VARÉC s.n. Numele unor alge brune marine azvârlite de valuri pe ţărm, care servesc ca îngrăşământ pentru pământurile nisipoase, ca materie primă pentru fabricarea sodei, iodului etc. – Din fr. varech.
VÁRE//C ~ci m. Alge marine de culoare galbenă, care sunt folosite drept îngrăşământ. /<fr. varec
VARÉGI s.m. pl. Nume sub care erau cunoscuţi normanzii de către slavii de răsărit, de bizantini şi de arabi. – Din fr. Varègues.
VÁRGĂ, (1) vergi, (2) vărgi, s.f. I. 1. Nuia lungă, subţire şi flexibilă, tăiată de obicei dintr-o ramură dreaptă de arbore. ♢ Expr. (Adesea adverbial) A tremura vargă (sau ca varga) = a tremura foarte tare, din tot corpul (de frică sau de frig). (A fi) varga lui Dumnezeu = (a fi) foarte rău, aspru, crunt. ♦ (La pl.) Mănunchi de beţe tăiate egal, cu care se aplicau în trecut pedepse corporale. ♦ Lovitură aplicată cuiva cu varga (I 1); urma lăsată pe corp de o astfel de lovitură. ♦ Băţ de undiţă. ♦ Vergea cu care se încărcau în trecut puştile şi cu care se curăţa ţeava puştii. ♦ Baghetă. ♦ Vergea subţire de metal. 2. Compus: (Bot.) varga-ciobanului = a) plantă erbacee cu tulpina şi ramurile ţepoase, cu flori liliachii, dispuse în capitule (Dipsacus silvester); b) scăiuş; vargă-de-aur = splinuţă (Solidago virgaurea). II. (Pop.) Dungă (în special la o ţesătură). – Lat. virga.
VÁRG//Ă vergi f. 1) ramură lungă, subţire şi flexibilă, curăţată de ramificaţiile laterale şi de frunze; nuia; jordie. ♢ A tremura ca ~a a tremura foarte tare ( de frig, de spaimă etc.). ~a-ciobanului plantă erbacee perenă, cu tulpină şi ramuri ghimpoase, cu flori liliachii, dispuse în capitule. ~de-aur plantă erbacee perenă, cu flori galbene, în formă de ciorchini. 2) înv. Nuia cu care se aplicau pedepse corporale. ♢ ~a (sau biciul) lui Dumnezeu se spune despre un om foarte crud, rău. A-i duce cuiva vergile a se îngrijora de soarta cuiva. 3) Lovitură aplicată cu o astfel de nuia. 4) înv. Unealtă cu care se încărca puşca sau se curăţa ţeava ei; arbiu. 5) Beţişor subţire şi flexibil (din lemn, metal, os etc.) având diferite întrebuinţări; baghetă. [G.-D. vergii] /<lat. virga
VÁRIA1 s.n. pl. 1. Culegere bibliografică de scrieri (mărunte) diferite. 2. Rubrică într-o publicaţie periodică, care cuprinde articole, note şi informaţii mărunte şi cu conţinut variat. [Pr.: -ri-a] – Cuv. lat.
VARIÁ2, variez, vb. I. 1. Intranz. A fi felurit, diferit, deosebit (după locuri, împrejurări, situaţii); a nu semăna, a nu avea aceeaşi înfăţişare, structură, compoziţie etc. cu altceva. 2. Tranz. A da o formă diferită, a schimba. 3.Intranz. şi tranz. (Mat.) A(-şi) schimba valoarea. [Pr.: -ri-a] – Din fr. varier, lat. variare.
A VARI//Á ~éz 1. tranz. A face să capete o formă deosebită; a schimba. 2. intranz. 1) A suferi multe modificări într-un timp scurt. 2) A se realiza sub forme diverse. /<it. variare, fr. varier
VÁRIA n. 1) Culegere de scrieri variate. 2) Rubrică într-o revistă, care include diferite materiale mici (articole, note, informaţii). [Sil. -ri-a] /<fr. varia
VARIÁBIL, -Ă, variabile, -e, adj. Care variază; susceptibil de a se schimba; schimbător. ♢ (Mat.) Cantităţi (sau mărimi) variabile = cantităţi (sau mărimi) susceptibile de a-şi schimba valoarea faţă de altele, care rămân constante. ♦ (Mat.; substantivat, f.) Cantitate care ia succesiv diferite valori (în cursul unui calcul); p.gener. cantitate, element etc. care variază. ♦ (Despre cuvinte) care are forme diferite, care îşi schimbă terminaţia. [Pr.: -ri-a] – Din fr. variable, lat. variabilis.
VARIÁBIL ~ă (~i, ~e) (în opoziţie cu constant) 1) Care se schimbă mereu; schimbător; instabil. Timp ~. Vânt ~. 2) (despre mărimi, cantităţi) Care poate varia; cu proprietate de a avea mai multe valori (în raport cu o valoare constantă). 3) Care poate avea forme de realizare. /<lat. variabilis, fr. variable
VARIÁBIL//Ă ~e f. mat. Mărime care poate căpăta diferite valori numerice. ♢ ~ independentă variabilă a cărei valoare se poate schimba indiferent de valorile altei mărimi. /<lat. variabilis, fr. variable
VARIABILITÁTE, variabilităţi, s.f. Însuşirea unui lucru, a unui fenomen etc. de a varia, de a lua forme şi aspecte diferite. ♦ Spec. (Biol.) Proprietate a fiinţelor vii de a-şi schimba, sub influenţa mediului şi a eredităţii, însuşirile morfologice, fiziologice, biochimice etc. ♦ Spec. (Mat.) Proprietate pe care o are o cantitate, o mărime sau o funcţie algebrică de a lua succesiv o infinitate de valori diferite. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. variabilite.
