Ultimele cuvinte cautate:
DefinitiiSinonimeAntonimeExtensie cautare direct din browser
DEXro - DEX Online - Dictionar Explicativ Roman
Caută

Toate sursele
Definitii
Sinonime
Antonime
Traducere

Roman - Englez - Dictionar Roman Englez
Englez - Roman Dictionar Englez Roman - Dictionar Englez Roman


A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Toate definitiile

VĂDRÁR, vădrari, s. m. (În trecut) Persoană însărcinată cu încasarea vădrăritului. – Vadră + suf. -ar.

VĂDRĂRÍT s. n. (În sec. XVIII, în Moldova) Dare care se plătea pentru fiecare vadră de vin. – Vadră + suf. -ărit.

VẮDUV, -Ă, văduvi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Bărbat) care și-a pierdut soția prin moarte sau (femeie) care și-a pierdut soțul prin moarte și nu s-a recăsătorit; vădan. 2. Adj. Fig. Lipsit de ceva; liber, gol. – Lat. viduus, -ua.

VĂDUVÍ, văduvesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face, a lăsa pe cineva văduv. ♦ Tranz. Fig. A lăsa pe cineva singur, a lipsi pe cineva de ceva. 2. Intranz. A duce viață de văduv. – Din văduv.

VĂDUVÍE s. f. Stare de văduv; timp petrecut de cineva ca văduv; văduvire. – Văduv + suf. -ie.

VĂDUVIOÁRĂ, văduvioare, s. f. 1. Diminutiv al lui văduvă; văduviță (1). 2. Pește teleostean comprimat lateral, acoperit cu solzi mici, albi pe burtă și verzui sau albăstrui pe spate; văduviță (2) (Leuciscus idus). – Văduvă + suf. -ioară.

VĂDUVÍRE s. f. (Rar) Văduvie. – V. văduvi.

VĂDUVÍȚĂ, văduvițe, s. f. 1. Văduvioară (1). 2. (Iht.) Văduvioară (2). – Văduvă + suf. -ioară.

VĂDUVÓI, -OÁIE, văduvoi, -oaie, s. m. și f. Augmentativ al lui văduv.Văduv + suf. -oi.




VĂGÁȘ, văgașe (văgașuri), s. n. (Reg.) V. făgaș.

VĂGĂÚNĂ, văgăuni, s. f. 1. Loc înfundat între dealuri sau între munți; scobitură adâncă într-un munte. ♦ Fig. Încăpere strâmtă și întunecoasă. 2. Scorbură. 3. (Rar) Orbita ochiului. [Pl. și: văgăune] – Et. nec.

VĂICĂRÁ vb. I. v. văicări.

VĂICĂREÁLĂ, văicăreli, s. f. (Pop. și fam.) Faptul de a se văicări; zgomot făcut de cel care se văicărește; tânguire, lamentare, plânset. – Văicări + suf. -eală.

VĂICĂRÉȚ, -EÁȚĂ, văicăreți, -e, adj. (Pop. și fam.) Care se văicărește. – Văicări + suf. -eț.

VĂICĂRÍ, văicăresc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se tângui, a se văita, a se căina. ♦ (Peior.) A manifesta o falsă desperare. [Var.: (reg.) văicărá vb. I] – Din vai.

VĂIERÁ, váier, vb. I. Refl. (Reg.) A se văita. [Pr.: vă-ie-] – Din vai (după șuiera, fluiera etc.).

VĂIERÁRE, văierări, s. f. (Reg.) Faptul de a se văiera; vaiet. [Pr.: vă-ie-] – V. văiera.

VĂIETÁ vb. I. v. văita.

VĂIETÁRE s. f. v. văitare.

VĂIETĂTÓR, -OÁRE adj. v. văitător.

VĂIETĂTÚRĂ s. f. v. văitătură.

VĂIȘOÁRĂ s. f. v. vălișoară.

VĂITÁ, váit, vb. I. Refl. A scoate vaiete, a geme de durere, de jale; a se tângui, a se lamenta, a se văiera. ♦ (Despre animale) A scoate sunete sinistre, lugubre. ♦ Tranz. A plânge, a compătimi pe cineva. ♦ Refl. A-și exprima (în cuvinte) necazul, nemulțumirea, durerea. [Var.: văietá vb. I] – Din vai.

VĂITÁRE, văitări, s. f. Faptul de a (se) văita; strigăt de suferință; lamentare; vaiet, văitătură. [Var.: văietáre s. f.] – V. văita.

VĂITĂRÉȚ, -EÁȚĂ, văităreți, -e, adj. (Rar.) Văitător. – Văita + suf. -ăreț.

VĂITĂTÓR, -OÁRE, văitători, -oare, adj. (Rar.) Care se vaită, care se tânguiește; căruia îi place să se vaite cu orice prilej; văităreț. [Var.: văietătór, -oare adj.] – Văita + suf. -ător.

VĂITĂTÚRĂ, văitături, s. f. Văitare. [Var.: văietătúră s. f.] – Văita + suf. -ătură.

VĂIÚGĂ, văiugi, s. f. (Reg.) Vale mică, îngustă și puțin adâncă. [Pr.: vă-iu-] – Vale + suf. -ugă.

VĂL, văluri, s. n. 1. (Adesea fig.) Bucată de țesătură fină, de obicei transparentă, pe care și-o pun femeile pe cap sau cu care își învăluie corpul ori o parte a lui. *Expr. A i se pune (sau a i se lua cuiva) un văl (de) pe ochi = a înceta (sau a începe) să vadă, să judece limpede, să înțeleagă ceva. 2. (Anat.; în sintagma) Vălul palatului = porțiunea musculară care continuă, în partea posterioară a cavității bucale, palatul tare (dur) si care se termină cu omușorul. 3. (Bot.; în compusul) Vălul-miresei = plantă erbacee anuală, mică, cu flori lineare (Gypsophila muralis). – Din lat. velum. Cf. fr. voile.

VĂLĂTÚC, vălătuci, s. m. 1. Sul făcut dintr-un material (flexibil), înfășurat în sensul uneia dintre laturile sale; spec. val1 (II 1). ◊ Loc. adv. De-a vălătucul = de-a rostogolul, de-a dura, peste cap. 2. Material de construcție făcut din lut amestecat cu paie sau cu rogoz, în formă de colaci sau de cărămizi, din care se clădesc pereții caselor țărănești (astupându-se o îngrăditură de pari). 3. Tăvălug. – Din tăvăluc.

 <<   <    4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14    >   >> 
pagina 9 din 59

 
Programare si administrare site Web Activ  |  Copyright (C) 2004-2020 DEX online. Copierea definitiilor este permisa sub licenta GPL , cu conditia pastrarii acestei note | Termeni si conditii