Toate definitiile

VÁDRĂ, vedre, s. f. 1. Veche unitate de măsură a capacității, folosită pentru lichide, echivalentă cu circa zece ocale (astăzi cu circa 10 litri) 2. Vas de lemn sau de metal cu care se scoate apa din fântână, în care se păstrează sau cu care se transportă diferite lichide. – Din sl. vĕdro.

VÁFĂ s. f. v. vafelă.

VÁFELĂ, vafele, s. f. Foaie crocantă din aluat nedospit, care servește ca foaie de tort, la fabricarea napolitanelor, a cornetelor de înghețată etc. [Var.: váfă s. f.] – Din germ. Waffel.

VAG, -Ă, vagi, adj. 1. (Adesea adverbial) Lipsit de limpezime, de claritate, de precizie; neclar, nelămurit, nesigur, confuz (pentru vedere, auz sau minte). ♦ (Substantivizat, n.) Ceea ce este vag (1). 2. (Anat.; în sintagma) Nerv vag (si substantivizat, m.) = unul dintre cei doisprezece nervi cranieni, important pentru funcționarea aparatului respirator, circulator si digestiv. – Din fr. vague, lat. vagus.

VAGABÓND, -Ă, vagabonzi, -de, adj., s. m. și f. (Om sau animal) care rătăcește fără rost pe drumuri, care hoinărește fără țintă; (om) fără ocupație stabilă, fără domiciliu fix. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. – Din fr. vagabond, lat. vagabundus. Cf. it. vagabondo.

VAGABONDÁ, vagabondez, vb. I. Intranz. A trăi ca un vagabond, a umbla fără țintă, fără rost, dintr-un loc în altul. – Din fr. vagabonder.

VAGABONDÁJ s. n. Vagabondare; starea celui care vagabondează. ♦ Infracțiune comisă de omul capabil de muncă ce refuză să exercite o ocupație, fără domiciliu stabil și lipsit de mijloace cinstite de trai. – Din fr. vagabondage.

VAGABONDÁRE, vagabondări, s. f. Acțiunea de a vagabonda; vagabondaj. – V. vagabonda.

VAGÁNT, vaganți, s. m. Poet medieval de limbă latină, rătăcitor, care cânta bucuria de a trăi; goliard. – Din fr. vagant.

VAGINÁL, -Ă, vaginali, -e, adj. Care aparține vaginului, privitor la vagin. – Din fr. vaginal.

VAGINÍSM s. n. Contracție spasmodica dureroasă a mușchiului constrictor vaginal. – Din fr. vaginisme.

VAGINÍTĂ, vaginite, s. f. Boală care constă în inflamația acută sau cronică a vaginului. – Din fr. vaginite.

VAGINOSCOPÍE, vaginoscopii, s. f. (Med.) Examinare endoscopică a cavității vaginale. – Din fr. vaginoscopie.

VAGMÍSTRU, vagmiștri, s. m. (Înv.) Grad de sergent-major de cavalerie sau de artilerie; persoană care avea acest grad si care se ocupa cu administrarea unui escadron sau a unei baterii. – Din rus. vahmistr, germ. Wachtmeister.

VAGÓN, vagoane, s. n. 1. Vehicul de mari dimensiuni (propulsat sau autopropulsat), care circulă pe șine și care servește la transportul persoanelor, al mărfurilor etc. ◊ Vagon de dormit = vagon cu cabine în care sunt instalate paturi pentru dormit; wagon-lit. Casă (sistem) vagon = casă ale cărei încăperi se inșiră una după alta, ca vagoanele unei garnituri de tren. ◊ Compuse: vagon-restaurant = vagon amenajat pentru a servi ca restaurant; vagon-cisternă = recipient de formă cilindrică montat pe șasiu, folosit pentru transportul lichidelor pe calea ferată. 2. Cantitate de mărfuri, de materiale care intră într-un vagon (1) și care servește ca unitate de măsură. – Din fr. wagon.

VAGONÉT, vagonete, s. n. Vagon (1) de dimensiuni mici, care circulă pe șine cu ecartament îngust, folosit pentru transportul de materiale la lucrări forestiere si de terasament, în fabrici, în mine, pe șantiere etc. ♦ Vehicul de funicular care circulă suspendat pe un cablu. – Din fr. wagonnet.

VAGONETÁJ s. n. (Rar) Transport cu ajutorul vagonetelor. – Vagonet + suf. -aj (după fr. wagonnage).

