Toate definitiile

VAȘÉTĂ s. f. Piele de taurine tăbăcită vegetal. – Din fr. vachette.

VATÁLĂ, vatale, s. f. Organ mobil al războiului de țesut, care susține spata și permite dirijarea suveicii prin rost, menținerea paralelă a firelor de urzeală și îndesarea firului de bătătură. [Var.: (pop.) vătală s. f.] – Din bg. vatala (pl.).

VÁTĂ s. f. Material format din fibre elastice de bumbac scurte și subțiri care se întrepătrund și formează o masă compactă albă, folosit pentru pansamente, în diferite procese tehnice etc. ◊ Vată de hârtie = produs similar vatei obținut din celuloza de lemn, care se întrebuințează în medicină, în locul vatei de bumbac, sau la ambalaj. Vată de zahăr = produs alimentar dulce, pufos, asemănător cu vata, care se obține, prin centrifugare, dintr-o soluție de zahăr; se vinde în comerț înfășurat pe bețișoare de lemn. Vată de zgură = material obținut din zgura topită, lăsată să curgă încet în apă, întrebuințat ca izolant termic și acustic. Vată de sticlă = masă de fibre scurte de sticlă împâslite, întrebuințată ca izolant termic și acustic. – Din germ. Watte.

VATELÍNĂ, vateline, s. f. Material textil din bumbac scămoșat, care se introduce între stofa și captușeala unei haine, pentru a face haina mai călduroasă. – Din germ. Wattelin.

VATICINÁR, -Ă, vaticinari, -e, adj. (Livr.) Care are caracter de prorocire; profetic, vizionar. – Din fr. vaticinaire.

VATÍR, vatiruri, s. n. Țesătură de bumbac, de in sau de cânepă, foarte apretată, folosită pentru întăriri la haine (bărbătești). – Din germ. Wattier[leinen].

VATMÁN, vatmani, s. m. Persoană care conduce un tramvai. [Acc. și: vátman] – Din fr. wattman.

VÁTOS, vatoși, s. m. Pește de mare, asemănător cu calcanul, cu corpul rombic acoperit cu plăci osoase prevăzute cu câte un spin; vulpe-de-mare (Raja clavata). – Et. nec.

VÁTRĂ, vetre, s. f. 1. Un fel de platformă înălțată, amenajată în tinda caselor țărănești, pe care se face focul pentru a pregăti mâncarea; parte plană din interiorul cuptorului (de pâine) sau al sobei, care susține cuptorul sau soba în afară și pe care se poate ședea sau dormi. ◊ Expr. A îmbătrâni în vatră = a rămâne fată bătrână, nemăritată. A rămâne cu sluta în vatră = a nu-și putea mărita fata. A cloci pe vatră = a lenevi (la căldură), a trândăvi. A cădea cuiva în vatră = a fi oaspete nepoftit și supărător al cuiva. ♦ Parte a forjei în care se depozitează și unde arde combustibilul; partea inferioară din interiorul unui cuptor metalurgic, pe care se așază materialele care trebuie încălzite sau topite. 2. Locuință, așezământ stabil, cămin, casă (părintească). ◊ Loc. adj. De vatră = care și-a făcut gospodărie și s-a statornicit într-un loc. ♦ Loc de baștină, de origine. ◊ Expr. (Ieșit din uz) A lăsa (un ostaș) la vatră = a elibera (un ostaș) după terminarea stagiului militar. ♦ Cuib al unui animal sălbatic, cu puii în el. 3. Locul principal, central al unei așezări, al unei instalații etc.; locul pe care s-a clădit ceva, pe care se construiește sau unde se așază ceva. ◊ Vatra satului = suprafața de teren pe care se întinde satul. 4. (Pop.) Porțiune de pământ, pe un câmp, care se deosebește de restul locului printr-o vegetație diferită sau prin absența vegetației. Cf. alb. vatre.

