VÁFELĂ, vafele, s.f. Foaie crocantă din aluat nedospit, care serveşte ca foaie de tort, la fabricarea napolitanelor, a cornetelor de îngheţată etc. [Var.: váfă s.f.] – Din germ. Waffel.

VAG, -Ă, vagi, adj. 1. (Adesea adverbial) Lipsit de limpezime, de claritate, de precizie; neclar, nelămurit, nesigur, confuz (pentru vedere, auz sau minte). ♦ (Substantivizat, n.) Ceea ce este vag (1). 2. (Anat.; în sintagma) Nerv vag (si substantivizat, m.) = unul dintre cei doisprezece nervi cranieni, important pentru funcţionarea aparatului respirator, circulator si digestiv. – Din fr. vague, lat. vagus.

VAGABÓND, -Ă, vagabonzi, -de, adj., s.m. şi f. (Om sau animal) care rătăceşte fără rost pe drumuri, care hoinăreşte fără ţintă; (om) fără ocupaţie stabilă, fără domiciliu fix. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. – Din fr. vagabond, lat. vagabundus. Cf. it. v a g a b o n d o.

VAGABONDÁ, vagabondez, vb. I. Intranz. A trăi ca un vagabond, a umbla fără ţintă, fără rost, dintr-un loc în altul. – Din fr. vagabonder.

VAGABONDÁJ s.n. Vagabondare; starea celui care vagabondează. ♦ Infracţiune comisă de omul capabil de muncă ce refuză să exercite o ocupaţie, fără domiciliu stabil şi lipsit de mijloace cinstite de trai. – Din fr. vagabondage.

VAGABONDÁRE, vagabondări, s.f. Acţiunea de a vagabonda; vagabondaj. – V. vagabonda.

VAGÁNT, vaganţi, s.m. Poet medieval de limbă latină, rătăcitor, care cânta bucuria de a trăi; goliard. – Din fr. vagant.

VAGÍN, vagine, s.n. Parte a aparatului genital feminin, în formă de canal cilindric, musculos şi membranos, care face legătura între vulvă şi uter. [Pl. şi: vaginuri] – Din fr. vagin, lat. vagina.

VAGINÁL, -Ă, vaginali, -e, adj. Care aparţine vaginului, privitor la vagin. – Din fr. vaginal.

VAGINÍSM s.n. Contracţie spasmodica dureroasă a muşchiului constrictor vaginal. – Din fr. vaginisme.

VAGINÍTĂ, vaginite, s.f. Boală care constă în inflamaţia acută sau cronică a vaginului. – Din fr. vaginite.

VAGINOSCOPÍE, vaginoscopii, s.f. (Med.) Examinare endoscopică a cavităţii vaginale. – Din fr. vaginoscopie.

VAGMÍSTRU, vagmiştri, s.m. (Înv.) Grad de sergent-major de cavalerie sau de artilerie; persoană care avea acest grad si care se ocupa cu administrarea unui escadron sau a unei baterii. – Din rus. vahmistr, germ. Wachtmeister.

VAGÓN, vagoane, s.n. 1. Vehicul de mari dimensiuni (propulsat sau autopropulsat), care circulă pe şine şi care serveşte la transportul persoanelor, al mărfurilor etc. ♢ Vagon de dormit = vagon cu cabine în care sunt instalate paturi pentru dormit; wagon-lit. Casă (sistem) vagon = casă ale cărei încăperi se inşiră una după alta, ca vagoanele unei garnituri de tren. ♢ Compuse: vagon-restaurant = vagon amenajat pentru a servi ca restaurant; vagon-cisternă = recipient de formă cilindrică montat pe şasiu, folosit pentru transportul lichidelor pe calea ferată. 2. Cantitate de mărfuri, de materiale care intră într-un vagon (1) şi care serveşte ca unitate de măsură. – Din fr. wagon.

VAGONÉT, vagonete, s.n. Vagon (1) de dimensiuni mici, care circulă pe şine cu ecartament îngust, folosit pentru transportul de materiale la lucrări forestiere si de terasament, în fabrici, în mine, pe şantiere etc. ♦ Vehicul de funicular care circulă suspendat pe un cablu. – Din fr. wagonnet.

VAGONETÁJ s.n. (Rar) Transport cu ajutorul vagonetelor. – Vagonet + suf. -aj (după fr. wagonnage).

VAGONETÁR, vagonetari, s.m. Muncitor care lucrează la încărcarea şi la transportul materialului cu vagonete în minele de cărbuni, de sare, pe şantiere etc. – Vagonet + suf. -ar.

