![]() Caută
Traducere
|
Toate definitiileVID, -Ă, vizi, vide, adj., s. n. 1. Adj. (Despre un spațiu) Care nu conține nimic; care nu conține aer sau alt gaz; care nu este ocupat, locuit; pustiu. ♦ Fig. Lipsit de orice gânduri, de orice idei. 2. S. n. Spațiu lipsit de orice corp material sau în care particulele materiale existente sunt extrem de rarefiate. ◊ Loc. adv. În vid = a) în gol; b) cu privirea fixă, fără țintă; c) zadarnic, fără rezultat, în van. ♦ Fig. Pierdere ireparabilă. – Din fr. vide. V s. m. invar. A douăzeci și șaptea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană fricativă labiodentală sonoră (4)). [Pr.: ve]. VA1 Element de compunere care a servit (într-un stadiu vechi al limbii) la formarea unor adverbe (undeva, cândva) sau a unor pronume (cineva, careva), cărora le imprimă o nuanță nehotărâtă. – Din prez. ind. (pers. 3 sg., forma populară) al lui vrea. VA2 vb. intranz. defectiv (La prez. ind. pers. 3 sg.; pop. și fam.; în expr.) Mai va = mai așteaptă; mai este (mult) până acolo; mai trece vreme până atunci. – Lat. vadit. VACÁNT, -Ă, vacanți, -te, adj. 1. (Despre posturi, funcții etc.) Care nu este ocupat de nimeni, fără titular; liber. 2. (Jur.; despre succesiuni) Care este disponibil și nereclamat de moștenitori. – Din fr. vacant, lat. vacans, -ntis. VACÁNȚĂ, vacanțe, s. f. 1. Perioadă de odihnă acordată elevilor și studenților la sfârșitul unui trimestru, semestru sau an de școală ori de studii. ♦ Concediu (acordat unui salariat). 2. Interval de timp in care o instituție, un organ reprezentativ etc. își incetează activitatea. ♦ Interval de timp in care un post, o funcție, o demnitate etc. rămân vacante. [Var.: (înv.) vacánție s. f.] – Din fr. vacance, it. vacanza. VACÁNȚIE, vacanții, s. f. V. vacanță. VACÁRM, vacarmuri, s. n. Zgomot asurzitor, hărmălaie. – Din fr. vacarme. VACÁT, vacaturi, s. n. Pagină albă, intenționat netipărită, din interiorul unei lucrări. – Din germ. Vakat. VÁCĂ, vaci, s. f. 1. Animal domestic din specia bovinelor, femela taurului; p. restr. carnea acestui animal, folosită ca aliment; p. gener. carne de bovine. ◊ Expr. S-a dus bou și a venit (sau s-a întors) vacă, se spune, ironic, despre un om care a plecat să se instruiască sau să se lămurească intr-o problemă și care s-a întors mai puțin instruit sau lămurit decât plecase. Vacă (bună) de muls = persoană sau situație de care cineva abuzează, pentru a trage foloase materiale. ♦ Epitet injurios dat unei femei (grase și leneșe sau proaste). 2. Compuse: vacă-de-mare = morsă; vaca-domnului = insectă lată și lunguiață, cu aripile superioare de culoare roșie cu două puncte negre (Pyrrhocoris apterus). – Lat. vacca. VACCÍN, vaccinuri, s. n. 1. Produs biologic preparat din germeni patogeni sau din secreții microbiene, care se administrează prin injecții sau pe cale bucală unui om sau unui animal în scop preventiv (pentru a căpăta imunitate împotriva bolilor infecțioase) sau curativ. 2. Administrare a unui vaccin (1); vaccinare. 