Toate definitiile
TADJÍK, -Ă, tadjici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Tadjikistanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Tadjikistanului sau populației lui, privitor la Tadjikistan sau la populația lui. – Din rus. tadjik.
TOPÁZ, topaze, s. n. Silicat natural de aluminiu cu fluor, cristalizat în sistemul rombic, de obicei de culoare galbenă, folosită ca piatră prețioasă. [Pl. și: topazuri] – Din fr. topaze.
TOÁMNĂ, toamne, s. f. Anotimp care urmează după vară și precedă iarna, cuprinzând (în emisfera boreală) intervalul dintre 23 septembrie și 22 decembrie, caracterizat prin scăderea treptată a duratei zilei, însemnate precipitații și veștejirea vegetației. ◊ Loc. adj. De toamnă = care se face sau se întâmplă toamna, care este necesar sau caracteristic acestui anotimp. ◊ Loc. adv. Astă toamnă = în toamna trecută. La toamnă = când va veni toamna; în timpul toamnei viitoare. De (cu) toamnă = fiind încă toamnă. Pe (sau în) toamnă = când a sosit (sau când va sosi) toamna, pe timpul toamnei. Până la toamnă = până la începutul toamnei. ♦ (Adverbial; în forma toamna) În timpul toamnei. – Lat. autumnus.
TONTORÓI s. n. (În expr.) A juca (sau a sări) tontoroiul = a juca sau a dansa cu mișcări bruște și cu sărituri, fără ritm; a țopăi. (Fam.; în expr.) A juca (pe cineva) tontoroiul = a obliga (pe cineva) să se supună dorințelor, capriciilor cuiva. [Var.: țonțorói s. n.] – Din magh. tántorogni.
TERIÁC, teriacuri, s. n. (Rar) Remediu împotriva otrăvurilor. [Pr.: -ri-ac] – Din fr. thériaque.
TRADÚCE, tradúc, vb. III. Tranz. 1. A reda, a transpune un text, o frază, un cuvânt dintr-o limbă în alta; a tălmăci. ♦ Spec. A restabili un text telegrafic pe baza semnalelor recepționate. 2. Fig. A reprezenta, a exprima (cu ajutorul artei). 3. Fig. A înfăptui, a pune în practică. ♦ Refl. A se manifesta. 4. (Tehn.) A transforma o mărime de o anumită natură într-o mărime de altă natură. 5. (În expr.) A traduce (pe cineva) în fața justiției = a aduce (pe cineva) înaintea unei instanțe judecătorești. ◊ (În expr.) A traduce în viață = a pune în aplicare (un principiu, un plan); a înfăptui, a realiza. [Perf. s. tradusei, part. tradus] – Din lat. traducere, fr. traduire.
TRAFÍC, traficuri, s. n. 1. Totalitatea transporturilor de mărfuri sau de persoane care se fac pe o anumită cale de comunicație, cu anumite mijloace de transport, într-un interval de timp și în condiții precizate. ♦ Totalitatea legăturilor de telecomunicație stabilite într-un anumit interval de timp și în anumite condiții tehnice. 2. Activitate economică având drept scop schimbul de mărfuri și de alte valori. ♦ Comerț ilicit. ♦ Expr. A face trafic de influență = a trage foloase ilicite din influența pe care cineva o are asupra cuiva, din trecerea de care se bucură pe lângă cineva. – Din fr. trafic.
TRADÚCERE, traduceri, s. f. Acțiunea de a traduce și rezultatul ei; (concr.) scriere cuprinzând o transpunere a unui text dintr-o limbă în alta; traducție. ♦ Interpretare. – V. traduce.
TREI num. card. 1. Număr care are în numărătoare locul între doi și patru și care se indică prin cifra 3 sau III. ◊ (Adjectival) Trei cărți. ◊ (Substantivat) Scrie un trei pe tablă. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Volumul trei. ◊ (Formează numeralul adverbial corespunzător) De trei ori. ◊ (Formează numeralul multiplicativ corespunzător) De trei ori pe atâta. ◊ (Precedat de „câte”, formează numeralul distributiv corespunzător) Câte trei părți. ◊ (Pop.; în forma de feminin trele, precedat de „toate” sau „câte”) Toate trele. 2. Compuse: trei frați s. m. = plantă erbacee cu flori galbene, plăcut mirositoare, cu cinci petale (Viola saxatilis); trei-frați-pătați s. m. = a) gen de toporași (din care s-a obținut, prin încrucișare cu alte specii, panseaua) (Viola declinata); b) pansea; (reg.) trei-răi s. m. = a) popilnic iepuresc (Hepatica nobilis); b) crucea-voinicului (Hepatica transilvanica). 3. (Bis.; în sintagma) Trei ierarhi = trisfetite. 4. Compuse: trei-leșeștile s. m. = dans popular bătrânesc din nordul Moldovei, având un ritm binar, executat prin pași simpli spre dreapta și sărituri cu bătaia călcâielor pe loc; melodie după care se execută acest dans; trei-păzește s. m. = dans popular oltenesc, în ritm binar, vioi, executat de bărbați în formație liniară, stând cu mâinile încrucișate la spate; melodie după care se execută acest dans. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la trei-păzește = a cere (cuiva) explicații pentru faptele sale, folosind un ton sever; a certa aspru (pe cineva). – Lat. tres.
TACLÁLE s. f. pl. (Fam.) Conversație (despre lucruri mărunte), taifas; palavre. – Cf. tc. takla „tumbă”.
TĂIEȚÉI s. m. pl. Aluat nedospit făcut din făină, apă, sare (și ouă) tăiat in șuvițe lungi si subțiri, care se fierb în supă sau se gătesc cu brânză, cu nuci etc. [Pr.: tă-i-. – Var.: tăițéi s. m. pl.] – Tăiați (pl. lui tăiat, part. lui tăia) + suf. -ei (după it. tagliatelli).
