T s.m. invar. A douăzeci şi patra literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană oclusivă dentală surdă (2)). [Pr.: te].
TA interj. (Repetat) Exclamaţie care imită vorbăria multă şi inutilă a cuiva, exprimând în acelaşi timp nerăbdarea interlocutorului. – Onomatopee.
TABÁC1, tabacuri, s.n. Tutun măcinat, care se aspiră pe nas. ♦ (Reg.) Tutun de fumat. ♦ (Bot.) Tutun (1). – Din germ. Tabak, rus., ucr. tabak.
TABÁC2, tabaci, s.m. Tăbăcar. – Din tc. tabāk.
TABÁC1 ~uri n. Preparat din frunze uscate de tutun, măcinate fin, care se aspiră pe nas; tutun prizat. /<ngr. tampákos, germ. Tabak
TABÁ//C2 ~ci m. rar Muncitor specializat în tăbăcirea pieilor; argăsitor; dubălar; tăbăcar. /<turc. tabak
TABACHÉRĂ, tabachere, s.f. 1. Cutiuţă în care se păstrează tutunul sau ţigările. 2. Fereastră mică, înclinată, executată în panta acoperişului unei construcţii. [Var.: tabachére s.f.] – Din ngr. tabakéra, it. tabacchiera.
TABACHÉR//Ă ~e f. 1) Cutiuţă în care se păstrează ţigările sau tutunul. 2) Ferestruică care se deschide în sus, făcută în panta acoperişului unei construcţii. [G.-D. tabacherei] /<ngr. tabakéra, it. tabacchiera
TABACHÉRE s.f. v. tabacheră.
TABACIÓC s.n. (Reg.) Tutun. – Din ucr., rus. tabaciok.
TABÁGIC, -Ă, tabagici, -ce, adj. Care aparţine tabagismului, privitor la tabagism; caracteristicile fumătorului inveterat. ♦ (Şi substantivat) Intoxicat cu nicotina din tutun. – Din fr. tabagique.
TABÁGI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de tabagism; propriu tabagismului. 2) Care este provocat de tabagism. Tuse ~că. 3) şi substantival rar Care suferă de tabagism. /<fr. tabagique
TABAGÍSM s.n. Intoxicaţie cronică cu nicotina din tutun, specifică fumătorilor; nicotinism. – Din fr. tabagisme.
TABAGÍSM n. Stare patologică constând în intoxicarea cronică a organismului cu nicotină; nicotinism. /<fr. tabagisme
TABÁN1 s.n. (Înv.) Oţel de calitate superioară, întrebuinţat la fabricarea săbiilor. – Din tc. taban.
TABÁN2, tabanuri, s.n. 1. Căptuşeală a tălpii la încălţăminte; branţ. 2. (Reg.) Scândură subţire şi lungă, întrebuinţată la scheletul acoperişului. 3. Talpă a plugului; plaz. – Din tc. taban.
TABÁN1 n. înv. Oţel de calitate superioară întrebuinţat la fabricarea armelor albe (săbii, paloşe); oţel de Damasc. /<turc. taban
TABÁN2 ~e n. 1) Căptuşeală a tălpii la încălţăminte; branţ. 2) Scândură lungă şi subţire, având diferite întrebuinţări. 3) Suport la plug care înlesneşte alunecarea acestuia pe brazdă; talpa plugului. /<turc. taban
TABÁR, tabare, s.n. Haină largă care se purta în evul mediu, deasupra armurii. – Din fr. tabar.
TÁBĂRĂ, tabere, s.f. 1. Loc (întărit) unde staţionează trupele un timp mai îndelungat în vederea efectuării de exerciţii practice pe teren cu efective de mari unităţi; tabie (2). ♦ Popas; etapă. 2. Aşezare vremelnică în corturi. ♦ Aşezare (în aer liber) pentru adăpostirea copiilor, a elevilor, a muncitorilor etc. aflaţi la odihnă sau a sportivilor în timpul antrenamentelor. ♦ (Sport) Cantonament. 3. Grup de care în mers sau în popas; convoi. 4. (Înv.) Oaste; p. ext. mulţime, gloată. 5. Grup de oameni opus altui grup; grupare, asociaţie care luptă pentru o anumită cauză. – Din sl. taborŭ.
TÁB//ĂRĂ1 ~ere f. 1) Popas al unor grupe de oameni (turişti, sportivi); campament. ♢ A lăsa toate (sau totul) ~ a lăsa toate (sau totul) în dezordine. 2) Popas al unor trupe în marş; lagăr; campament; bivuac; cantonament. 3) Grup de care în mers sau în popas; convoi. [G.-D. taberei] /<sl. taboru
TÁB//ĂRĂ2 ~ere f. 1) Grup de persoane, partide sau state, aflat în opoziţie cu alt grup. 2) pop. Grup mare de oameni. [G.-D. taberei] /<sl. taboru
TABÉL, tabele, s.n. 1. Foaie cuprinzând nume, cifre şi date, introduse în rubrici cu specificaţii amănunţite, pentru a servi unui anumit scop; tablă1 (4), tablou (I 5). ♦ (Mat.; Tehn.) Serie de valori numerice obţinute prin calcul, prin observaţii sau experienţe, aranjate într-o anumită ordine, în şiruri şi coloane, pentru uşurarea unor calcule sau pentru obţinerea unei clasificări. 2. (Înv.) Tablou (I 1); planşă; fig. privelişte. – Din lat. tabella, germ. Tabelle.
TABÉL ~e n. 1) Foaie cuprinzând desenul unui ansamblu de rubrici completate cu cifre, date, simboluri, informaţii, prezentate într-o anumită ordine; tablă. 2) Listă de termeni, simboluri sau valori numerice, sistematizate într-un anumit mod (pentru a uşura folosirea lor). 3) Material didactic constând dintr-o coală de hârtie pe care este desenată o ilu-straţie a temei de studiu. /<lat. tabella, germ. Tabelle
TABELÁ, tabelez, vb. I. Tranz. A realiza o tabelă. – Din tabelă.
A TABEL//Á ~éz tranz. A pune într-un tabel. /Din tabel
TABELÁR, -Ă, tabelari, -e, adj. În formă de tabel (1). ♢ Tipărire tabelară = sistem de tipărire (folosit înainte de descoperirea literelor mobile) cu ajutorul unor tăbliţe de lemn pe care era gravat textul. – Din fr. tabellaire.
TABELÁR ~ă (~i, ~e) Care are formă de tabel; în formă de tabel. ♢ Tipărire ~ă vechi procedeu de tipărire cu ajutorul unor tăbliţe de lemn pe care era gravat textul. /<lat. tabellarius, fr. tabellaire
TABÉLĂ, tabele, s.f. 1. Ansamblu de termeni, numere şi simboluri aşezate în linii şi coloane, executat în cadrul unei tipărituri; p. ext. tabel (1). ♢ Tabelă de logaritmi = tabelă matematică în care sunt cuprinse valorile funcţiilor exponenţiale elementare. 2. (Reg.) Tablă1 (3). – Din lat. tabella, germ. Tabelle.
TABERNÁCUL, tabernacule, s.n. 1. Cort portativ, susţinut de coloane din lemn aurit, care servea ca sanctuar la vechii evrei. 2. Dulăpior sau cutie de argint (în formă de biserică), în care se păstrează cuminecătura, mirul sau alte obiecte de cult. – Din lat. tabernaculum, it. tabernacolo, fr. tabernacle.
