Toate definitiile

TARACÁN, taracani, s. m. (Reg.) Gândac. – Din rus. tarakan.

TARÁF, tarafuri, s. n. 1. Mică formație muzicală (de lăutari), care cântă muzică populară; tacâm (II 2). 2. (Înv.) Gașcă, clică. – Din tc. taraf.

TARAGÓT, taragoturi, s. n. Instrument muzical popular românesc de suflat, format dintr-un tub conic de metal cu ancie simplă. – Et. nec.

TARAMÁ s. f. Icre (de calitate inferioară) sărate și tescuite. – Din tc. tarama.

TARÁNCĂ, tărănci, s. f. (Iht.; reg.) Ocheană. – Et. nec.

TARLATÁN s. n. (Înv.) Muselină de bumbac, foarte subțire, de culoare deschisă. – Din fr. tarlatane.

TASICHINEZÍE, tasichinezii, s. f. (Med.) Tendință irezistibilă de a merge, de a alerga, observată la psihopați. [Scris și: tasikinezie] – Din fr. tasikinésie.

TASTATÚRĂ, tastaturi, s. f. (Tehn.) Claviatură. – Din germ. Tastatur.

TÁSTĂ, taste, s. f. (Tehn.) Clapă (1). – Din germ. Taste.

TÁTĂ, tați, s. m. 1. Bărbat care are copii; nume pe care i-l dau acestui bărbat copiii săi când i se adresează sau când vorbesc despre el ori pe care și-l dă el însuși când vorbește cu copiii săi; taică, părinte, tătân, babacă. ◊ Tată de familie = bărbat care are copii pe care îi crește; cap de familie. Tată mare sau tata-moșu = bunic. Tată vitreg = al doilea soț al unei femei în raport cu copiii ei dintr-o căsătorie anterioară. Tată bun = tată adevărat. ◊ Loc. adj. Din tată în fiu = transmis de-a lungul generațiilor, prin descendență directă, din generație în generație. ◊ Expr. Calcă pe urmele lui taică-său, se spune despre cel care seamănă cu tatăl său în apucături și obiceiuri (rele). Bucățică ruptă tată-său sau tată-său în picioare, se spune despre un copil care seamănă perfect tatălui său. Se leapădă și de tată-său sau vinde și pe tată-său, se zice despre un om rău, lipsit de scrupule. Unde dă tata, crește carnea, se spune când părintele își pedepsește copiii pentru binele lor. Măi tată! exclamație de uimire sau de satisfacție. 2. (La vocativ) Termen cu care se adresează cineva unui copil (sau unei persoane tinere străine) pentru a marca un raport de familiaritate și de simpatie. 3. (Uneori determinat prin „socru”) Nume dat de ginere sau de noră socrului. 4. (Fam.) Nume dat unui bărbat (mai în vârstă) în semn de respect sau de afecțiune. ♦ (Pe lângă un nume de persoană) Nume dat unui neam etc. 5. (În credința creștină) Dumnezeu, creatorul lumii. ◊ Tatăl nostru = numele unei rugăciuni creștine. ◊ Expr. (A ști) ca (pe) Tatăl nostru = (a ști) foarte bine, pe de rost, fără greșeală. 6. Fig. (Fam.) Creator, făuritor, fondator. 7. (Glumeț) Cel care întrupează cele mai înalte calități, care este deasupra altora, îi covârșește pe toți. [Nom. sg. art.: tata și tatăl; gen.-dat. sg.: tatii și tatei] – Lat. tata.

TAVÉRNĂ, taverne, s. f. Cârciumă sărăcăcioasă, murdară și întunecoasă (instalată de obicei la subsol). – Din fr. taverne.

TENDÁR, tendare, s. n. 1. Bară folosită la susținerea tendei. 2. Grindă folosită la susținerea capetelor bărcilor de serviciu sau de salvare de pe o navă. – Tendă + suf. -ar.

