Toate definitiile

VĂTUÍ¹, vătuiesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu vată sau cu vatelină un obiect de îmbrăcăminte; a bumbăci; p. ext. a capitona. – Vată + suf. -ui.

VĂTÚI², -IE, vătui, -ie, s. m. și f. Ied sau pui de iepure (până la un an). ♦ Piele (prelucrată) a puiului de căprioară. – Lat. vituleus (< vitulus).

VĂTUÍRE, vătuiri, s. f. Acțiunea de a vătui¹ și rezultatul ei; bumbăcit, bumbăceală. – V. vătui¹.

VĂZ s. n. Unul dintre cele cinci simțuri, cu ajutorul căruia se percep imaginile, se înregistrează direct forma, culoarea, dimensiunea, luminozitatea obiectelor, precum și distanța și mișcarea acestora; capacitatea de a percepe imaginile; vedere; văzut¹. ◊ Loc. prep. În (sau, înv., la) văzul... = în ochii..., în fața..., față de... – Din vedea (derivat regresiv).

VĂZĂTÓR, -OÁRE, văzători, -oare, adj. (Rar.) Care vede; p. ext. care este sau a fost martor la ceva. – Vedea + suf. -ător.

VĂZDÚH, văzduhuri, s. n. Înveliș gazos care înconjură Pământul; aer; straturile (mai) înalte ale atmosferei. – Din sl. vŭzduhŭ.

VĂZÚT¹ s. n. (Înv. și reg.) Faptul de a vedea; capacitatea de a vedea; văz. – V. vedea.

VĂZÚT², -Ă, văzuți, -te, adj. Care se vede; vizibil, clar. ♦ (Substantivat, f. pl.) Tot ceea ce se vede sau se poate vedea. – V. vedea.

VÂJ interj. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de vânt, de curgerea năvalnică a unei ape, de mișcarea unui corp care străbate cu viteză un spațiu etc. – Onomatopee.

VÂJÂÍ, pers. 3 vấjâie, vb. IV. Intranz. (Despre vânt, ape curgătoare, corpuri care străbat spațiul etc.) A produce un zgomot (șuierător) caracteristic. ♦ (Despre sânge) A pulsa cu violență. ◊ Expr. A-i vâjâi cuiva capul (sau urechile, tâmplele, p. ext., creierul, auzul) = a) a avea falsa senzație de zgomot continuu și obsedant, provocată de afluxul mărit al sângelui la cap; b) a fi zăpăcit, năucit. ♦ (Despre foc) A dudui. ♦ (Despre albine) A bâzâi, a zumzăi. [Var.: (reg.) vâjií vb. IV.] – Vâj + suf. -âi.

VÂJÂIÁLĂ, vâjâieli, s. f. Vâjâit¹. [Pr.: -jâ-ia-. – Var.: (reg.) vâjiálă s. f.] – Vâjâi + suf. -eală.

VÂJÂÍRE, vâjâiri, s. f. Vâjâit¹. – V. vâjâi.

VÂJÂÍT¹, vâjâituri, s. n. Faptul de a vâjâi; zgomot caracteristic produs de ceva care vâjâie; vâjâială, vâjâitură, vâjâire. [Var.: (reg.) vâjiit s. n.] – V. vâjâi.

VÂJÂÍT², -Ă, vâjâiți, -te, adj. (Rar; despre oameni) Amețit (de băutură), cherchelit. – V. vâjâi.

VÂJÂITÓR, -OÁRE, vâjâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vâjâie. 2. S. f. Zbârnâitoare (la zmeul cu care se joacă copiii). [Pr.: -jâ-i-. – Var.: (reg.) vâjiitór, -oáre adj.] – Vâjâi + suf. -tor.

VÂJÂITÚRĂ, vâjâituri, s. f. Vâjâit¹. [Pr.: -jâ-i-. – Var.: (reg.) vâjeitúră, vâjietúră, vâjiitúră s. f.] – Vâjâi + suf. -tură.

VÂJEITÚRĂ s. f. v. vâjâitură.

VÂJIÁLĂ s. f. v. vâjâială.

VÂJIETÚRĂ s. f. v. vâjâitură.

VÂJIÍ vb. IV. v. vâjâi.

VÂJIÍT s. n. v. vâjâit¹.

VÂJIITÓR, -OÁRE adj. v. vâjâitor.

VÂJIITÚRĂ s. f. v. vâjâitură.

VÂLCEÁ, vâlcele, s. f. 1. Vale îngustă și puțin adâncă, cu fundul aproape plat și cu versantele în pantă ușoară; vâlcică. 2. Pârâu mic de-a lungul unei vâlcele (1). – Lat. *vallicella (= vallicula).

VÂLCEÁN, -Ă, vâlceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană născută și crescută în municipiul Râmnicu Vâlcea sau în județul Vâlcea. 2. Adj., s. m. (Locuitor) din municipiul Râmnicu Vâlcea sau din județul Vâlcea. – Vâlcea (n. pr.) + suf. -ean.

VÂLCEÁNCĂ, vâlcence, s. f. Femeie născută și crescută în municipiul Râmnicu Vâlcea sau în județul Vâlcea. ♦ Locuitoare din municipiul Râmnicu Vâlcea sau din județul Vâlcea. – Vâlcean + suf. -că.

VẤLCED, -Ă, vâlcezi, -de, adj. (Reg.) Vânăt, învinețit; livid, palid. – Et. nec.

VÂLCELÚȘĂ, vâlcelușe, s. f. Diminutiv al lui vâlcea. – Vâlcea + suf. -elușă.

VÂLCEZÍ, vâlcezesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) învineți. – Din vâlced.

VÂLCÍCĂ, vâlcele, s. f. Vâlcea. – Vâlcea + suf. -ică.