Toate definitiile
TROLÍU, troliuri, s. n. Dispozitiv folosit pentru deplasarea (în sens vertical) a unei sarcini, alcătuit din una sau din două tobe care se pot roti în jurul axelor lor și pe care se înfășoară un cablu fixat cu un capăt de tobă și cu celălalt de sarcina pe care trebuie să o deplaseze. – După fr. treuil.
TROMBÓN, tromboane, s. n. 1. Instrument muzical de suflat făcut din alamă, mai mare decât trompeta, cu timbrul mai aspru și mai puternic decât aceasta. 2. (Fam. și peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 3. (Fam.; la pl.) Minciuni; păcăleli, exagerări. – Din fr. trombone.
TRÚFĂ1, trufe, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de ciuperci comestibile de culoare violetă-negricioasă, în formă de cartofi, care cresc în pământ (Tuber). 2. Produs de cofetărie făcut dintr-o cremă de ciocolată. – Din fr. truffe.
TRÚFĂ2, trufe, s. f. (Înv.) Trufie. – Lat. *trufa.
TRUFÍE, trufii, s. f. Atitudine disprețuitoare și arogantă, plină de mândrie și de înfumurare; semeție, îngâmfare, aroganță, trufă2. ◊ Loc. adv. Cu trufie = în mod arogant, îngâmfat. – Trufă2 + suf. -ie.
TRUÍSM, truisme, s. n. (Livr.) Adevăr evident, banal; loc comun. – Din fr. truisme.
TÚIA, tuia s. f. (Bot.) Arborele-vieții. – Din fr. thuya.
TULICHÍNĂ, tulchine, s. f. Mic arbust veninos cu frunze lanceolate, cu flori trandafirii, rar albe, cu fructe roșii de forma boabelor de mazăre (Daphne mezereum). – Et. nec.
TULÍPĂ, tulipe, s. f. (Bot.) Lalea. – Din fr. tulipe.
TÚLIU s. n. Element chimic din grupul pământurilor rare. – Din fr. thulium.
TÚLNIC, tulnice, s. n. Vechi instrument muzical de suflat popular, asemănător cu buciumul; p. gener. bucium. – Et. nec.
TULNICÁȘ, -Ă, tulnicași, -e, s. m. și f. Persoană care cântă din tulnic; p. gener. buciumaș. – Tulnic + suf. -aș.
TULPÁN, tulpane, s. n. 1. Pânză (de bumbac, de lână, de mătase) cu țesătura foarte subțire și străvezie; muselină. 2. Basma în trei colțuri, cu care femeile (de la țară) își acoperă capul. – Din ngr. tulpáni.
TULT, tulți, s. m. Veche monedă turcească și austriacă de argint care a circulat și în țările românești. – Din. tc. tult.
TUSÓR subst. Mătase naturală produsă de larvele unor specii de fluturi de noapte și folosită pentru umbrele, parașute, etc. – Din fr. tussor.
TELEPÁTIC, -Ă telepatici, -ce adj. Care aparține telepatiei, privitor la telepatie. – Din fr. télépathique.
TELEPATÍE s. f. Facultate psihologică (contestată de unii) atribuită unor oameni de a percepe fenomene care nu sunt în raza simțurilor, precum și de a transmite gândul la mare distanță, fără intermediul organelor de simț obișnuite; percepere a fenomenelor și a gândurilor de la distanță. – Din fr. télépathie.
TIRÁNT, tiranți, s. m. Element de construcție confecționat din cabluri, lanțuri, bare de oțel sau din beton armat, care are rolul de a prelua forțe de întindere. – Din fr. tirant
TIRĂNÉSC, -EASCĂ, tirănești, adj. (Înv.) Tiranic. – Tiran + suf. -esc.
TIRATRÓN, tiratroane, s. n. (Fiz.) Triodă cu descărcare în gaz. – Din fr. Thyratron.
TIRBUȘÓN, tirbușoane, s. n. Dispozitiv de metal în formă de spirală, prevăzut cu un mâner, folosit pentru a scoate dopurile de plută de la sticlă; rac2. – Din fr. tire-bouchon.
TIREGHÍE s. f. v. tirighie.
TIREOGLOBULÍNĂ s. f. (Biol.) Substanță bogată în iod, prezentă în glanda tiroidă. [Pr.: -re-o-] – Din fr. thyréoglobuline.
TIREOTOXICÓZĂ, tireotoxicoze s. f. (Med.) Boală provocată de intoxicarea organismului cu hormoni tiroidieni în exces. [Pr.: -re-o-] – Din fr. thyréotoxicose.
TIREOTRÓP s. n. (Biol.) Hormon secretat de hipofiză, având rolul de a stimula și controla funcția tiroidei. [Pr.: -re-o-] – Din fr. thyréotrope.
TIRFÓN, tirfoane, s. n. Șurub mare de oțel folosit în fixarea șinelor de cale ferată pe traverse. – Din fr. tire-fond.
TIRIÁC, s. n. Preparat medicinal care conține opiu, întrebuințat în trecut ca anestezic. [Pr.: -ri-ac] – Din tc. tiryak.
TIRIACHÍU, -ÍE, tiriachii adj. (Înv.) Amețit (de băutură sau de substanțe narcotice). [Pr.: -ri-a-] – Din tc. tiryaki.
TIRIGHÍE s. f. Substanță sedimentară cu aspect sticlos, cu gust acru, rămasă pe pereții butoaielor după ce s-a scos vinul și folosită în vopsitorie sau pentru acrit mâncărurile; tartru. [Var.: (pop.) tireghíe, tirigíe s. f.] – Din ngr. trighía.
TIRIGÍE, s. f. v. tirighie.