Toate definitiile
TABÉLĂ, tabele, s. f. 1. Ansamblu de termeni, numere și simboluri așezate în linii și coloane, executat în cadrul unei tipărituri; p. ext. tabel (1). ◊ Tabelă de logaritmi = tabelă matematică în care sunt cuprinse valorile funcțiilor exponențiale elementare. 2. (Reg.) Tablă1 (3). – Din lat. tabella, germ. Tabelle.
TÁCTIC, -Ă, tactici, -ce s. f., adj. I. S. f. 1. Parte componentă a artei militare care se ocupă cu studiul, organizarea, pregătirea și ducerea luptei pentru a îndeplini cu maximum de eficacitate scopurile fixate. 2. Știința de a determina, pentru o perioadă relativ scurtă, linia de conduită a unei mișcări sociale sau a unui partid politic, în funcție de împrejurările social-politice din acea perioadă și pentru realizarea unui obiectiv fundamental. ♦ P. gener. Totalitatea mijloacelor întrebuințate pentru a izbuti într-o acțiune. II. Adj. Care ține de tactică (I), privitor la tactică; conform cu o anumită tactică. – Din fr. tactique.
TACTÍL, -Ă, tactili, -e, adj. Care ține de simțul pipăitului, privitor la simțul pipăitului; care se poate percepe prin pipăit. – Din fr. tactile, lat. tactilis.
TAIFÁS, taifasuri, s. n. Conversație familiară, intimă, pe teme minore; flecăreală, pălăvrăgeală plăcută; taifet. – Din ngr. taïfás.
TACTICÓS, -OÁSĂ, tacticoși, -oase, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cu măsură și socoteală, cumpănit, echilibrat; cu mișcări domoale. – Din ngr. taktikós.
TÁLMEȘ-BÁLMEȘ s. n. (Fam.) Amestec confuz, îngrămădire dezordonată din care nu se mai poate înțelege sau alege nimic. – Et. nec.
TAM-TÁM, tam-tamuri, s. n. 1. Instrument muzical de percuție alcătuit dintr-un disc concav de metal forjat, care, lovit cu un ciocănel de lemn căptușit cu postav, vibrează, producând sunete puternice; gong. 2. Instrument muzical african asemănător cu toba; muzică executată cu un astfel de instrument. ♦ Fig. Zgomot mare, zarvă. – Din fr. tam-tam.
TAPISERÍE, tapiserii, s. f. 1. Lucru de mână cusut pe o canava cu lână, cu mătase, cu fir. ♦ Țesătură din lână sau din mătase înfățișând subiecte diverse sau teme alegorice, lucrată manual sau la război și folosită mai ales la împodobirea pereților sau a unor mobile. 2. Partea tapisată a unei mobile. [Var.: tapițeríe s. f.] – Din fr. tapisserie.
TÁRĂ1, tare, s. f. 1. Dara. 2. Nume dat unor greutăți nemarcate formate din diferite bucăți de metal sau de sticlă, care se întrebuințează la diferite cântăriri de laborator. 3. (Mil.) Denumire pentru caracteristicile fizico-chimice de bază ale pulberii (3). [Var.: tará s. f.] – Din ngr. tára.
TÁRĂ2, tare, s. f. Defect fizic sau moral (ereditar); meteahnă. – Din fr. tare.
TÁRGĂ, tărgi, s. f. 1. Pat portativ cu care se transportă răniți și bolnavi; mică platformă portativă de scânduri, de nuiele etc., care servește la căratul diferitelor materiale. ♦ (Rar) Tamar. 2. (În expr.) A trage targa pe uscat = a fi strâmtorat bănește, a o scoate greu la capăt; a trage mâța de coadă. – Cf. bg. targa.
TÁRTORIȚĂ, tartorițe, s. f. Drăcoaică, diavoliță; fig. femeie rea, afurisită. – Tartor + suf. -iță.
TATONÁNT, -Ă, tatonanți, -te, adj. (Livr.) Care tatonează. – Din fr. tâtonnant.
TATONÁRE, tatonări, s. f. Acțiunea de a tatona și rezultatul ei. – V. tatona.
TÁXĂ, taxe, s. f. 1. Sumă de bani care se percepe la anumite mărfuri sub formă de impozit. ◊ Taxă pe valoarea adăugată = impozit general care se aplică pe fiecare stadiu al circuitului de producție al produsului final. 2. Plată efectuată în favoarea bugetului de stat de către diferite persoane fizice sau juridice în cazul când acestea se bucură de anumite servicii sau drepturi. ♦ Sumă de bani care se plătește unei instituții în schimbul unor servicii prestate sau al anumitor drepturi. – Din fr. taxe.