TĂRĂBÓI s. n. Gălăgie mare, larmă; zarvă, hărmălaie, tămbălău. – Cf. alb. tërboz, gr. thórybos.
TRIÚNGHI, triunghiuri, s. n. 1. Poligon format din trei laturi care se întâlnesc două câte două și formează trei unghiuri interne. 2. Grup de trei (sau de mai multe) ființe sau lucruri ale căror puncte de așezare, dacă ar fi unite prin linii, ar reprezenta vârfurile unui poligon cu trei laturi. 3. (Muz.) Trianglu. – Tri- + unghi (după fr. triangle).
TURC, -Ă, turci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Turciei sau este originară de acolo. ◊ Expr. Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sunt și faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiată a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încăpățânat, a nu vrea să înțeleagă, a nu ține seama de nimic. Turcul plătește, se spune despre cineva care este silit să plătească, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala făcută de alții. ♦ P. ext. Persoană de religie mahomedană. 2. Adj. Care aparține Turciei sau turcilor (1); privitor la Turcia sau la turci; originar din Turcia; ca al turcilor; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turci (1). – Din tc. türk.
TONOMÁT, tonomate. s. n. Pick-up semiautomat care se declanșează cu ajutorul unei monede sau al unui jeton și care are un sistem selector de discuri. – Din germ. Tonomat.
TARANTÉLĂ1, tarantele, s. f. Dans popular napolitan, executat într-un ritm viu; melodie după care se execută acest dans. – Din it. tarantella.
TARANTÉLĂ2 s. f. v. tarantulă.
TARÁC, taraci, s. m. Stâlp bătut în pământ, care servește ca element de susținere pentru un pod, un zăgaz, un gard etc. [Var.: taráș s. m.] – Ucr. taraš.
TRANSFIGURÁ, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia, înfățișarea, forma, conținutul, caracterul, natura, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare.
TÁINIȚĂ, tainițe, s. f. Groapă săpată în pământ; încăpere subterană; hrubă; p. ext. loc ascuns; ascunzătoare. – Taină + suf. -iță.
TÁINIC, -Ă, tainici, -ce, adj. 1. Plin de mister; misterios. 2. Neștiut, necunoscut, neînțeles de alții, secret. ♦ Intim. 3. (Despre locuri) Ascuns, ferit. ♦ (Despre oameni) Retras, singuratic, izolat. 4. Discret, tăcut, închis. – Din sl. tajnŭ, -nikŭ.
TÁINĂ, taine, s. f. 1. Ceea ce este neînțeles, nedescoperit, nepătruns de mintea omenească; mister. ♦ Minune, miracol; poveste minunată. 2. Secret. ◊ Loc. adj. si adv. (Înv.) De taină = intim, particular. (În religia creștină) Cina cea de taină = masa luată de Hristos cu apostolii săi, în seara dinaintea răstignirii. (Expr.) A sta de taină = a întreține o conversație cu caracter intim. ◊ Loc. adv. În taină = pe ascuns, secret; discret. 3. Fig. Loc ascuns, tăinuit; ascunzătoare, tainiță. 4. (Bis.; în sintagma) Sfintele taine sau cele șapte taine = cele șapte ritualuri sau acte de cult din religia creștină (botezul, căsătoria, spovedania, mirul, împărtășania, hirotonia și maslul), prin care credincioșii consideră că li se transmite harul divin. – Din sl. tajna.
TÉZĂ, teze, s. f. 1. Afirmație expusă și susținută într-o discuție; idee principală dezvoltată și demonstrată într-o operă, într-o cuvântare etc. ◊ Loc. adv. (Înv.) În teză generală = în general. ♦ (Fil.) Idee, propoziție care formează primul termen al unei antonimii (în filozofiile raționaliste de tip kantian) sau al unei contradicții de tip dialectic (în filozofiile hegeliană și marxistă). 2. Lucrare scrisă, făcută de elevi în clasă sub supravegherea profesorului, la sfârșitul unei perioade de studiu sau la un examen. ◊ Teză de licență (sau doctorat) = lucrare științifică prezentată de un candidat pentru obținerea titlului de licențiat (sau de doctor în științe). – Din fr. thèse, lat. thesis.
TWIST, twisturi, s. n. Dans modern (de origine americană) caracterizat prin mișcări de sucire ritmică a corpului; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: tŭist] – Din engl., fr. twist.
TRẤMBĂ, trâmbe, s. f. 1. Bucată mare de pânză sau de stofă (făcută sul); val. 2. Dungă, fâșie. 3. Val, vârtej de apă, de praf etc. 4. Rând, șir, lanț. 5. Ceată, grămadă (de oameni), pâlc. – Din sl. tronba.
TRIVÉRB, triverbe, s. n. Joc distractiv constând în a reprezenta trei cuvinte prin litere sau figuri combinate între ele. – Tri- + verb.
TRIVIÁL, -Ă, triviali, -e, adj. Vulgar, ordinar; obscen, necuviincios, indecent, scabros. [Pr.: -vi-al] – Din fr. trivial, lat. trivialis.
TRIVIALITÁTE, trivialități, s. f. Însușirea a ceea ce este trivial; lipsă de pudoare, necuviință, nerușinare. ♦ Faptă, atitudine, vorbă etc. trivială. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. trivialité.
TRIVIALIZÁ, trivializez, vb. I. Tranz. (Rar) A face ca un fapt, o idee etc. să devină sau să pară triviale; a vulgariza, a degrada. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. trivialiser.
TRIVIALIZÁRE, trivializări, s. f. Faptul de a trivializa. [Pr.: – vi-a-]. – V. trivializa.