VAGOTOMÍE, vagotomii, s.f. Secţionare chirurgicală a nervului vag, practicată în tratamentul unor ulcere. – Din fr. vagotomie.

VAGOTONÍE, vagotonii, s.f. (Med.) Dezechilibru al funcţionării sistemului nervos vegetativ parasimpatic. – Din fr. vagotonie.

VAH interj. (Rar) Ah! vai! – Cf. tc. v a h, ngr. v á h.

VAI interj. Cuvânt care exteriorizează sentimente (intense) de: a) durere, suferinţă, deprimare, deznădejde; b) compătimire, milă, regret, necaz, ciudă; c) bucurie, plăcere, admiraţie, entuziasm; d) nerăbdare; e) surpriză. ♢ Loc. adj. şi adv. (Substantivizat) Ca vai de lume = (care se află) într-o stare foarte rea, în ultimul grad; (care este) foarte rău, foarte prost. ♦ (Substantivat, n.) Tânguire, plânset, strigăt jalnic; p. ext. suferinţă, durere. ♢ Expr. A fi vai (şi amar) de = a fi rău de cineva, a se afla într-o situaţie grea, jalnică. Cu chiu, cu vai sau cu chiu şi vai = cu mare greutate, după multă osteneală; abia-abia. – Cf. lat. v a e.

VÁICĂR, vaicăre, s.n. (Reg.) Faptul de a se văicări; strigăt intens de durere; tânguire. – Din vaicări (derivat regresiv).

VÁIER, vaiere, s.n. Tânguire (prelungă), vaiet. ♦ Suferinţă, durere. – Din văiera (derivat regresiv).

VÁIET, vaiete, s.n. Strigăt, geamăt de durere, de jale, de suferinţă; plânset, vaier. – Din văita (derivat regresiv).

VÁJNIC, -Ă, vajnici, -ce, adj. 1. Energic, viguros, puternic; aprig, dârz; grozav, cumplit. 2. Important, grav, serios; (rar, despre oameni) de seamă; marcant, ilustru. – Din rus. vajnâi, ucr. vajnyi.

VAL¹, valuri, s.n. I. 1. Masă de apă care înaintează prin mişcări oscilatorii la suprafaţa unei mări, a unui fluviu etc., formând creste şi adâncituri; talaz. ♢ Loc. adv. Val-vârtej = în mare grabă, foarte repede; vijelios. În valuri sau valuri-valuri = a) unul după altul, succesiv; b) din plin, cu grămada. ♢ Expr. Valurile vieţii (sau lumii, lumeşti) = greutăţile, încercările prin care trece omul în viaţă; vicisitudinile vieţii. Valurile tinereţii = inconsecvenţa, dibuirile inerente vârstei tinere. Valul (sau valurile) vremii = curgere, trecere a vremii (cu toate evenimentele ei). 2. P. anal. Ceea ce se mişcă, vine în cantitate mare sau se năpusteşte ca nişte valuri (I 1); ceea ce poate fi comparat (ca formă şi mişcare) cu un val. 3. Fig. (Înv. şi pop.) Încercare grea; neplăcere, necaz. II. 1. Cantitate de ţesătură înfăşurată pe un cilindru special de lemn sau de carton; vălătuc, trâmbă. ♢ Val de tei = sul făcut din şuviţe lungi de scoarţă de tei care se folosesc ca sfoară de legat. 2. (Tipogr.) Piesă cilindrică de metal la presele de imprimat şi de fălţuit. 3. (Reg.) Tăvălug. 4. (Pop.) Sul mobil de lemn sau de metal, pe care se înfăşoară lanţul care ţine găleata la o fântână. 5. (În sintagma) Valul ştreangului = laţul cu care se prinde ştreangul sau şleaul de crucea căruţei. – Din sl. valŭ.

VAL², valuri, s.n. Meterez de pământ care servea în antichitate ca fortificaţie militară. – Din lat. vallum. Cf. germ. W a l l, it. v a l l o.

VALÁBIL, -Ă, valabili, -e, adj. Care este recunoscut, admis, acceptat ca fiind bun, adevărat, autentic. ♦ Spec. Care întruneşte condiţiile cerute de lege, de o autoritate; pe baza căruia se conferă cuiva un anumit drept. – Din fr. valable.

VALABILITÁTE s.f. Calitatea sau starea a ceea ce este valabil. – Valabil + suf. -itate.

VALÁDĂ, valade, s.f. (Mar.) Concavitate a malului unui fluviu. – Din it. vallata.