TABERNÁCUL ~e n. 1) Cort portativ în care se ţineau tablele legii la vechii evrei. 2) Cutie specială (de argint) în care se păstrează unele obiecte de cult. /<lat. tabernaculum, it. tabernacolo, fr. tabernacle

TÁBES s.n. Boală cronică a sistemului nervos, de origine sifilitică, care se manifestă prin lipsa de coordonare a mişcărilor (în timpul mersului), dureri viscerale vii, tulburări de sensibilitate etc. – Din fr. tabès, lat. tabes.

TÁBES n. med. Maladie cronică tardivă, de natură sifilitică, caracterizată prin pierderea progresivă a coordonării mişcărilor; ataxie locomotorie. /<fr. tabés, lat. tabes

TABÉTIC, -Ă, tabetici, -ce, adj. Care se referă la tabes, care aparţine tabesului. ♦ (Adesea substantivat) Care suferă de tabes. – Din fr. tabétique.

TABÉTI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de tabes; propriu tabesului. 2) şi substantival Care suferă de tabes; ataxic. /<fr. tabétique

TÁBIE, tăbii, s.f. (Înv.) 1. Ridicătură de pământ construită în jurul unui loc întărit, spre a-l apăra. 2. Tabără (1); redută. [Pl. şi: tabii] – Din tc. tabya.

TABIÉT, tabieturi, s.n. Deprindere, gust pe care cineva şi-l satisface cu regularitate, cu meticulozitate; obişnuinţă; p. ext. manie. ♢ Loc. adj. Cu tabieturi = cu deprinderi precise şi fixe. ♢ Expr. A-şi face tabietul = a-şi satisface un gust care a devenit obicei zilnic. A strica (cuiva) tabietul = a strica cuiva cheful, dispoziţia, pofta. ♦ Viaţă confortabilă, comoditate. Loc. adv. Cu tabiet = comod, confortabil. [Pr.: -bi-et] – Din tc. tabīat.

TABIÉT ~uri n. înv. Plăcere pe care o persoană şi-o satisface regulat şi cu stricteţe. ♢ Om cu ~uri om cu deprinderi fixe, manifestate cu regularitate. Cu ~ cu tot confortul; comod; confortabil. [Sil. -bi-et] /<turc. tabiat

TABIETLÍU, -ÍE, tabietlii, adj. (Rar) Care are tabieturi; p. ext. maniac, pedant. [Pr.: -bi-e-] – Din tc. tabīatli.

TABIETLÍ//U ~e (~i) şi substantival rar Care respectă anumite tabieturi. /<turc. tabiatli

TABINÉT, tabinete, s.n. Numele unui joc de cărţi; partidă dintr-un astfel de joc. – După fr. table nette.

TABINÉT ~e n. Numele unui joc de cărţi. /<fr. table nette

TABLÁ, tablale, s.f. Tavă sau măsuţă pe care îşi poartă marfa plăcintarii, rahagiii etc. ♦ (Reg.) Tavă de servit. – Din tc. tabla.

TABLÁ ~le f. rar Tavă mare, rotundă, adesea ornamentată, pe care îşi pun marfa plăcintarii. [Art. tablaua; G.-D. tablei; Sil. ta-bla] /<turc. tabla

TABLÁ-BAŞÁ s.m. invar. (Înv.) Cal de paradă pe care sultanul îl dădea în dar unui domnitor român, la numirea acestuia. ♦ Fig. (Adverbial) Comod, confortabil. – Din tc. tabla başı.

TABLAGÍU, tablagii, s.m. Jucător pasionat de table². – Tablă² + suf. -giu.

TABLAGÍ//U ~i m. rar Jucător pasionat de table. /tablă + suf. ~agiu

TABLATÚRĂ s.f. Vechi sistem de notaţie muzicală, cu ajutorul literelor alfabetului, al cifrelor şi al altor semne aşezate pe linii paralele. – Din fr. tablature.

TÁBLĂ¹, table, s.f. 1. Placă metalică, de grosimi diferite, folosită la învelitul caselor, la fabricarea vaselor, a unor ambalaje şi a altor obiecte. 2. Placă de lemn, de piatră sau de metal pe care se scriu, se gravează sau se zugrăvesc anumite indicaţii, firme, date; tăblie (1). ♢ Tablă cerată = placă de lemn acoperită cu un strat de ceară, pe care se scria în antichitate cu stilul (prin zgâriere). ♦ (Bis.) Tablele legii sau tablele lui Moise = cele două lespezi de piatră pe care erau săpate cele zece porunci primite de Moise de la Dumnezeu pe muntele Sinai. 3. Placă de lemn dreptunghiulară, vopsită în negru, pe care se scrie cu cretă, mai ales la şcoală şi la universitate; tabelă (2). ♢ Expr. A scoate (sau a chema etc.) la tablă = a chema un elev la lecţie (în faţa tablei). 4. Tabel (1). ♢ Tabla lui Pitagora = tabla înmulţirii. Table trigonometrice = tabele care cuprind funcţii trigonometrice. 5. (Reg.) Bucată de pământ semănată. ♦ Strat de legume. – Din sl. tabla (cu sensuri după fr. table).

