TAHT, tahturi, s.n. (Înv.) 1. Reşedinţă a unei subprefecturi sau a altei administraţii locale. 2. Staţie de poştă; poştă. 3. Tron împărătesc; scaun domnesc. [Var.: tact, taft s.n.] – Din tc. taht.
TAHT ~uri n. înv. 1) Reşedinţă a unei administraţii locale. 2) Han unde călătorii îşi schimbau caii; staţie de poştă. 3) Scaun domnesc. /<turc. taht
TÁICĂ s.m. (Pop.) 1. Tată. ♦ (La vocativ) Termen afectiv cu care se adresează cineva unui om mai în vârstă; termen afectiv cu care se adresează un părinte copilului său, un om mai în vârstă unuia mai tânăr etc. 2. (Determinat prin „părinte“ sau „popă“) Nume (de adresare) dat preotului. – Din tată (după maică). Cf. scr. t a j k o.
TÁICĂ m. invar. pop. 1) (şi cuvânt de adresare a copilului către tatăl său) Bărbat considerat în raport cu copiii săi; tată. ♢ A scăpa de dracul şi a da peste ~-său a ieşi dintr-o încurcătură şi a da peste alta (şi mai mare). A trimite de la dracu la ~-său a amăgi, a înşela pe cineva; a duce de nas pe cineva. 2) (cuvânt de adresare a celor tineri către un om mai în vârstă) Bărbat respectat şi apropiat cuiva; tată. [G.-D. taichii; Sil. tai-] /Din tată
TÁIER, taiere, s.n. (Reg.) Taler, farfurie întinsă, blid. [Var.: tăiér s.n.] – Din magh. tányér.
TAIFÁS, taifasuri, s.n. Conversaţie familiară, intimă, pe teme minore; flecăreală, pălăvrăgeală plăcută; taifet. – Din ngr. taïfás.
TAIFÁS ~uri n. pop. Conversaţie plăcută pe teme minore; taclale. A sta (sau a se pune, a şedea) la ~ cu cineva. /<ngr. taïfás
TAIFÉT, taifeturi, s.n. (Înv.) Taifas. [Var.: taefét s.n.] – Et. nec.
TAIFÚN, taifunuri, s.n. Vânt foarte puternic, cu furtună şi cu vârtejuri, care ia naştere în partea de apus a Oceanului Pacific şi se manifestă mai ales în estul Asiei şi în estul Americii de Nord; ciclon tropical. – Din germ. Taifun. Cf. rus. t a i f u n.
TAIFÚN ~uri n. Ciclon tropical care ia naştere, mai ales în mările Chinei şi Japoniei, provocând calamităţi enorme. [Sil. tai-] /<germ. Taifun
TAIGÁ, taigale, s.f. Pădure formată în special din conifere, care acoperă o regiune mlăştinoasă întinsă din Siberia şi din partea europeană a Rusiei; p. ext. nume dat subzonei pădurilor de conifere din nordul zonei temperate a emisferei boreale. – Din rus. taiga. Cf. fr. t a ï g a.
TAIGÁ ~le f. 1) Regiune întinsă acoperită cu păduri dese de conifere. 2) Vegetaţie proprie acestei regiuni. [Art. taigaua; G.-D. taigalei; Sil. tai-] /<rus. taiga
TAIM-ÁUT, taim-auturi, s.n. (Sport) Scurtă întrerupere a jocului (la baschet, volei etc.), acordată de arbitru, la cererea antrenorului sau a căpitanului de echipă. [Scris şi: time-out] – Din engl. time-out.
TAÍN, tainuri, s.n. 1. Porţie de alimente sau de băutură care se dădea zilnic ienicerilor, ostaşilor pământeni, subalternilor, de către domnitor sau boieri; p. gener. raţie de alimente. ♦ Sumă de bani care se dădea zilnic servitorilor, echivalentă cu raţia lor alimentară. ♦ Provizie. 2. Porţie de nutreţ care se dă animalelor într-o anumită perioadă de timp. 3. Parte care îi revine cuiva în urma unei repartizări, a unei împărţeli etc. – Din tc. tayin.