VARIABILIT//ÁTE ~ăţi f. 1) Caracter variabil. ~atea gusturilor. ~atea unei funcţii. 2) biol. Proprietate a organismelor vii de a-şi modifica caracteristicile morfologice sau fiziologice sub acţiunea unor factori interni sau externi. 3) lingv. Proprietate a unei unităţi lingvistice de a prezenta mai multe forme de manifestare. /<fr. variabilité
VARIÁC, variace, s.n. Transformator electric folosit pentru reglarea tensiunii de ieşire. [Pr.: -ri-ac] – Din engl. variac.
VARIÁNTĂ, variante, s.f. 1. Aspect (uşor) schimbat faţă de forma de bază, tipică a unui lucru, a unei lucrări, a unui text, a unei acţiuni. ♦ Spec. (Lingv.) Formă a unui element lingvistic care diferă de aspectul tipic, obişnuit al acestui element. 2. Drum care ocoleşte (pe o anumită porţiune) traseul principal, ajungând în acelaşi punct final. [Pr.: -ri-an-] – Din fr. variante.
VARIÁNT//Ă ~e f. 1) Formă a unui lucru, a unui fenomen sau a unei acţiuni care variază parţial faţă de forma de bază. 2) lingv. Unitate lingvistică (cuvânt, îmbinare, pronunţie) care variază parţial faţă de normele literare. ~ stilistică. [Sil. -ri-an-] /<fr. variante
VARIÁNŢĂ, varianţe, s.f. 1. Numărul factorilor unui sistem fizico-chimic care pot varia independent fără ca numărul de faze să se modifice. 2. Media aritmetică a pătratelor abaterilor valorilor individuale ale unui şir statistic de experienţe, de la media aritmetică a şirului respectiv. [Pr.: -ri-an-] – Din fr. variance.
VARIÁT, -Ă, variaţi, -te, adj. Care variază, care este divers sau conţine elemente diverse; variu. [Pr.: -ri-at] – V. varia.
VARIATÓR, variatoare, s.n. Mecanism sau dispozitiv schimbător de viteză cu variaţie continuă, care permite transmiterea mişcării de la un arbore motor la arborele principal al unei maşini. [Pr.: -ri-a-] – Din rus. variator [skorosti], fr. variateur [de vitesse].
VARIAT//ÓR ~oáre n. tehn. (la vehicule) Dispozitiv pentru schimbarea vitezei. /a varia + suf. ~tor
VARIÁŢIE, variaţii, s.f. 1. Schimbare, transformare; stare a unui lucru care se prezintă sub diferite forme, în mod variat; trecere de la o formă la alta; aspect variabil, schimbător. ♢ (Mat.) Variaţia unei funcţii = diferenţa dintre valorile unei funcţii în două puncte ale ei. ♦ Diversitate, felurime. ♢ (Mat.) Calculul variaţiilor = calcul întrebuinţat în analiza infinitezimală (prin care se rezolvă anumite probleme a căror soluţie nu se poate obţine prin calcul diferenţial). ♦ Spec. (Biol.) Schimbare a unei însuşiri morfologice, fiziologice, biochimice etc. a organismului animal şi vegetal. 2. (În forma variaţiune) Modificare a unei teme muzicale sub raportul melodiei, al ritmului, al măsurii, al armoniei, al tonalităţii etc. ♦ Dans solistic clasic, variat şi de virtuozitate. [Pr.: -ri-a-. Var.: variaţiune s.f.] – Din fr. variation, lat. variatio, -onis.
VARIÁŢI//E ~i f. 1) Trecere de la o stare (sau formă, valoare) la alta. 2) Diferenţă dintre două stări (sau forme, valori) succesive; modificare; schimbare; transformare. ~a temperaturii. ~ a intensităţii. 3) muz. Modificare a unei teme prin intermediul anumitelor procedee. 4) Compoziţie muzicală, constând dintr-o temă şi din modificările de ritm ale acesteia. 5) mat. Modificare a valorii unei mărimi sau funcţii. [G.-D. variaţiei; Sil. -ri-a-ţi-e] /<fr. variation, lat. variatio, ~onis
VARIAŢIONÁL, -Ă, variaţionali, -e, adj. Referitor la variaţie. [Pr.: -ri-a-ţi-o-] – Din fr. variationnel, engl. variational.
VARIAŢIONÁL ~ă (~i, ~e) Care ţine de variaţie; propriu variaţiei. /<fr. variationnel, engl. variational
VARIAŢIÚNE s.f. v. variaţie.
VARICÁP, varicape, s.n. (Electron.) Varactor. – Din fr. varicap.
VARÍCE s.f. pl. Dilataţie venoasă permanentă şi neregulată, mai frecventă la membrele inferioare, produsă de pierderea elasticităţii pereţilor venelor. – Din fr. varice, lat. varix, -ricis.
VARÍCE f. pl. Boală patologică constând în dilatarea cronică a venelor (mai ales la picioare). /<it. varice, lat. varix, ~icis, fr. varice
VARICÉLĂ, varicele, s.f. Boală infecţioasă şi contagioasă benignă, de natură virotică, care apare mai ales la copii şi care se caracterizează prin apariţia pe piele a unor băşicuţe care nu lasă cicatrice; vărsat de vânt. – Din fr. varicelle.