TÁBLĂ², table, s.f. (Mai ales la pl.) Joc de noroc între două persoane, cu două zaruri şi cu treizeci de puluri, care se mută de-a latul a douăzeci şi patru de săgeţi incrustate sau pictate pe fundul celor două compartimente ale unei cutii de lemn; partidă dintr-un astfel de joc. ♢ Expr. (Fam.) A face pe cineva o tablă = a juca cu cineva o partidă de table². – Din ngr. távli.

TÁBLĂ¹ táble f. 1) Foaie metalică subţire, folosită la acoperitul caselor şi la confecţionarea diferitelor obiecte; tinichea. 2) Placă cu inscripţii; tăblie. ♢ Tablă cerată placă de lemn, acoperită cu un strat de ceară pe care, în antichitate, se scria cu stilul. 3) Panou special, vopsit într-o culoare închisă, pe care se poate scrie cu creta. 4) Foaie cuprinzând desenul unui ansamblu de rubrici completate cu cifre, date, informaţii, simboluri, prezentate într-o anumită ordine; tabel. ♢ Tablă de materii foaie de la începutul sau de la sfârşitul unei cărţi sau a unei reviste, care cuprinde numerele compartimentelor cu indicarea paginilor corespunzătoare; cuprins; sumar. Tabla înmulţirii (sau Tabla lui Pitagora) tabel care conţine produsele înmulţirii între ele a primelor zece numere. 5) reg. Recipient cu fundul plat şi cu marginile uşor ridicate, pe care se aduc mâncarea şi tacâmurile la masă; tavă. 6) reg. Parcelă de pământ semănată. [G.-D. tablei; Sil. ta-blă] /<lat. tabula, ung. tábla, fr. table

TÁBL//Ă² -e f. mai ales la pl. 1) Joc de noroc între doi parteneri, cu două zaruri şi cu câte cincisprezece piese rotunde de lemn, care se mută în spaţiile marcate pe feţele interioare ale unei cutii speciale. 2) Partidă într-un astfel de joc. [Sil. ta-blă] /<ngr. távli, turc. tavla

TABLETÁ, tabletez, vb. I. Tranz. A face tablete, drajeuri dintr-o substanţă. – Din tabletă.

A TABLET//Á ~éz tranz. (substanţe) A prelucra dând formă de tabletă. /Din tabletă

TABLETÁRE, tabletări, s.f. Acţiunea de a tableta. – V. tableta.

TABLÉTĂ, tablete, s.f. 1. Preparat farmaceutic în formă de disc mic; pastilă, pilulă, bulin. ♦ Preparat alimentar dulce, solid, prezentat în mici plăcuţe în formă dreptunghiulară. 2. (Rar) Caiet de note, de însemnări. 3. Articol publicistic de mici dimensiuni, de obicei pe o temă de actualitate şi adesea ca formă a pamfletului literar. – Din fr. tablette.

TABLÉT//Ă ~e f. 1) Preparat farmaceutic, dozat, solid, de forma unui disc mic, care se administrează pe cale bucală; pilulă; pastilă; comprimat. 2) Preparat alimentar dulce, solid, în formă de placă dreptunghiulară. ~ de ciocolată. 3) Articol publicistic de dimensiuni mici care tratează probleme de actualitate. [Sil. ta-ble-] /<fr. tablette

TABLIÉR, tabliere, s.n. Totalitatea grinzilor care formează sistemul de rezistenţă al unui pod metalic şi care susţine calea de circulaţie a acestuia. [Pr.: -bli-er] – Din fr. tablier.

TABLIÉR ~e n. Ansamblu de bare de rezistenţă care sprijină partea pe unde se circulă a unui pod. [Sil. ta-bli-er] /<fr. tablier

TABLOÍD, -Ă, tabloizi, -de, adj. (Despre publicaţii) Cu formatul de dimensiuni reduse faţă de cel obişnuit. – Din engl. tabloid, fr. tabloïde.