TAÍN ~uri n. 1) Porţie de nutreţ ce se dă animalelor într-o anumită perioadă de timp; mertic. 2) Raţie alimentară dată cuiva pentru un anumit timp în schimbul unor servicii prestate. 3) Parte care revine cuiva la împărţirea sau distribuirea unui bun comun. /<turc. tayin
TÁINĂ, taine, s.f. 1. Ceea ce este neînţeles, nedescoperit, nepătruns de mintea omenească; mister. ♦ Minune, miracol; poveste minunată. 2. Secret. ♢ Loc. adj. si adv. (Înv.) De taină = intim, particular. (În religia creştină) Cina cea de taină = masa luată de Hristos cu apostolii săi, în seara dinaintea răstignirii. (Expr.) A sta de taină = a întreţine o conversaţie cu caracter intim. ♢ Loc. adv. În taină = pe ascuns, secret; discret. 3. Fig. Loc ascuns, tăinuit; ascunzătoare, tainiţă. 4. (Bis.; în sintagma) Sfintele taine sau cele şapte taine = cele şapte ritualuri sau acte de cult din religia creştină (botezul, căsătoria, spovedania, mirul, împărtăşania, hirotonia şi maslul), prin care credincioşii consideră că li se transmite harul divin. – Din sl. tajna.
TÁIN//Ă ~e f. 1) Lucru necunoscut sau nepătruns încă de mintea omenească; mister; enigmă. 2) Fapt care nu trebuie divulgat; secret. ♢ În ~ pe ascuns; în secret. De ~ intim. Sfintele ~e (sau cele şapte ~e) cele şapte ritualuri bisericeşti (botezul, căsătoria, mirul, spovedania, împărtăşania, hirotonia şi maslul) ale bisericii ortodoxe. [G.-D. tainei] /<sl. tajna
TÁINIC, -Ă, tainici, -ce, adj. 1. Plin de mister; misterios. 2. Neştiut, necunoscut, neînţeles de alţii, secret. ♦ Intim. 3. (Despre locuri) Ascuns, ferit. ♦ (Despre oameni) Retras, singuratic, izolat. 4. Discret, tăcut, închis. – Din sl. tajnŭ, -nikŭ.
TÁINIC1 adv. Pe neobservate; pe ascuns; pe furiş. /<sl. tajniku
TÁINI//C2 ~că (~ci, ~ce) 1) Care conţine o taină; greu de priceput; mistic; enigmatic; misterios. 2) Care prezintă o taină pentru alţii; secret; ascuns. 3) Care ţine de viaţa particulară a cuiva; intim. 4) Care este ascuns de ochii lumii; ferit. 5) (despre oameni) Care ştie să ţină o taină; discret. /<sl. tajniku
TÁINIŢĂ, tainiţe, s.f. Groapă săpată în pământ; încăpere subterană; hrubă; p. ext. loc ascuns; ascunzătoare. – Taină + suf. -iţă.
TÁINIŢ//Ă ~e f. 1) Loc unde se poate ascunde cineva sau ceva; loc tainic. 2) înv. Cavitate făcută sub pământ cu scopul de a ascunde ceva; galerie subterană. /taină + suf. ~iţă
TAIÓR, taioare, s.n. Costum femeiesc alcătuit dintr-o fustă şi o jachetă (confecţionate din acelaşi material). ♦ Jachetă de stofă. – Din fr. tailleur.
TAI//ÓR ~oáre n. 1) Costum femeiesc din două piese (jachetă şi fustă). 2) Jachetă lungă până sub talie. [Sil. ta-ior] /<fr. tailleur
TAL, taluri, s.n. Organ vegetativ lipsit de vase conducătoare, monocelular la bacterii şi la unele alge, pluricelular la ciuperci, etc. – Din fr. thalle
TAL ~uri n. bot. Corp vegetativ rudimentar al unor plante inferioare (alge, ciuperci). /<fr. thalle
TÁLA interj. (se foloseşte pentru a reda vorbirea lungă, domoală). /Onomat.
TALÁBĂ, talabe, s.f. Grapă sau boroană cu dinţii dispuşi înainte; tăvălug cu colţi de oţel, cu care se sfărâmă bulgării după grăpat. – Et. nec.
TALAGHÍR ~e n. reg. Frână, în formă de talpă de lemn sau de fier, care se pune sub una din roţile unui vehicul cu tracţiune animală. /Orig. nec.
TALÁJ s.n. v. talaş.