TÉNDĂ, tende, s. f. Apărătoare de soare sau de ploaie, în formă de acoperiș, făcută din pânză (la o luntre, la o corabie, pe o terasă, etc.). – Din ngr. ténta, it. tenda.

TERATÓM, teratomuri, s. n. Tumoare benignă congenitală complexă, de natură embrionară, formată din diferite țesuturi, care nu are nici o legătură cu organele sau cu regiunea unde s-a format. – Din fr. tératome.

TESCOVÍNĂ, (rar) tescovine, s. f. Ceea ce rămâne după stoarcerea fructelor, mai ales a strugurilor sau a sfeclei de zahar; boștină. ◊ Băutură alcoolică obținută prin fermentarea și distilarea resturilor rămase după stoarcerea mustului din struguri. – Cf. sl. tĕskŭ.

TEST¹, teste, s. n. Probă prin care se examinează, în psihologia experimentală, unele aptitudini psihice și fizice ale unei persoane; p. ext. materialul (fișe, tablouri, scheme etc.) cu care se face această probă. – Din fr., engl. test..

TEST², teste, s. n. Înveliș calcaros sau chitinos care protejează corpul unor moluște, crustacee etc. – Din fr. test.

TÍFIC, -Ă, tifici, -ce adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de tifos, privitor la tifos; care provoacă tifosul. 2. S. m. și f. (Persoană) care este bolnavă de tifos. – Din fr. typhique.

TING interj. (Repetat) Cuvânt care imită sunetul clopoțeilor sau al talăngii. – Onomatopee.

TIST, tisturi, s. n. (Înv. și reg.) Ofițer; comandant, căpetenie. – Din magh. tiszt.

TIZ, -Ă, tizi, -e, s. m. și f. Persoană care poartă același nume cu alta, considerată în raport cu aceasta; omonim (2). – Din sl. tizŭ.

TÓPLIȚĂ, toplițe, s. f. (Reg.) 1. Izvor, pârâiaș cu apă caldă; ochi de apă care nu îngheață iarna. 2. Braț izolat, mort al unui râu; apă stătătoare, băltoacă. 3. Loc special amenajat într-o topliță (1, 2) pentru puieții de salmonide din incubatoare, în vederea acomodării înainte de trecerea lor în apele curgătoare. – Din sl. toplica.

TRADÍȚIE, tradiții, s. f. Ansamblu de concepții, de obiceiuri, de datini și de credințe care se statornicesc istoricește în cadrul unor grupuri sociale sau naționale și care se transmit (prin viu grai) din generație în generație, constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică. ♦ Obicei, uzanță; datină. ♦ Informație (reală sau legendară) privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisă pe cale orală. [Var.: (înv.) tradițiúne s. f.] – Din fr. tradition.

TRAHÍT, trahite, s. n. Rocă vulcanică de formație recentă, cu compoziție asemănătoare cu a sienitului, folosită ca piatră de construcție. – Din fr. trachyte.

TRAHÓM, trahoame, s. n. (Med.) Conjunctivită granuloasă provocată de un virus. [Var.: trahómă s. f.] – Din fr. trachome.

TRAHÓMĂ s. f. v. trahom.

TRANSGRESÁ, transgresez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să treacă dincolo de o limită; a încălca o lege, un regulament etc. – Din fr. transgresser.

TRANSGRESIÚNE, transgresiuni, s. f. (Geol.) Proces de înaintare a apelor marine spre uscat, pe suprafețe mari, ca efect al mișcării de coborâre a scoarței terestre. [Pr.: -si-u-. Var.: transgrésie s. f.] – Din fr. transgression, lat. transgressio, -onis.

TRIMÉSTRU, trimestre, s. n. Fiecare dintre perioadele de trei luni consecutive în care este împărțit anul calendaristic. – Din fr. trimestre, lat. trimestris.

TROG, troguri, s. n. Vale glaciară. – Din germ. Trog.