TALISMÁN, talismane, s.n. Mic obiect despre care se crede că aduce noroc; amuletă. – Din fr. talisman.

TALISMÁN ~e n. Obiect căruia i se atribuie virtuţi magice de protejare a purtătorului; fetiş. /<fr. talisman

TÁLIU, s.n. Element chimic, metal rar, alb-albăstrui, asemănător cu plumbul. – Din fr. thallium.

TÁLIU n. Metal moale, alb-albăstriu, cu diferite întrebuinţări (la confecţionarea sticlei optice, a semiconductoarelor). /<fr. thallium

TALKIE-WALKIE s.n. (Tehn.) Walkie-talkie. [Pr: tóki-uóki] – Din fr. talkie-walkie, după engl. walkie-talkie.

TALK-SHOW [pr:. tócşo] n. Emisiune de televiziune constând într-o discuţie pe o anumită temă între un moderator şi una sau mai multe persoane invitate. /Cuv. engl.

TÁLMEŞ: ~-bálmeş n. fam. Adunătură întâmplătoare de fiinţe sau lucruri diferite; amestecătură. /Orig. nec.

TÁLMEŞ-BÁLMEŞ s.n. (Fam.) Amestec confuz, îngrămădire dezordonată din care nu se mai poate înţelege sau alege nimic. – Et. nec.

TALMÚD, talmuduri, s.n. Carte religioasă la evrei, care conţine un comentariu şi o dezvoltare dogmatică a Vechiului testament sub raport religios, legislativ, literar şi istoric. – Din fr. Talmud.

TALMÚD ~uri n. (în religia mozaică) Carte care conţine interpretarea dogmatică a Ve-chiului Testament. /<fr. Talmud

TALMÚDIC, -Ă, talmudici, -ce, adj. Care ţine de Talmud, privitor la Talmud, conform prescripţiilor acestuia. – Din fr. talmudique.

TALMÚDI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de talmud; propriu talmudului. 2) Care se bazează pe talmud. /<fr. talmidique

TALMUDÍSM s.n. 1. Studiul Talmudului. 2. Fig. Tendinţă de a privi lucrurile şi fenomenele în mod formal, static, rigid, dogmatic; interpretare speculativă, excesiv analitică şi complicată, a unei probleme. – Din fr. talmudisme.

TALMUDÍSM n. 1) Interpretare a talmu-dului. 2) fig. Tendinţă de a privi lucrurile în mod scolastic; atitudine dogmatică. /<fr. talmidisme

TALMUDÍST, -Ă, talmudişti, -ste, s.m. şi f. 1. Persoană care cunoaşte, studiază şi interpretează învăţăturile Talmudului; adept al acestor învăţături. 2. Fig. Persoană care priveşte lucrurile dogmatic, scolastic sau care face exces de subtilităţi şi de exprimări artificiale. – Din fr. talmudiste.

TALMUDÍ//ST ~şti m. 1) Specialist în talmudism. 2) Adept al talmudismului. 3) fig. Persoană care interpretează lucrurile în mod dogmatic; om înclinat spre reflecţii abstracte. /<fr. talmidiste

TALOFÍTĂ, talofite, s.f. (La pl.) Încrengătură a regnului vegetal care cuprinde plante inferioare cu corpul vegetativ format dintr-un tal şi care se înmulţesc prin spori, prin diviziune sau prin gameţi (Thallophyta); (şi la sg.) plantă care face parte din această încrengătură. – Din fr. thallophytes.

TALOFÍT//Ă ~e f. 1) la pl. Grup de plante inferioare, al căror corp vegetativ este un tal, care se înmulţesc prin spori, prin diviziune sau prin gameţi. 2) Plantă din acest grup. /<fr. thallophytes

TALÓN, taloane, s.n. 1. Parte a unei foi dintr-un registru, dintr-un chitanţier, dintr-un bonier etc. care rămâne la cotor după ce s-a rupt partea detaşabilă. 2. Parte a ciorapului care acoperă călcâiul, marcată printr-o ţesătură mai deasă. 3. Partidă la unele jocuri de cărţi. 4. Fiecare dintre cele două margini îngroşate şi întărite ale anvelopei unei roţi. – Din fr. talon.

