (se) rumeni și rezultatul ei. – V. rumeni.

RUMENÍT, -Ă, rumeniți, -te, adj. 1. Rumen². 2. (Pop.) Fardat, sulimenit. – V. rumeni.

RUMENÍU, -ÍE, rumenii, adj. Roșiatic. – Rumen² + suf. -iu.

RUMEÓR, -OÁRĂ adj. v. rumeior.

RUMINÁȚIE, ruminații, s. f. (Rar) Rumegare. – Din fr. rumination, lat. ruminatio.

RÚMMY s. n. Joc de societate cu cărți sau cu mici plăci prismatice de piatră, de lemn, material plastic etc., marcate cu cifre de diferite culori; pietre. [Pr.: römi] – Cuv.engl.

RÚMPE vb. III v. rupe.

RUNC, runcuri, s. n. Loc despădurit folosit ca pășune sau pentru a fi cultivat; curătură (1). – Lat. runcus.

RUND s. n. v. rundă.

RÚNDĂ, runde, s. f. 1. Fiecare dintre seriile de partide din cadrul unui turneu de șah, în cursul căreia un participant joacă o singură dată. 2. Fiecare dintre reprizele (de trei minute) care compun un meci de box; repriză. 3. Repriză, tur (la un joc). [Var.: (2) rund s. n.] – Din germ. Runde, fr. round. Cf. engl. round.

RÚNE s. f. pl. Caractere grafice ale celor mai vechi alfabete germanice. – Din germ. Runen, fr. runes.

RUNOLÓG, -Ă, runologi, -ge, s. m. și f. Specialist în runologie. – Din germ. Runolog, fr. runologue.

RUNOLOGÍE s. f. Studiul, cercetarea runelor. – Din germ. Runologie.

RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. * Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți dintr-însul. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.

RUPÍCOL, -Ă, rupicoli, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care crește pe stânci sau bolovănișuri. – Din fr. rupicole.

RUPT¹ s. n. 1. Faptul de a (se) rupe. 2. (În loc.) În ruptul capului = cu nici un preț; niciodată. Cu ruptul (sau cu rupta) = cu ridicata; în total. Pe rupte sau pe ruptele(a) = cu mare intensitate. [Forme gramaticale: rupta, rupte(le)] – V. rupe.

RUPTÁȘ, ruptași, s. m. Contribuabil care, plătind darea numită ruptă, era scutit de orice bir. – Ruptă + suf. -aș.

RUPTOÁRE s. f. 1. Rupt² (II). 2. (În expr.) Ruptoarea prețului = ruperea prețului. 3. (Înv.) Început, primul pas. – Rupt² + suf. -oare.

RUPTÓR, ruptoare, s. n. Aparat electric care deschide și menține deschis un circuit electric, sub acțiunea și pe durata unei comenzi din exterior. – Din fr. rupteur.

RUS, -Ă, ruși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Rusiei sau este originară de acolo; 2. Adj. Care aparține Rusiei, privitor la Rusia. ♦ (Substantivat, f.) Limba rusă. – Din rus. rus'.

RÚSCĂ, ruște, s. f. (Reg.) Rusoaică. – Din ucr. dial. ruska.

RUSCÚȚĂ, ruscuțe, s. f. 1. (Reg.) Diminutiv al lui ruscă. 2. (Bot.) Cocoșel-de-câmp. 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu flori de culoare roșie (Adonis flammea). ◊ Compuse: ruscuță-de-primăvară (sau -primăvăratică) = plantă otrăvitoare caracteristică vegetației de stepă (Adonis vernalis); ruscuță-de-toamnă (sau -tomnatică) = plantă anuală cu flori de culoare purpuriu-închis (Adonis autumnalis). – Et. nec.

RUSÉSC, -EÁSCĂ, rusești, adj. Caracteristic rușilor, ca rușii, rus (2), rusienesc. – Rus + suf. -esc.