TACHÉT, tacheţi, s.m. Piesă metalică scurtă care se montează într-un motor cu ardere internă, pentru a împiedica uzura supapei de distribuţie. ♦ Piesă de formă prismatică, folosită la îmbinările a două piese, pentru a mări suprafaţa de transmitere a forţelor de la o piesă la alta. – Din fr. taquet.

TACHÉ//T ~ţi m. 1) mar. Suport montat pe o navă, de care se leagă parâmele. 2) tehn. Cilindru scurt de metal, care protejează contra uzurii tija unei supape. /<fr. taquet

TACHINÁ, tachinez, vb. I. Tranz. A necăji în glumă şi fără răutate, a contraria în lucruri mărunte. ♦ Fig. (Rar) A obseda, a nelinişti. – Din fr. taquiner.

A TACHIN//Á ~éz tranz. 1) (persoane) A trata cu glume inofensive; a necăji în glumă. 2) fig. rar (despre gânduri, melodii etc.) A urmări insistent, necăjind. /<fr. taquiner

A SE TACHIN//Á mă ~éz intranz. A face schimb (în glumă) de vorbe înţepătoare. /<fr. taquiner

TACHINÁRE, achinări, s.f. Acţiunea de a tachina şi rezultatul ei. – V. tachina.

TACHINĂRÍE, tachinării, s.f. Faptul de a tachina; vorbă cu care cineva tachinează. – Din fr. taquinerie.

TACÍT, -Ă, taciţi, -te, adj. (Despre un acord, o convenţie, o înţelegere etc.) Care nu este exprimat formal, dar care este subînţeles şi admis ca atare. – Din fr. tacite, lat. tacitus.

TACÍ//T ~tă (~ţi, ~te) Care se subînţelege şi se admite ca atare, fără a fi exprimat în cuvinte. Aprobare ~tă. /<fr. tacite

TACITÚRN, -Ă, taciturni, -e, adj. Care vorbeşte puţin, tăcut din fire, închis în sine, posac. – Din fr. taciturne, lat. taciturnus.

TACITÚRN ~ă (~i, ~e) (despre persoane) Care vorbeşte puţin; care este închis în sine; tăcut. /<fr. taciturne

TACITURNITÁTE s.f. (Rar) Însuşirea de a fi taciturn. – Din fr. taciturnité.

TACITURNITÁTE f. rar Caracter taciturn. /<fr. taciturnité

TACKLE [pr.: tecl] n. (la rugbi) Blocare a adversarului. /Cuv. engl.

TACKLING [pr.: técling] n. (la fotbal) Mijloc dur de deposedare a adversarului de minge. /Cuv. engl.

TACLÁ ~le f. mai ales la pl. pop. Conversaţie pe teme lipsite de importanţă; taifas. ♢ A se pune (sau a sta) la ~le a discuta despre lucruri mărunte; a sta la taifas. [Sil. ta-cla] /<turc. takla

TACLÁLE s.f. pl. (Fam.) Conversaţie (despre lucruri mărunte), taifas; palavre. – Cf tc. t a k l a „tumbă“.

TACLÍT, taclituri, s.n. (Înv.) Bucată de stofă sau de mătase vărgată, cu care se legau boierii la cap sau peste mijloc, după moda turcească. – Din tc. taklit.

TACRÍR, tacriruri, s.n. (Înv.) 1. Interogatoriu. 2. Proces-verbal. – Din tc. takrir.

TACT¹, (2) tacturi, s.n. 1. Simţ care se referă la senzaţiile provocate de agenţii exteriori asupra receptorilor pielii sau mucoaselor; pipăit. 2. Măsură, cadenţă, ritm în muzică. ♦ Ritm de mişcare în mers, în dans etc. 3. Facultate de a judeca o situaţie dificilă rapid şi cu fineţe, care determină o comportare corectă, delicată şi adecvată. – Din germ. Takt, fr. tact.

TACT² s.n. v. taht.

TACT¹ n. 1) Simţ care determină o comportare delicată şi corectă. Om cu ~. Om lipsit de ~. 2) Simţ cu ajutorul căruia se percep proprietăţile fizice ale corpurilor. /<fr. tact, germ. Takt

TACT² ~uri n. (în muzică, versificaţie, dans) Organizare armonioasă a sunetelor sau a mişcărilor; cadenţă; ritm. /<fr. tact, germ. Takt

TACTÁ, tactez, vb. I. Tranz. (Muz.) A indica diverşi timpi ai măsurii, în procesul de execuţie, prin gesturi ale mâinii, conform unei scheme speciale. – Din tact¹. Cf. germ. t a k t i e r e n.

TACTÁRE, tactări, s.f. (Muz.) Acţiunea de a tacta. – V. tacta.

TÁCTIC, -Ă, tactici, -ce s.f., adj. I. S.f. 1. Parte componentă a artei militare care se ocupă de studiul, organizarea, pregătirea şi ducerea luptei pentru a îndeplini cu maximum de eficacitate scopurile fixate. 2. Ştiinţa de a determina, pentru o perioadă relativ scurtă, linia de conduită a unei mişcări sociale sau a unui partid politic, în funcţie de împrejurările social-politice din acea perioadă şi pentru realizarea unui obiectiv fundamental. ♦ P. gener. Totalitatea mijloacelor întrebuinţate pentru a izbuti într-o acţiune. II. Adj. Care ţine de tactică (I), privitor la tactică; conform cu o anumită tactică. – Din fr. tactique.

TÁCTI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de tactică, propriu tacticii. /<fr. tactique

TÁCTI//CĂ ~ci f. 1) mil. Arta organizării şi dirijării acţiunilor de luptă. 2) Linie de conduită (la o etapă dată) a unui partid sau a unei mişcări sociale. 3) fig. Totalitate a mijloacelor şi procedeelor necesare pentru atingerea unui scop. [G.-D. tacticii] /<fr. tactique

TACTICIÁN, -Ă, tacticieni, -e, s.m. şi f. Specialist în probleme de tactică (I). [Pr.: -ci-an] – Din fr. tacticien.

TACTICI//ÁN ~éni m. Specialist în probleme de tactică. [Sil. -ci-an] /<fr. tacticien