TAL//ÓN ~oáne n. 1) Parte a unui document care rămâne după detaşarea părţii de bază înmânate solicitantului. 2) Foaie de control pentru obţinerea unui lucru sau pentru accesul undeva. 3) Parte întărită a unui ciorap, care acoperă călcâiul. 4) Parte de la capătul de jos al arcuşului. 5) tehn. Margine tare şi îngroşată a unei anvelope care se introduce în janta roţii. /<fr. talon

TALONÁ, talonez, vb. I. Tranz. (La jocul de rugbi) A trage mingea cu piciorul din grămadă; (în diverse sporturi) a urmări pe adversar îndeaproape pentru a-l împiedica să-şi continue acţiunea. – Din fr. talonner.

A TALON//Á ~éz tranz. sport (adversarii la rugbi) A urmări pentru a împiedica să acţioneze. /<fr. talonner

TALONÁJ s.n. (La jocul de rugbi) Talonare. – Din fr. talonnage.

TALONÁRE, talonări, s.f. (Mai ales la jocul de rugbi) Acţiunea de a talona; talonaj. – V. talona.

TALONÉR, taloneri, s.m. Jucător de rugbi care se găseşte în grămadă între cei doi pilieri, având sarcina de a talona mingea. – Din fr. talonneur.

TALONÉT s.n. v. talonetă.

TALONÉTĂ, talonete, s.f. Bucată de carton fixată în dreptul călcâiului la un obiect de încălţăminte, pentru a asigura rezistenţa îmbinării. ♦ Branţ. ♦ Bucată de stofă, cusută la manşetă sau la marginea de jos a pantalonilor pentru a evita uzura în acel loc. [Var.: talonét s.n.] – Din fr. talonnette.

TALONÉT//Ă ~e f. 1) Bucată de carton sau de alt material, care se aplică în interiorul încălţămintei în dreptul călcâiului. 2) Bucată de stofă cusută la manşetă sau la marginea de jos a pantalonilor (pentru a preîntâmpina uzura). /<fr. talonnette

TÁLPĂ, tălpi, s.f. 1. 1. Partea inferioară a labei piciorului; la om şi la unele animale, de la degete până la călcâi, care vine în atingere cu pământul şi pe care se sprijină corpul. ♢ Expr. A o apuca la talpă sau a-şi lua tălpile la spinare = a pleca, a o şterge. Arde focul la tălpile picioarelor, se spune când cineva este ameninţat de o primejdie. (Reg.) A fi sau a (se) scula, a (se) pune în tălpi = a (se) scula din pat; p. ext. a (se) pune în mişcare, în acţiune. ♦ Compuse; talpa-gâştei = a) încreţiturile de la coada ochiului (la persoanele în vârstă); b) scris neîngrijit; c) plantă erbacee meliferă şi medicinală, cu tulpina puternică, cu frunze lungi, cu flori mici, roz (Leonurus cardiaca); talpa-ursului = plantă erbacee cu frunze mari, spinoase şi cu flori albe sau trandafirii, grupate în formă de spic (Acanthus longifolius); talpa-stâncii = mică plantă erbacee cu tulpina târâtoare, ramificată, cu flori mici, albe (Coronopus procumbens); talpa-lupului = plantă erbacee cu flori mici roşietice, cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule, albe, având proprietăţi antiscorbutice şi diuretice (Chaiturus marrubiastrum). 2. Partea de dedesubt a încălţămintei sau a ciorapului, care protejază talpa (I 1). 3. Piele groasă tăbăcită special, din care se confecţionează pingelele încălţămintei, flecurile tocurilor etc. ♢ Talpă artificială = material fabricat, prin aglomerare cu lianţi, din fibre de piele (provenite din deşeuri), fibre de celuloză şi fibre textile, folosit ca înlocuitor pentru talpă (I 3), la branţuri, ştaifuri, bombeuri. II. 1. Lemn gros, grindă care se aşează la temelia unei construcţii pentru a o sprijini; p. ext. temelie. ♢ Talpa casei = capul familiei, bărbatul. Talpa ţării (sau a casei) = ţărănimea (considerată în trecut ca temelie a ţării, obligată să suporte tot greul îndatoririlor). Talpa iadului = a) (în basme) temelia iadului; mama căpeteniei dracilor; b) om foarte rău, păcătos; babă rea, vrăjitoare. ♦ Fig. Sprijin, bază, susţinere. 2. Fiecare dintre cele două lemne groase, orizontale, care alcătuiesc scheletul războiului de ţesut manual. 3. Fiecare dintre cele două suporturi laterale, de lemn sau de oţel, curbate în sus la capătul de dinainte, pe care alunecă sania. ♦ Lemnul din spatele cormanei, pe care se sprijină plugul şi care îl face să alunece mai uşor pe brazdă. ♦ Partea de dedesubt a corăbiei. ♦ Parte care formează fundul unui scoc de moară, de joagăr etc. 4. Partea inferioară, lăţită, a unei piese, a unui organ de maşină sau a unui element de construcţie, prin care acesta se reazămă pe altă piesă, pe teren sau pe un suport. ♦ Spec. Partea de jos, lăţită, a unei şine, prin care aceasta se reazămă pe traverse. ♦ Spec. Parte a rindelei care alunecă pe lemnul supus prelucrării. ♦ Spec. Extremitate a unui pat de puşcă pe care se sprijină arma când stă vertical. ♦ Spec. Partea de dedesubt, pe care se clădeşte o claie sau un stog. ♦ Spec. Bază a unei excavaţii miniere sau a unei găuri de sondă. ♦ Spec. Parte mai lăţită (inferioară) a unei litere tipografice. – Cf. magh. t a l p.

