Toate definitiile

VĂLĂTUCÍ, vălătucesc, vb. IV. Tranz. A clădi pereți din vălătuci (2). – Din vălătuc.

VĂLEÁN, -Ă, văleni, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană care locuiește într-o vale, la câmpie. – Vale + suf. -ean.

VĂLEÁT s. n. v. veleat.

VĂLICÍCĂ, vălicele, s. f. Diminutiv al lui vale; vălișoară. – Vale + suf. -icică.

VĂLIȘOÁRĂ, vălișoare, s. f. Vălicică. [Var.: văișoáră s. f.] – Vale + suf. -ișoară.

VĂLMĂȘÁG s. n. Învălmășeală, neorânduială, dezordine; obiecte sau ființe aflate în neorânduială, învălmășite. – [De-a] valma + suf. -șag.

VĂLMĂȘEÁLĂ, vălmășeli, s. f. (Pop.) Învălmășeală. – Vălmăși + suf. -eală.

VĂLMĂȘÍ, vălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) învălmăși. – Din vălmășag (derivat regresiv).

VĂLMĂȘÍRE s. f. (Pop.) Învălmășire. – V. vălmăși.

VĂLȚUÍ, vălțuiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra cu ajutorul valțurilor¹. – Valț¹ + suf. -ui.

VĂLȚUÍRE, vălțuiri, s. f. Acțiunea de a vălțui și rezultatul ei. – V. vălțui.

VĂLȚUITÓR, -OÁRE, vălțuitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează la valț¹. [Pr.: -țu-i-] – Vălțui + suf. -tor.

VĂLURÁT, -Ă, vălurați, -te, adj. Care este cu valuri¹ sau ca niște valuri¹; cu neregularități, cu ridicături și scobituri. [Var.: vălurít, -ă adj.] – Din valuri (pl. lui val¹).

VĂLURÉL, vălurele, s. n. Diminutiv al lui val¹. – Val¹ + suf. -urel.

VĂLURÍRE, văluriri, s. f. Formare de ondulații pe suprafața părții carosabile a unei șosele. – Din valuri (pl. lui val¹).

VĂLURÍT, -Ă adj. v. vălurat.

VĂLURÓS, -OÁSĂ, văluroși, -oase, adj. Cu valuri¹; cu aspect de valuri¹; unduios. – Val¹ + suf. -os.

VĂLVĂTÁIE s. f. v. vâlvătaie.

VĂMEȘÉSC, -EÁSCĂ, vămeșești, adj. Care aparține vameșului sau vămii, privitor la vameș sau la vamă. – Vameș + suf. -esc.

VĂMEȘÍE, vămeșii, s. f. (Înv.) 1. Funcție, slujbă de vameș. 2. Taxă plătită ca vamă. – Vameș + suf. -ie.

VĂMUÍ, vămuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a percepe, a încasa vamă. 2. (La moară) A lua uium ca plată pentru măcinat. ♦ Fig. A fura o parte din ceva. – Vamă + suf. -ui.

VĂMUIÁLĂ, vămuieli, s. f. Faptul de a vămui. [Pr.: -mu-ia-] – Vămui + suf. -eală.

VĂMUÍRE, vămuiri, s. f. Acțiunea de a vămui. – V. vămui.

VĂPÁIE, văpăi, s. f. 1. Flacără mare; pară. ♦ Arșiță, dogoare. ♦ Fig. Lumină strălucitoare. 2. Văpaiță (2). – Cf. alb. vapë.

VĂPÁIȚĂ, văpáițe, s. f. 1. (Pop.) Opaiț. 2. Făclie de lemn sau de rășină cu care se sperie noaptea peștii, pentru a-i face să fugă spre uneltele de pescuit; văpaie (2). [Pr.: -pa-i-. – Var.: vopáiță s. f.] – Contaminare între văpaie și opaiț(ă).

VĂPĂÍ, pers. 3 văpăiește, vb. IV. Intranz. (Înv.) A arde cu văpăi. – Din văpaie.

VĂPĂIÉRE, văpăieri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a văpăi; p. ext. pâlpâire. [Pr.: -pă-ie-] – V. văpăi.

VĂPSEÁ s. f. v. vopsea.

VĂPSEÁLĂ s. f. v. vopsea.

VĂPSÍ vb. IV. v. vopsi.