VAVILONÍE s. f. v. babilonie.

VÁZĂ¹ s. f. 1. Considerație, stimă, prestigiu, reputație. ◊ Loc. adj. De vază = de frunte, marcant, cunoscut, vestit. Cu vază = cu trecere, cu prestigiu, important. 2. (Rar) Vedere, văz. – Din vedea (derivat regresiv).

VÁZĂ², vaze, s. f. Vas de flori. – Din fr. vase.

VĂCÁR, văcari, s. m. 1.Persoană care duce la păscut și păzește vacile. 2. (Art.) Constelație din emisfera boreală, situată în apropierea Carului Mare. – Lat. vaccarius.

VĂCĂLÍE, văcălii, s. f. 1. Marginea de lemn sau de tinichea a sitei, a ciurului și a baniței. 2. Numele mai multor specii de ciuperci necomestibile, cu consistență lemnoasă, care cresc pe trunchiul arborilor: a) văcălie de brad = ciupercă a cărei pălărie este acoperită cu o crustă de culoare galbenă-roșcată (Fomes pinicola); b) văcălie de fag = ciupercă de forma unei etajere, de culoare brună-negricioasă (Ganoderma applanatum); c) văcălie de mesteacăn = ciupercă în formă de copită, cenușie-roșcată, acoperită cu o pieliță subțire și netedă (Placodes betulinus); d) văcălie de salcie = ciupercă cu pălăria bombată, albă, apoi brună, cu miros plăcut de anason (Trametes suaveolens). – Veacă (reg. „văcălie” < sl.) + suf. -ălie.

VĂCĂREÁSĂ, văcărese, s. f. Văcăriță. – Văcar + suf. -easă.

VĂCĂRÍ, văcăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce la păscut și a păzi vacile. – Din văcar.

VĂCĂRÍE¹, văcării, s. f. 1. Cireadă de vaci. 2. Loc îngrădit și amenajat pentru adăpostirea vacilor. – Vacă + suf. -ărie.

VĂCĂRÍE², văcării, s. f. Meseria de văcar. – Văcar + suf. -ie.

VĂCĂRÍT s. n. Dare care se plătea în evul mediu în Țara Românească pentru fiecare cap de vită. – Vacă + suf. -ărit.

VĂCĂRÍȚĂ, văcărițe, s. f. Femeie care duce la păscut și păzește vacile; văcăreasă. – Văcar + suf. -iță.

VĂCSUÍ, văcsuiesc, vb. IV. Tranz. A unge încălțămintea cu vacs (sau cu cremă de ghete) și a o lustrui. – Vacs + suf. -ui.

VĂCSUÍT, -Ă, văcsuiți, -te, adj. (Despre încălțăminte) Uns cu vacs (sau cu cremă de ghete) și lustruit. – V. văcsuit.

VĂCSUITÓR, -OÁRE, văcsuitori, -oare, s. m. și f. Lustragiu. [Pr.: -su-i-] – Văcsui + suf. -tor.

VĂCUȘOÁRĂ, văcușoare, s. f. Văcuță. – Vacă + suf. -ușoară.

VĂCÚȚĂ, văcuțe, s. f. Diminutiv al lui vacă; văcușoară. – Vacă + suf. -uță.

VĂDÁN, -Ă, vădani, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) Văduv (1). – Văduv (înv. „văduv” < lat.) + suf. -an.

VĂDÁNCĂ, vădance, s. f. (Pop.) Văduvă. – Vădan + suf. -că.

VĂDĂÓI, vădăoi, s. m. (Reg.) Văduvoi. – Vădan + suf. -oi.

VĂDÍ, vădesc, vb. IV. Tranz. A face să fie evident, a dovedi, a demonstra, a arăta. ♦ A da pe față, a denunța, a demasca. – Din sl. vaditi.

VĂDÍT, -Ă, vădiți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care este limpede, clar, evident. – V. vădi.