3. (Concr.) Urmă, semn, cicatrice rămasă pe corp în urma administrării unui vaccin (1). – Din fr. vaccin, lat. vaccinus. Cf. it. vaccino. VACCINÁ, vaccinez, vb. I. Tranz. A administra cuiva un vaccin. – Din fr. vacciner. VACCINÁBIL, -Ă, vaccinabili, -e, adj. Care poate fi vaccinat. – Din fr. vaccinable. VACCINÁL, -Ă, vaccinali, -e, adj. (Rar) Care aparține vaccinului, privitor la vaccin; care servește la prepararea vaccinului. – Din fr. vaccinal. VACCINÁRE, vaccinări, s. f. Acțiunea de a vaccina; vaccinație. – V. vaccina. VACCINÁȚIE, vaccinații, s. f. Vaccinare. – Din fr. vaccination. VACCÍNĂ, vaccine, s. f. Boală infecțioasă virotică a bovinelor, caracterizată prin prezența unor pustule a căror serozitate se inoculează la om pentru a-i crea imunitate față de variolă. – Din fr. vaccine. VACCINOTERAPÍE s. f. Metodă de imunizare activă a organismului uman și animal sau de tratare a unor boli prin administrare de vaccinuri. – Din fr. vaccinothérapie. VACS, vacsuri, s. n. 1. Preparat, de obicei de culoare neagră, folosit (in trecut) la unsul sau la lustruitul incălțămintei de piele și al hamurilor; p. ext. cremă de ghete. 2. Fig. (Pop. și fam.) Lucru fără nici o valoare, fără nici o însemnătate. – Din germ. Wachs. VĂCSUÍRE s. f. Acțiunea de a văcsui. – V. văcsui. VACUITÁTE s. f. (Livr.) Starea, însușirea a ceea ce este gol, vid. [Pr.: -cu-i-] – din fr. vacuité, lat. vacuitas, -atis. VACUOLÁR, -Ă, vacuolari, -e adj. Al vacuolelor, privitor la vacuole; cu vacuole. [Pr.: -cu-o-] – Din fr. vacuolaire. VACUÓLĂ, vacuole, s. f. Cavitate situată in citoplasma celulelor, plină cu o soluție apoasă. [Pr.: -cu-o-] – Din fr. vacuole. VÁCUUM, vacuumuri, s. n. 1. (Fiz.) Vid. 2. Aparat în care se concentrează o soluție, prin fierbere în vid, la temperaturi joase. [Pr.: -cu-um] – Din lat., fr. vacuum. VACUUMÁRE, vacuumări, s. f. 1. (Fiz.) Vidare. 2. (Constr.) Procedeu de extragere a apei în exces dintr-un beton proaspăt turnat. [Pr.: -cu-u-] – Din vacuum. VACUUMMÉTRU, vacuummetre, s. n. Manometru folosit la măsurarea presiunilor foarte joase, a gradului de vid. [Pr.: -cu-um-] – Din germ. Vakuummeter. VAD, vaduri, s. n. 1. Loc situat pe cursul unui râu, unde malul e jos și apa puțin adâncă, permițând trecerea prin apă de pe un mal pe altul. ♦ P. gener. Albie, matcă (a unei ape curgătoare). ♦ Canal de irigație, jgheab. ♦ Fig. Loc de trecere; drum, cale; p. ext. loc de scăpare, de salvare. 2. Țărm, mal, liman. 3. Fig. Loc situat in apropierea unei mari căi de comunicație, care asigură unui negustor o clientelă numeroasă; p. ext. sursă bună de câștig. – Lat. vadum. VADEÁ, vadele, s. f. (Înv.) Termen de plată; scadență, soroc. – Din tc. vāde. VADEMÉCUM s. n. Carte (ghid, manual, repertoriu etc.) pe care o poartă cineva cu sine ca să o consulte în diverse împrejurări. – Din lat. vade mecum, fr. vade-mecum. VADOÁSĂ, vadoase, adj. (În sintagma) Apă vadoasă = apă provenită din infiltrația in scoarța pământului a apelor rezultate din precipitațiile atmosferice. – Vad + suf. -os |