TĂBĂCÍRE, tăbăciri, s. f. Acțiunea de a tăbăci și rezultatul ei; tăbăceală, tăbăcit1, argăsire, argăseală, argăsit, tanaj. – V. tăbăci.
TĂBĂCÍT1 s. n. Tăbăcire. – V. tăbăci.
TĂBĂCÍT2, -Ă, tăbăciți, -te, adj. (Despre piele) Care a fost transformat, cu ajutorul tananților, într-un produs moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent la uzură. ♦ Fig. (Despre pielea sau trupul omului) Ars de soare și de vânt; bătătorit de muncă; bătucit, înăsprit. – V. tăbăci.
TĂBLÍE, tăblii, s. f. 1. Tablă1 (2). 2. Parte a unei lucrări de tâmplărie, fierărie sau arhitectură, formată dintr-un panou de lemn, de metal, de faianță, de material plastic etc. fixat pe scheletul unei mobile, al unei uși. – Din ngr. távli.
TĂCIÚNE, tăciuni, s. m. 1. Rămășiță dintr-o bucată de lemn care a ars incomplet; cărbune sau lemn în faza de ardere fără flacără. ◊ Expr. A nu avea nici tăciune în vatră = a fi foarte sărac. Nu-i ard (nici) tăciunii în vatră, se spune despre un om (sărac) căruia îi merge prost în toate, care nu izbutește nimic. 2. Boală a plantelor (cerealiere) provocată de o ciupercă parazită care se manifestă prin distrugerea totală sau parțială a părților atacate și prin apariția în locul acestora a unei pulberi de culoare neagră; cărbune. – Din lat. *titio, -onis.
TĂLĂZUÍ, pers. 3 tălăzuiește, vb. IV. Refl., Intranz. A se ridica în talazuri, a face valuri mari, tumultoase. ♦ Fig. A undui. – Talaz + suf. -ui.
TĂLPUÍRE, tălpuiri, s. f. Acțiunea de a tălpui și rezultatul ei. – V. tălpui.
TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”.
TĂMĂDUÍRE, tămăduiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) tămădui și rezultatul ei; tămăduială. ♦ Izvorul tămăduirii = a) sărbătoare bisericească creștină ținută în prima vineri după Paști; b) loc cu ape de băut sau de scăldat, care au proprietatea de a vindeca anumite boli. – V. tămădui.
TĂRĂGĂNÁRE, tărăgănări, s. f. Acțiunea de a (se) tărăgăna și rezultatul ei. [Var.: tărăgăníre s. f.] – V. tărăgăna.
TĂRBÁCĂ s. f. (Fam.; în expr.) A da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbacă = a) a bate zdravăn; b) fig. a batjocori, a ocărî; a-și bate joc de cineva, a da în tărbăceală. – Din tărbăci (derivat regresiv).
TĂTÁR, -Ă, tătari, -e s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Republicii Tătare sau din grupurile etnice (înrudite ca limbă cu această populație) stabilite în cursul istoriei în diferite regiuni din Asia și Europa. ♦ Persoană care făcea parte din triburile de origine mongolă care în sec. XIII s-au întins din Asia până în Europa răsăriteană și centrală, constituind statul Hoardei de Aur (de unde au făcut dese incursiuni în țările vecine). ◊ Expr. Doar nu vin (sau dau) tătarii, se spune când cineva se grăbește sau fuge fără un motiv serios. Parcă-l alungă tătarii (din urmă), se spune despre cineva care se grăbește foarte tare. 2. Adj. Care aparține tătarilor (1), privitor la tătari; tătăresc. ♦ (Substantivat, f.) Limba tătară. – Din tc. tatar.
TĂTÍC, tătici, s. m. Diminutiv al lui tată (1); tăticuț, tătișor, tătucă, tătuță. – Tată + suf. -ic.
TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc., a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tấlcui] – Din sl. tlŭkovati.
TĂLMĂCÍ, tălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A traduce un text dintr-o limbă în alta. 2. A interpreta, a tâlcui. 3. A explica, a lămuri; a dezlega, a desluși, a ghici o problemă, o întrebare etc. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A-și da explicații, a se lămuri; a se sfătui, a se înțelege cu cineva. 4. A exprima, a exterioriza. – Din sl. tlŭmačĩ.