VAGONETÁR, vagonetari, s. m. Muncitor care lucrează la încărcarea și la transportul materialului cu vagonete în minele de cărbuni, de sare, pe șantiere etc. – Vagonet + suf. -ar.

VAGOTOMÍE, vagotomii, s. f. Secționare chirurgicală a nervului vag, practicată în tratamentul unor ulcere. – Din fr. vagotomie.

VAGOTONÍE, vagotonii, s. f. (Med.) Dezechilibru al funcționării sistemului nervos vegetativ parasimpatic. – Din fr. vagotonie.

VAH interj. (Rar) Ah! vai! – Cf. tc. vah, ngr. váh.

VAI interj. Cuvânt care exteriorizează sentimente (intense) de: a) durere, suferință, deprimare, deznădejde; b) compătimire, milă, regret, necaz, ciudă; c) bucurie, plăcere, admirație, entuziasm; d) nerăbdare; e) surpriză. ♦ Loc. adj. și adv. (Substantivizat) Ca vai de lume = (care se află) într-o stare foarte rea, în ultimul grad; (care este) foarte rău, foarte prost. ♦ (Substantivat, n.) Tânguire, plânset, strigăt jalnic; p. ext. suferință, durere. ♦ Expr. A fi vai (și amar) de = a fi rău de cineva, a se afla într-o situație grea, jalnică. Cu chiu, cu vai sau cu chiu și vai = cu mare greutate, după multă osteneală; abia-abia. – Cf. lat. vae.

VÁICĂR, vaicăre, s. n. (Reg.) Faptul de a se văicări; strigăt intens de durere; tânguire. – Din vaicări (derivat regresiv).

VÁIER, vaiere, s. n. Tânguire (prelungă), vaiet. ♦ Suferință, durere. – Din văiera (derivat regresiv).

VÁIET, vaiete, s. n. Strigăt, geamăt de durere, de jale, de suferință; plânset, vaier. – Din văita (derivat regresiv).

VÁJNIC, -Ă, vajnici, -ce, adj. 1. Energic, viguros, puternic; aprig, dârz; grozav, cumplit. 2. Important, grav, serios; (rar, despre oameni) de seamă; marcant, ilustru. – Din rus. vajnâi, ucr. vajnyi.

VAL¹, valuri, s. n. I. 1. Masă de apă care înaintează prin mișcări oscilatorii la suprafața unei mări, a unui fluviu etc., formând creste și adâncituri; talaz. ◊ Loc. adv. Val-vârtej = în mare grabă, foarte repede; vijelios. În valuri sau valuri-valuri = a) unul după altul, succesiv; b) din plin, cu grămada. ◊ Expr. Valurile vieții (sau lumii, lumești) = greutățile, încercările prin care trece omul în viață; vicisitudinile vieții. Valurile tinereții = inconsecvența, dibuirile inerente vârstei tinere. Valul (sau valurile) vremii = curgere, trecere a vremii (cu toate evenimentele ei). 2. P. anal. Ceea ce se mișcă, vine în cantitate mare sau se năpustește ca niște valuri (I 1); ceea ce poate fi comparat (ca formă și mișcare) cu un val. 3. Fig. (Înv. și pop.) Încercare grea; neplăcere, necaz. II. 1. Cantitate de țesătură înfășurată pe un cilindru special de lemn sau de carton; vălătuc, trâmbă. ◊ Val de tei = sul făcut din șuvițe lungi de scoarță de tei care se folosesc ca sfoară de legat. 2. (Tipogr.) Piesă cilindrică de metal la presele de imprimat și de fălțuit. 3. (Reg.) Tăvălug. 4. (Pop.) Sul mobil de lemn sau de metal, pe care se înfășoară lanțul care ține găleata la o fântână. 5. (În sintagma) Valul ștreangului = lațul cu care se prinde ștreangul sau șleaul de crucea căruței. – Din sl. valŭ.

VAL², valuri, s. n. Meterez de pământ care servea în antichitate ca fortificație militară. – Din lat. vallum. Cf. germ. Wall, it. vallo.

VALÁBIL, -Ă, valabili, -e, adj. Care este recunoscut, admis, acceptat ca fiind bun, adevărat, autentic. ♦ Spec. Care întrunește condițiile cerute de lege, de o autoritate; pe baza căruia se conferă cuiva un anumit drept. – Din fr. valable.

VALABILITÁTE s. f. Calitatea sau starea a ceea ce este valabil. – Valabil + suf. -itate.