Toate definitiile

TUMEFIÉRE, tumefieri, s. f. Faptul de a se tumefia. [Pr.: -fi-e-] – V. tumefia.

TUMOÁRE, tumori, s. f. Masă de țesut nou format care se dezvoltă într-un organism prin înmulțirea exagerată, patologică a unor celule. [Var.: tumóră s. f.] – Din fr. tumeur, lat. tumor, -oris.

TUNÍCĂ, tunici, s. f. 1. Haină bărbătească (de uniformă), de obicei încheiată până la gât și care se poartă peste cămașă. ♦ Haină asemănătoare cu tunica (1), purtată de femei. 2. Îmbrăcăminte (largă) purtată de unele popoare din antichitate, lungă până la genunchi sau până la pământ. 3. Membrană fibroasă care învelește unele organe ale corpului. ♦ Membrană care acoperă corpul unor animale marine. ♦ (Bot.) Înveliș cărnos al unui bulb. – Din fr. tunique, lat. tunica.

TÚRLĂ, turle, s. f. 1. Construcție de formă cilindrică sau prismatică poligonală, de înălțime relativ mare, care face parte din complexul arhitectural al bisericilor, înălțându-se deasupra acoperișului. 2. Construcție de lemn, de metal etc. așezată deasupra gurii unei sonde, care servește ca element de sprijin pentru manevrarea unor piese grele, de dimensiuni mari, în cursul forajului sau exploatării sondei. – Din ngr. túrla.

TURNÁNT, -Ă, turnanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care se învârtește în jurul unui ax central; rotitor. ◊ Ușă (sau poartă) turnantă = ușă (sau poartă) formată din mai multe aripi, care se rotesc în jurul unui ax vertical central. Placă turnantă = placă mobilă de oțel sau de fontă, prevăzută cu șine, folosită în depouri și ateliere pentru a permite locomotivelor și vagoanelor trecerea de pe o linie pe alta, sau întoarcerea lor. 2. S. f. Mică bibliotecă care se poate învârti în jurul unui ax central. 3. S. f. Loc unde cotește (în forma unui arc de cerc) un drum, o pistă sportivă. – Din fr. tournant.

TURNÁRE¹, turnări, s. f. Acțiunea de a turna¹; turnat¹. – V. turna¹.

TURNÁRE², turnări, s. f. Acțiunea de a turna²; turnat². – V. turna².

TURNÁT³, -Ă, turnați, -te, adj. 1. Care a fost supus operației de turnare¹. Oțel turnat. 2. (Fig.) (Despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) Care se potrivește foarte bine pe corpul cuiva, exact pe măsură. – V. turna¹.

TURNÁT¹ s. n. Turnare¹. – V. turna¹.

TURNÁT² s. n. Turnare². – V. turna².

TURNÉU, turnee, s. n. Deplasare pe care o face un artist sau un ansamblu artistic în mai multe localități (sau țări), spre a da o serie de reprezentanții; deplasare pe care o face un sportiv sau o echipă sportivă în diverse localități (sau țări), pentru a susține o serie de meciuri, de întâlniri. ♦ Călătorie oficială pe care o face o personalitate (politică) în diverse localități (sau țări), după un program dinainte stabilit. – Din fr. tournée.

TURNÍR, turnire, s. n. Competiție din evul mediu occidental, în cadrul unei serbări, în cursul căreia cavalerii se întreceau în lupte cu armele. [Pl. și: turniruri] – Din germ. Turnier.

TUȘÍT s. n. Faptul de a tuși; acces de tuse; tușitură. – V. tuși.

TABORÍȚI s. m. pl. Nume dat membrilor aripii radicale din mișcarea husită, reprezentând interesele maselor de țărani și de meșteșugari. – Din fr. taborites.

TROGLODÍT, -Ă, troglodiți, -te, s. m. și f. 1. Om care trăiește în caverne. ◊ (Adjectival) Populație troglodită. 2. Fig. Om cu un nivel de trai extrem de scăzut, care duce o viață primitivă. ♦ Epitet dat unui om grosolan, necivilizat, retrograd. – Din fr. troglodyte.

TELEOSTEÁN, teleosteeni, s. m. (La pl.) Grup de pești caracterizați prin coloana vertebrală și craniul complet osoase, corpul acoperit cu solzi osoși și coada împărțită în două părți egale; (și la sg.) pește care face parte din acest grup. ◊ (Adjectival) Pește teleostean. [Pr.: -le-os-te-an] – Din fr. téléostéen.

