Ultimele cuvinte cautate: bacşiş atacabil mimetism
DefinitiiSinonimeAntonimeExtensie cautare direct din browser
DEXro - DEX Online - Dictionar Explicativ Roman
Caută

Toate sursele
Definitii
Sinonime
Antonime
Traducere

Roman - Englez - Dictionar Roman Englez
Englez - Roman Dictionar Englez Roman - Dictionar Englez Roman


A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Toate definitiile

VÂLCICÚȚĂ, vâlcicuțe, s. f. Diminutiv al lui vâlcică.Vâlcică + suf. -uță.

VẤLFĂ s. f. v. vâlvă.

VẤLNIC, vâlnice, s. n. 1. Fotă încrețită în talie și despicată în față, care aparține portului popular oltenesc. 2. Pânză țărănească subțire; învelitoare de cap făcută din astfel de pânză; văl. – Din bg. vălnenik.

VÂLTOÁRE, vâltori, s. f. 1. Loc adâncit în albia unui râu, unde apa formează vârtejuri; vârtej format de apă în acest loc; bulboană, bulboacă. 2. (Reg.) Vijelie. 3. Fig. Zarvă; învălmășeală. [Var.: (pop.) vultoáre s. f.] – Lat. voltoria (< volutus).

VẤLVĂ, (4) vâlve, s. f. 1. Agitație deosebită provocată de un fapt ieșit din comun; frământare, zarvă. 2. Renume, faimă. 3. (Înv.) Alai, pompă; p. ext. măreție, grandoare. ♦ Fală, orgoliu, mândrie. 4. (În mitologia populară) Duh, zână, știmă. ◊ Vâlva băii = zână despre care se crede că stăpânește, supraveghează și distribuie comorile dintr-o mină de aur. 5. (Rar) Vâlvătaie. [Var.: (pop.) vấlfă s. f.] – Din sl. vluhvu, bg. vlahva.

VÂLVĂTÁIE, vâlvătăi, s. f. Flacără mare; pălălaie, vâltoare, vâlvă, bobotaie. [Pr.: -ta-ie-.Var.: vălvătáie, vâlvotáie s. f.] – Din vâlvă (după pălălaie, bobotaie).

VÂLVOÁRE, vâlvori, s. f. Vâlvătaie. ♦ Lumină roșiatică, incandescentă. [Var.: (pop.) vulvoáre s. f.] – Cf. vâlvă.

VÂLVÓI adj. invar. (Despre păr) Ridicat în sus (în neorânduială); zbârlit, ciufulit. [Var.: vulvói adj. invar.] – Et. nec. Cf. vâlvoare.

VÂLVORÁ, pers. 3 vâlvorează, vb. I. Intranz. (Rar; despre foc) A arde cu flăcări mari, a scoate vâlvătăi. – Din vâlvoare.




VÂLVOTÁIE s. f. v. vâlvătaie.

VÂNÁ, vânez, vb. I. Tranz. 1. A pândi, a urmări și a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales pești mari). ♦ Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruință. ♦ (Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. – Lat. venare (=venari).

VÂNÁRE, vânări, s. f. (Rar) Faptul de a vâna; vânătoare. – V. vâna.

VÂNÁT, vânaturi, s. n. 1. Vânătoare. 2. Ceea ce vânează cineva; p. restr. carnea unui animal vânat. – V. vâna.

VẤNĂ, vine, s. f. I. 1. Vas sangvin de diferite mărimi, care duce sângele de la organe și țesuturi la inimă; p. gener. (fam.) orice vas sangvin; venă (1). ◊ Expr. a-i îngheța (sau a i se slei) cuiva sângele în vine = a-l cuprinde pe cineva groaza, a încremeni de frică. 2. (Pop.) Fibră musculară; tendon, zgârci; mușchi. ◊ Vână de bou = cravașă făcută din ligamentul cervical posterior al boului; p. ext. baston de cauciuc folosit de cei care mențin ordinea publică. ◊ Loc. adj. Tare (sau bun) de vână = puternic, viguros. Slab de vână = neputincios, slăbănog. ◊ Expr. A fi numai vână = a fi sprinten, agil, puternic. 3. (Pop.) Parte a piciorului cuprinsă între genunchi și gleznă; gambă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe (sau în) vine = (despre pantaloni) lăsați sau căzuți mai jos de talie; spre genunchi; (despre oameni) cu pantalonii lăsați sau căzuți. ◊ Loc. adv. pe vine = ghemuit, cu genunchii îndoiți, sprijinind greutatea corpului pe gambe. ◊ Expr. (Reg.; în legătură cu verbe de mișcare) Cu coada între vine = umilit, rușinat. II. 1. Pătură minerală continuă infiltrată între celelalte straturi ale solului; filon. ♦ Pânză subterană de apă. 2. Șuviță, coloană de lichid; p. ext. dâră. ◊ Vâna apei = curentul, șuvoiul apei. 3. (Bot.) Nervură. ♦ Fiecare dintre ramificațiile rădăcinii unui copac. – Lat. vena.

