Toate definitiile
RINOCERÍD, rinoceride, s. n. (La pl.) Familie de mamifere imparicopitate având ca tip rinocerul; (și la sg.) animal din această familie. – Cf. fr. rhinocérotidés.
RINOFARINGÍTĂ, rinofaringite, s. f. (Med.) Inflamație a rinofaringelui. – Din fr. rhino-pharyngite.
RINOLÓGIC, -Ă, rinologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la rinologie, de rinologie. – Din fr. rhinologique.
RINOLOGÍE s. f. Ramură a medicinii care studiază anatomia, fiziologia și bolile nasului. – Din fr. rhinologie.
RINOPLÁSTIC, -Ă, rinoplastici, -ce, adj. (Med.) Referitor la rinoplastie. – Din fr. rhinoplastique.
RINOPLASTÍE, rinoplastii, s. f. Operație chirurgicală plastică sau reparatorie, efectuată cu scopul de a reface un nas distrus, urât conformat sau mutilat, prin grefarea sau prin transplantarea unei porțiuni de piele din altă parte a corpului. – Din fr. rhinoplastie.
RINORAGÍE, rinoragii, s. f. (Med.) Hemoragie nazală; epistaxis. – Din fr. rhinorragie.
RINOSCÓP, rinoscoape, s. n. (Med.) Instrument cu ajutorul căruia se examinează fosele nazale. – Din fr. rhinoscope.
RINOSCOPÍE, rinoscopii, s. f. Examinare a foselor nazale. – Din fr. rhinoscopie.
RIOLÍT, riolite, s. n. Rocă vulcanică, cu compoziția chimică asemănătoare cu a granitului, alcătuită din cuarț și feldspați. [Pr.: ri-o-] – Din fr. rhyolite, germ. Rhyolith, rus. riolit, engl. rhyolite.
RIPÁ, ripez, vb. 1. Tranz. (Constr.) A deplasa transversal pe distanțe foarte scurte o porțiune dintr-o linie de cale ferată, tablierul unui pod etc. – Din fr. riper.
RIPÁRE, ripări, s. f. Acțiunea de a ripa. – V. ripa.
RIPEÁG, ripeaguri, s. n. (Reg.) Carmac format dintr-un singur rând de cârlige, folosit la prinderea sturionilor din mare. – Din ucr. ripjak „scaiete”.
RIPÍDĂ, ripide, s. f. (În Biserica creștină) Obiect de metal sau de lemn, în formă de paletă, împodobit cu imaginea unui serafim și folosit în cursul unor ceremonii. – Din sl. ripida.
RIPOSTÁ, ripostez, vb. I. Intranz. A răspunde în contradictoriu, a replica prompt și cu energie. ♦ A răspunde unui atac al adversarului (într-o luptă, într-o întrecere sportivă). – Din fr. riposter.
RIPÓSTĂ, riposte, s. f. Răspuns prompt și energic, replică; acțiune hotărâtă prin care se respinge un atac. – Din fr. riposte.
RIPS, ripsuri, s. n. Țesătură de bumbac sau de mătase, cu dungi paralele și înguste, în relief, folosită pentru tapisarea mobilelor și pentru confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte. – Din germ. Rips.
RISC, riscuri, s. n. Posibilitate de a ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de suportat o pagubă; pericol posibil. – Din fr. risque.
RIMELÁRE, rimelări, s. f. Acțiunea de a (se) rimela și rezultatul ei. – V. rimela.
RINOFARÍNGE, rinofaringe, s. n. (Anat.) Partea superioară a faringelui, care comunică cu fosele nazale. – Din fr. rhino-pharynx (după faringe).
RINOLÓG, -Ă, rinologi, -ge, s. m. și f. Medic specialist în rinologie. – Din germ. Rhinolog.
RISCÁ, risc, vb. I. Tranz. și intranz. A(-și) pune în primejdie viața, onoarea etc.; a (se) expune unui pericol posibil. ♦ Intranz. A participa la o acțiune nesigură, a acționa la noroc. ♦ Refl. (înv.) A cuteza, a îndrăzni, a se încumeta. – Din fr. risquer.
RISCÁNT, -Ă, riscanți, -te, adj. (Despre situații sau acțiuni) Plin de riscuri, expus la primejdii; nesigur, primejdios; riscat. – Din germ. riskant.
RISCÁT, -Ă, riscați, -te, adj. Expus primejdiilor; nesigur, primejdios; riscant. – V. risca.
RIL, rile, s. n. Șanț făcut cu o mașină specială pe linia de îndoire a unui carton (astfel încât straturile exterioare din spatele îndoiturii să nu se rupă). ♦ Șanț pe un disc (4). [Pl. și: riluri. – Var.: rilă s. f.] – Din germ. Rille.
RISÍPĂ, risipe, s. f. 1. Folosire nechibzuită a bunurilor materiale sau bănești, cheltuială fără măsură; irosire. ♦ Fig. Belșug, prisos, abundență. 2. (Înv. și pop.) Sfărârmare, distrugere; surpare, prăbușire. ◊ Loc. adj. În risipă = care se sfărâmă, se dărâmă, care este în ruină. ♦ Împrăștiere, răspândire; risipire. ♦ Loc. adj. și adv. În risipă = în debandadă, în dezordine. – Din risipi (derivat regresiv).
RISIPÉLNIC, -Ă, risipelnici, -ce, adj. (Rar) Risipitor. – Risipi + suf. -elnic.
RISIPÍRE, risipiri, s. f. Acțiunea de a (se) risipi și rezultatul ei. – V. risipi.
RISIPÍT, -Ă, risipiți, -te, adj. 1. Răspândit în toate părțile; împrăștiat, răsfirat. 2. (Despre materiale, bani, averi) Cheltuit fără socoteală; irosit. 3. (Despre armate sau cete înarmate) Pus pe fugă; alungat, înfrânt. ♦ (Despre construcții) Stricat, sfărâmat; prăbușit, ruinat. – V. risipi.
RISIPITÓR, -OÁRE, risipitori, -oare, adj. 1. Care își risipește averea, bunurile; cheltuitor. 2. (Înv.) Care produce ruină; nimicitor, distrugător. – Risipi + suf. -tor.