TRANSCENDÉNT, -Ă, transcendenți, -te, adj. 1. (Fil.) care se ridică dincolo de limita sau de nivelul unui domeniu dat; care presupune un principiu exterior și superior oricărei clase de obiecte. ♦ (În filozofia lui Kant) Care se găsește dincolo de orice experiență posibilă, care este inaccesibil cunoașterii bazate pe experiență, care întrece limitele realității. ◊ Care se află mai presus de inteligența obișnuită, de lucruri individuale, de umanitate. 2. (Mat.) Care folosește calculul diferențial și integral. ♦ (Despre unele numere) Care nu poate fi rădăcina unui polinom cu coeficienți raționali – Din fr. transcendant, lat.transcendens, -ntis.

TERȚ, -Ă, terți, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care vine în rândul al treilea; al treilea. 2. S. m. (Jur.) Persoană care nu figurează ca parte în acte, în litigii sau în convenții nici direct, nici prin reprezentare și față de care actul juridic ori hotărârea pronunțată în cauză nu produce efecte. 3. S. m. (Log.; în sintagma) Terțul exclus = principiu fundamental al gândirii, conform căruia un enunț nu poate fi decât adevărat sau fals în același timp și sub același raport, o a treia posibilitate fiind exclusă. – Din lat. tertius, it. terzo.

TALHẤȘ, talhâșuri, s. n. Raport prezentat de marele vizir sultanului, pentru numirea sau destituirea unui domn din țările vasale. ♦ Firman. – Din tc. telhâs.

TELEFONÍE s. f. Transmitere, de obicei bilaterală, la distanță a sunetelor (transformate în unde electromagnetice) cu ajutorul aparatelor de telefon, legate între ele prin cabluri conducătoare. – Din fr. téléphonie.

TOXÍNĂ, toxine, s. f. 1. Substanță organică (mai frecvent proteică) cu acțiune toxică, produsă de organisme vegetale sau animale. 2. Substanță care îngreunează sau împiedică flotația minereurilor. – Din fr. toxine.

TANTRÍSM s. n. Denumire dată mai multor curente religioase din India din sec. IX până în sec. XIII, opuse brahmanismului. – Din fr. tantrisme.

TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec.

TÍFDRUC, tifdrucuri, s. n. 1. Metodă de tipărire cu forme de tipar la care imaginea este realizată prin scobituri gravate. 2. Mașină de tipar cu care se imprimă după tifdruc (1). – Din germ. Tiefdruck.

TURCOÁZ adj. invar. (Livr.) De culoare albastră-verzuie (ca peruzeaua). – Din fr. turquoise.

TELEOLOGÍE s. f. Doctrină filozofică potrivit căreia totul în natură ar fi organizat în conformitate cu un anumit scop, cu o anumită cauză finală. ♦ Studiul, cercetarea în funcție de scop; teoria finalității. [Pr.: -le-o-] – Din fr. téléologie.

TETRAÉDRU, tetraedre, s. n. Poliedru cu patru fețe triunghiulare, patru vârfuri și șase muchii. – Din fr. tétraèdre.

TEORÍE, teorii, s. f. 1. Formă superioară a cunoașterii științifice care mijlocește reflectarea realității. 2. Ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi și concepte care descriu și explică fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene. ◊ Loc. adv. În teorie = în mod abstract, speculativ. 3. (În sintagme) Teoria informației = teorie matematică a proprietăților generale ale surselor de informație, ale posibilităților de păstrare și de transmitere a informațiilor etc. Teoria literaturii = ramură a științei literaturii care studiază trăsaturile generale ale creației literare, curentele și metodele artistice etc. Teoria relativității = teorie a relațiilor dintre spațiu, timp și mișcare a materiei, în care legile fundamentale ale fenomenelor fizice sunt enunțate într-o formă valabilă atât pentru viteze relative mici ale corpurilor, cât și pentru viteze relative foarte mari, apropiate de viteza luminii. 4. Partea teoretică a instrucției militare. [Pr.:te-o-] – Din fr. théorie, lat. theoria.

TELEGRÁF, (1, 2) telegrafe, s. n., (3) telegrafi, s. m. 1. S. n. Telecomunicație care transmite la distanță semnale (corespunzătoare literelor și cifrelor) cu ajutorul unor aparate electromagnetice; ansamblul instalațiilor necesare în acest scop. ♦ Aparat folosit pentru producerea, recepția și transformarea semnalelor telegrafice în scopul transmiterii telegramelor. 2. S. n. (Înv.) Aparat situat pe înălțimi sau în turnuri de semnalizare, pentru transmiterea la distanță a unor semnale optice. 3. S. m. Nume dat unor plante erbacee ornamentale cu flori albe, mirositoare și cu tulpina agățătoare ajungând până la 5-6 metri (Boussingaultia baselloides), sau cu florile mici, roz-purpurii și cu tulpina fragilă (Tradescantia virginica). – Din fr. télégraphe.

TIGROÁICĂ, tigroaice, s. f. Femela tigrului; tigresă. ♦ Epitet dat unei femei energice, impulsive, crude. – Tigru + suf. -oaică.