Toate definitiile
T s. m. invar. A douăzeci și patra literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană oclusivă dentală surdă (2)). [Pr.: te].
TABÚ, tabuuri, s. n. Interdicție cu caracter religios, în anumite societăți primitive, aplicată la ceea ce este considerat sacru; interdicție rituală; fig. persoană, lucru despre care nu se discută de teamă, din pudoare etc. ♦ Fenomen de evitare a folosirii unui cuvânt și de înlocuire a lui cu un altul, din superstiție sau din pudoare; interdicție de limbaj. – Din fr. tabou.
TACHINÁ, tachinez, vb. I. Tranz. A necăji în glumă și fără răutate, a contraria în lucruri mărunte. ♦ Fig. (Rar) A obseda, a neliniști. – Din fr. taquiner.
TACHINÁRE, achinări, s. f. Acțiunea de a tachina și rezultatul ei. – V. tachina.
TACHINĂRÍE, tachinării, s. f. Faptul de a tachina; vorbă cu care cineva tachinează. – Din fr. taquinerie.
TACÍT, -Ă, taciți, -te, adj. (Despre un acord, o convenție, o înțelegere etc.) Care nu este exprimat formal, dar care este subînțeles și admis ca atare. – Din fr. tacite, lat. tacitus.
TACITÚRN, -Ă, taciturni, -e, adj. Care vorbește puțin, tăcut din fire, închis în sine, posac. – Din fr. taciturne, lat. taciturnus.
TACITURNITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi taciturn. – Din fr. taciturnité.
TAHẤN, tahânuri, s. n. Făină din semințe de susan, de floarea-soarelui, nuci, arahide, migdale dulci prăjite, din care se prepară halvaua. ◊ Făină din semințe de susan din care se prepară mâncăruri de post; mâncare preparată din această făină – Din tc. tahīn.
TAHMIN, tahminuri, s. n. (Înv.) Socoteală, deviz aproximativ; p. ext. aproximație. – Din tc. tahmïn.
TAL, taluri, s. n. Organ vegetativ lipsit de vase conducătoare, monocelular la bacterii și la unele alge, pluricelular la ciuperci, etc. – Din fr. thalle
TALASEMÍE, talasemii, s. f. (Med.) Anemie ereditară (gravă) datorată persistenței hemoglobinei fetale în sânge. – Din fr. thalassémie.
TALÉNT, talente, s. n. Aptitudine, înclinare înnăscută într-un anumit domeniu; capacitate deosebită, înnăscută sau dobândită, într-o ramură de activitate, care favorizează o activitate creatoare. ◊ Loc. adj. De talent = talentat. ♦ Persoană înzestrată cu aptitudini remarcabile. – Din fr. talent, lat. talentum.
TALENTÁT, -Ă, talentați, -te, adj. Care are talent; înzestrat. – Talent + suf. -at.
TALIÓN s. n. Pedeapsă sau răzbunare (specifică orânduirii sclavagiste) care constă în tratarea vinovatului în același chip în care a procedat și el cu victima lui. ◊ Legea talionului = lege penală la unele popoare din vechime, prin care se aplică vinovatului o pedeapsă identică cu fapta de care se făcea culpabil. [Pr.: -li-on] – Din fr. talion.
TALIÓNIC, -Ă, talionici, -ce, adj. Potrivit legii talionului. [Pr.: -li-o-] – Talion + suf. -ic.
TALISMÁN, talismane, s. n. Mic obiect despre care se crede că aduce noroc; amuletă. – Din fr. talisman.
TÁLIU, s. n. Element chimic, metal rar, alb-albăstrui, asemănător cu plumbul. – Din fr. thallium.
TALMÚD, talmuduri, s. n. Carte religioasă la evrei, care conține un comentariu și o dezvoltare dogmatică a Vechiului testament sub raport religios, legislativ, literar și istoric. – Din fr. Talmud.
TANÁT, tanați, s. m. Sare sau ester al acidului tanic. – Din fr. tanate.
TANDRÉȚĂ s. f. v. tandrețe.
TANDRÉȚE s. f. Afecțiune plină de duioșie, de delicatețe, de gingășie. [Var.: tandréță s. f.] – Din fr. tendresse.
TÁNDRU, -Ă, tandri, -e, adj. Care manifestă sau denotă tandrețe, plin de duioșie, de gingășie, de delicatețe, de sensibilitate; drăgăstos. – Din fr. tendre.
TANGÓU, tangouri, s. n. Dans de salon, la origine vechi dans popular argentinian, cu ritmul lent în doi timpi, care se dansează în perechi; melodie după care se execută acest dans. – Din fr. tango.
TÁNIC adj. (În sintagma) Acid tanic = tanin. – Din fr. tannique.
TANÍN, taninuri, s. n. Produs vegetal cu gust astringent, solubil în apă, care are proprietatea de a tăbăci pielea, cu întrebuințări în industrie; acid tanic. – Din fr. tanin.
TÁNTI s. f. invar. Mătușă. ♦ (Fam.) Termen de adresare, în mediul urban, față de o femeie mai în vârstă. – Din fr. tante.
TAOÍSM s. n. Curent în filozofia chineză veche bazat pe acțiunea de tao „drum, cale”, înțeleasă ca ordine universală, proprie fenomenelor naturii, vieții sociale și gândirii omenești; religie chineză care a existat până în sec. XVII și care a avut la bază această concepție. [Pr.: ta-o-ism. – Var.: daoísm s. n.] – Din fr. taoïsme.
TAÓLĂ, taole, s. f. (Rar) Cot al unui râu. – Et. nec.
TAPÁ, tapez, vb. I. 1. Tranz. (Fam.) A obține de la cineva bani cu titlu de împrumut, dar fără intenția de a-i restitui. 2. Tranz. și refl. A (se) pieptăna în așa fel, încât să poată da părului o formă înaltă, înfoiată. – Din fr. taper.