V s.m. invar. A douăzeci şi şaptea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană fricativă labiodentală sonoră (4)). [Pr.: ve].
VA1 Element de compunere care a servit (într-un stadiu vechi al limbii) la formarea unor adverbe (undeva, cândva) sau a unor pronume (cineva, careva), cărora le imprimă o nuanţă nehotărâtă. – Din prez. ind. (pers. 3 sg., forma populară) al lui vrea.
VA2 vb.intranz. defectiv (La prez. ind. pers. 3 sg.; pop. şi fam.; în expr.) Mai va = mai aşteaptă; mai este (mult) până acolo; mai trece vreme până atunci. – Lat. vadit.
VACÁNT, -Ă, vacanţi, -te, adj. 1. (Despre posturi, funcţii etc.) Care nu este ocupat de nimeni, fără titular; liber. 2. (Jur.; despre succesiuni) Care este disponibil şi nereclamat de moştenitori. – Din fr. vacant, lat. vacans, -ntis.
VACÁNŢĂ, vacanţe, s.f. 1. Perioadă de odihnă acordată elevilor şi studenţilor la sfârşitul unui trimestru, semestru sau an de şcoală ori de studii. ♦ Concediu (acordat unui salariat). 2. Interval de timp in care o instituţie, un organ reprezentativ etc. îşi incetează activitatea. ♦ Interval de timp in care un post, o funcţie, o demnitate etc. rămân vacante. [Var.: (înv.) vacánţie s.f.] – Din fr. vacance, it. vacanza.
VACÁNŢIE, vacanţii, s.f. V. vacanţă.
VACÁRM, vacarmuri, s.n. Zgomot asurzitor, hărmălaie. – Din fr. vacarme.
VACÁT, vacaturi, s.n. Pagină albă, intenţionat netipărită, din interiorul unei lucrări. – Din germ. Vakat.
VÁCĂ, vaci, s.f. 1. Animal domestic din specia bovinelor, femela taurului; p.restr. carnea acestui animal, folosită ca aliment; p.gener. carne de bovine. ♢ Expr. S-a dus bou şi a venit (sau s-a întors) vacă, se spune, ironic, despre un om care a plecat să se instruiască sau să se lămurească intr-o problemă şi care s-a întors mai puţin instruit sau lămurit decât plecase. Vacă (bună) de muls = persoană sau situaţie de care cineva abuzează, pentru a trage foloase materiale. ♦ Epitet injurios dat unei femei (grase şi leneşe sau proaste). 2. Compuse: vacă-de-mare = morsă; vaca-domnului = insectă lată şi lunguiaţă, cu aripile superioare de culoare roşie cu două puncte negre (Pyrrhocoris apterus). – Lat. vacca.
VACCÍN, vaccinuri, s.n. 1. Produs biologic preparat din germeni patogeni sau din secreţii microbiene, care se administrează prin injecţii sau pe cale bucală unui om sau unui animal în scop preventiv (pentru a căpăta imunitate împotriva bolilor infecţioase) sau curativ. 2. Administrare a unui vaccin (1); vaccinare. 3. (Concr.) Urmă, semn, cicatrice rămasă pe corp în urma administrării unui vaccin (1). – Din fr. vaccin, lat. vaccinus. Cf. it. v a c c i n o.
VACCINÁ, vaccinez, vb. I. Tranz. A administra cuiva un vaccin. – Din fr. vacciner.
VACCINÁBIL, -Ă, vaccinabili, -e, adj. Care poate fi vaccinat. – Din fr. vaccinable.
VACCINÁL, -Ă, vaccinali, -e, adj. (Rar) Care aparţine vaccinului, privitor la vaccin; care serveşte la prepararea vaccinului. – Din fr. vaccinal.
VACCINÁRE, vaccinări, s.f. Acţiunea de a vaccina; vaccinaţie. – V. vaccina.
VACCINÁŢIE, vaccinaţii, s.f. Vaccinare. – Din fr. vaccination.
VACCÍNĂ, vaccine, s.f. Boală infecţioasă virotică a bovinelor, caracterizată prin prezenţa unor pustule a căror serozitate se inoculează la om pentru a-i crea imunitate faţă de variolă. – Din fr. vaccine.
VACCINOTERAPÍE s.f. Metodă de imunizare activă a organismului uman şi animal sau de tratare a unor boli prin administrare de vaccinuri. – Din fr. vaccinothérapie.
VACS, vacsuri, s.n. 1. Preparat, de obicei de culoare neagră, folosit (in trecut) la unsul sau la lustruitul incălţămintei de piele şi al hamurilor; p.ext. cremă de ghete. 2. Fig. (Pop. şi fam.) Lucru fără nici o valoare, fără nici o însemnătate. – Din germ. Wachs.
VACUITÁTE s.f. (Livr.) Starea, însuşirea a ceea ce este gol, vid. [Pr.: -cu-i-] – din fr. vacuité, lat. vacuitas, -atis.
VACUOLÁR, -Ă, vacuolari, -e adj. Al vacuolelor, privitor la vacuole; cu vacuole. [Pr.: -cu-o-] – Din fr. vacuolaire.
VACUÓLĂ, vacuole, s.f. Cavitate situată in citoplasma celulelor, plină cu o soluţie apoasă. [Pr.: -cu-o-] – Din fr. vacuole.
VÁCUUM, vacuumuri, s.n. 1. (Fiz.) Vid. 2. Aparat în care se concentrează o soluţie, prin fierbere în vid, la temperaturi joase. [Pr.: -cu-um] – Din lat., fr. vacuum.
VACUUMÁRE, vacuumări, s.f. 1. (Fiz.) Vidare. 2. (Constr.) Procedeu de extragere a apei în exces dintr-un beton proaspăt turnat. [Pr.: -cu-u-] – Din vacuum.
VACUUMMÉTRU, vacuummetre, s.n. Manometru folosit la măsurarea presiunilor foarte joase, a gradului de vid. [Pr.: -cu-um-] – Din germ. Vakuummeter.
VAD, vaduri, s.n. 1. Loc situat pe cursul unui râu, unde malul e jos şi apa puţin adâncă, permiţând trecerea prin apă de pe un mal pe altul. ♦ P.gener. Albie, matcă (a unei ape curgătoare). ♦ Canal de irigaţie, jgheab. ♦ Fig. Loc de trecere; drum, cale; p.ext. loc de scăpare, de salvare. 2. Ţărm, mal, liman. 3. Fig. Loc situat in apropierea unei mari căi de comunicaţie, care asigură unui negustor o clientelă numeroasă; p.ext. sursă bună de câştig. – Lat. vadum.
VADEÁ, vadele, s.f. (Înv.) Termen de plată; scadenţă, soroc. – Din tc. vāde.
VADEMÉCUM s.n. Carte (ghid, manual, repertoriu etc.) pe care o poartă cineva cu sine ca să o consulte în diverse împrejurări. – Din lat. vade mecum, fr. vade-mecum.
VADOÁSĂ, vadoase, adj. (În sintagma) Apă vadoasă = apă provenită din infiltraţia in scoarţa pământului a apelor rezultate din precipitaţiile atmosferice. – Vad + suf. -os
VÁDRĂ, vedre, s.f. 1. Veche unitate de măsură a capacităţii, folosită pentru lichide, echivalentă cu circa zece ocale (astăzi cu circa 10 litri) 2. Vas de lemn sau de metal cu care se scoate apa din fântână, în care se păstrează sau cu care se transportă diferite lichide. – Din sl. vĕdro.
VÁFĂ s.f. v. vafelă.