TÁLP//Ă tălpi f. 1) (la om şi la unele animale) Partea de desubt (puţin concavă) a labei piciorului, de la călcâi până la degete, care vine în atingere cu pământul în timpul mersului. ♢ Din ~ (sau din tălpi) până-n creştet, din creştet până-n ~ (sau până-n tălpi) din cap până-n picioare. A-l frige pământul sub tălpi a fi cuprins de nelinişte; a sta ca pe ace. ~a-gâştei a) totalitate a ridurilor care se formează la coada ochiului; b) scris urât, neîngrijit; c) plantă erbacee cu tulpina erectă, înaltă, cu frunze mari, păroase, de forma labei de gâscă, cu întrebuinţări medicinale. ~a-ursului plantă erbacee cu tulpina erectă şi cu frunze mari, spinoase. ~a-stâncii plantă erbacee cu tulpina culcată, ramificată, cu frunze lungi, peţiolate şi flori mici, albe, cu întrebuinţări medicinale. ~a-lupului plantă erbacee cu tulpina erectă şi cu frunze eliptice, presărate pe partea inferioară cu glandule albe, având întrebuinţare în medicină. 2) Porţiune a încălţămintei sau a ciorapului care acoperă această parte a labei piciorului. ♢ A bate ~a (la pământ) a păşi apăsat. 3) Piele groasă, special tăbăcită, din care se fac pingele. 4) fig. Grindă groasă care stă la baza unei construcţii. ♢ ~a casei capul familiei; bărbatul. 5) Fiecare dintre cele două lemne groase, aşezate orizontal, care constituie baza războiului de ţesut. 6) Fiecare din cele două suporturi paralele pe care alunecă sania. 7) Partea de la temelia morii, pe care se sprijină scocul. 8) Partea de desupt, mai lată, a unor obiecte, care serveşte drept suport. ♢ ~a plugului suport (de lemn) la plug care înlesneşte alunecarea acestuia pe brazdă; taban. 9) Parte a rindelei care vine în atingere cu lemnul ce se prelucrează. 10) Partea inferioară a unei corăbii. 11) Partea inferioară a patului de puşcă, pe care se sprijină arma când este pusă în poziţie verticală. 12) Temelie pe care se clădeşte un stog, o claie. 13) Temelie a unei găuri de sondă. [G.-D. tălpii] /<ung. talp