VẤNĂT, -Ă, vineți, -te, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. De culoare albastru-închis (cu reflexe violete). ♦ Întunecat, plumburiu (din cauza ceții, a depărtării etc.) 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Învinețit; palid, livid. 3. (Despre penele unor păsări sau despre părul unor animale) Cenușiu bătând în albastru; sur. II. S. n. Culoare vânătă (I 1). III. S. f. (Bot.) Pătlăgea vânătă, v. pătlăgea.Lat. venetus.

VÂNĂTÁIE, vânătăi, s. f. Pată vânătă care apare pe corp în urma unei lovituri; echimoză, vinețeală. – Vânăt + suf. -aie.

VÂNĂTOÁRE, vânători, s. f. Acțiunea de a vâna și rezultatul ei; vânat(1). ♦ Fig. Urmărire (polițienească) a unui om, pentru prinderea lui. – Lat. venatoria.

VÂNĂTÓR, vânători, s. m. 1. Persoană care vânează, care practică vânătoarea. ♦ Fig. (Peior.) Persoană care caută să obțină prin orice mijloace o situație, un post (pe care nu-l merită), să parvină. 2. Soldat dintr-o veche unitate militară (formată din pedestrași și călărime). 3. (În sintagma) Vânător de munte = ostaș infanterist special instruit, echipat și inzestrat pentru a lupta în regiuni muntoase. – Lat. venatorem.

VÂNĂTORÉSC, -EÁSCĂ, vânătorești, adj. Care aparține vânătorii sau vânătorului, privitor la vânătoare sau la vânător. – Vânător + suf. -esc.

VÂNĂTORÉȘTE adv. În felul vânătorilor, ca vânătorii. – Vânător + suf. -ește.

VÂNĂTORÍE s. f. (Rar) Vânătoare; p. ext. îndeletnicirea de vânător. – Vânător + suf. -ie.

VÂNĂTORÍME s. f. Mulțime de vânători; totalitatea vânătorilor. – Vânător + suf. -ime.

VÂNJ s. n., (2) vânji, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Putere, vigoare 2. S. m. (Bot.) Velniș. – Cf. sl. vonzu.

VÂNJÓS, -OÁSĂ, vânjoși, -oase, adj. Puternic, viguros; musculos. ♦ Fig. Înzestrat cu forță morală, cu tărie de caracter. – Vânj + suf. -os.

VÂNJOȘÁ, vânjoșez, vb. I. Tranz. (Rar) A face vânjos, a întări, a fortifica corpul. – Din vânjos.

VÂNJOȘÉNIE, vânjoșenii, s. f. Putere fizică; forță, tărie, vânjoșie. – Vânjos + suf. -ie.

VÂNÓS, -OÁSĂ, vânoși, -oase, adj. Care are vine groase; p. ext. puternic, viguros, vânjos. – Lat. venosus.

VÂNT, vânturi, s. n. 1. Deplasare pe orizontală a unei mase de aer provocată de diferența de presiune existentă între două regiuni ale atmosferei. ◊ Vânt rău = întâmplare nenorocită care lovește pe cineva. ◊ Loc. adv. Ca vântul = foarte repede. ◊ Expr. Ce vânt te aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. A se așterne vântului = a alerga foarte repede. A se duce pe aripi de vânt = a se duce foarte repede. Bate vântul, se spune când un loc, de obicei populat, este (temporar) pustiu. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) vântul în buzunare = a nu avea nici un ban, a fi foarte sărac. A arunca banii în vânt = a cheltui fără socoteală. Din (sau de la) cele patru vânturi = din toate părțile, de pretutindeni. A vedea dincotro bate vântul = a-și da seama de o situație, înainte ca lucrurile să se precizeze cu claritate. A-l bate vântul (pe cineva) = a fi extrem de slab sau de slăbit. (Rar) A se duce pe vânturi = a se risipi, a se prăpădi. 2. Aer, văzduh. ◊ Loc. adv. În vânt = a) în gol; b) în sus; c) fig. fără folos, zadarnic. 3. Curent de aer creat pe cale artificială (cu un dispozitiv, cu evantaiul etc.). 4. (În expr.) A face vânt = a) a împinge, a arunca, a azvârli; p. ext. a da afară (dintr-o slujbă); b) (fam.) a scăpa de cineva. A-și face (sau, rar, a-și da) vânt = a-și lua avânt, a porni cu viteză, cu avânt. A lua vânt = (despre cai) a porni, cu viteză mare (scăpând de sub controlul conducătorului). 5. (Astron.; în sintagma) Vânt solar = flux de protoni și neutroni emiși continuu de Soare. – Lat. ventus.

VÂNTICÉL, vânticele, s. n. Vântuleț. – Vânt + suf. -icel.

VÂNTIȘÓR s. n. Vântuleț. – Vânt + suf. -ișor.

 <<   <    9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19    >   >> 
pagina 14 din 59

 
Copyright (C) 2004-2020 DEX online. Copierea definitiilor este permisa sub licenta GPL , cu conditia pastrarii acestei note | Termeni si conditii