TALẤM, talâmuri, s.n. (Înv.) 1. Plecăciune, reverenţă. 2. Apucătură, deprindere; gest. [Var.: talím s.n.] – Din tc. tālim.

TALC s.n. Silicat natural hidratat de magneziu, de culoare albă-verzuie, unsuros şi moale la pipăit, folosit în industria farmaceutică, textilă etc. – Din fr. talc. Cf. it. t a l c o, germ. T a l k.

TALC n. Mineral unsuros şi moale, alb-verzui, întrebuinţat în medicină, cosmetică şi în industrie. /<fr. talc

TALCIÓC, talciocuri, s.n. Piaţă de vechituri. – Din rus. tolciok.

TALCIÓC ~uri n. pop. Piaţă unde se vând vechituri şi obiecte de ocazie. [Sil. -cioc] /<rus. talciok

TALCÓZĂ, talcoze, s.f. (Med.) Silicoză datorită inhalării prelungite a pulberii de talc. – Din fr. talcose.

TALCŞÍST, talcşisturi, s.n. (Înv.) Talc în stare naturală, dispus sub formă de straturi lamelare. – Din fr. talcschiste.

TALÉNT, talente, s.n. Aptitudine, înclinare înnăscută într-un anumit domeniu; capacitate deosebită, înnăscută sau dobândită, într-o ramură de activitate, care favorizează o activitate creatoare. ♢ Loc. adj. De talent = talentat. ♦ Persoană înzestrată cu aptitudini remarcabile. – Din fr. talent, lat. talentum.

TALÉNT ~e n. 1) Aptitudine deosebită cu care este înzestrat cineva; dar. ♢ De ~ a) talentat; înzestrat; dotat; b) care vădeşte talent; de virtuozitate. 2) Persoană înzestrată cu capacităţi deosebite într-un domeniu de activitate creatoare. /<lat. talentum, fr. talent, germ. Talent

TALENTÁT, -Ă, talentaţi, -te, adj. Care are talent; înzestrat. – Talent + suf. -at.

TALENTÁ//T ~tă (~ţi, ~te) Care are talent; înzestrat cu talent. /talent + suf. ~at

TÁLER¹, talere, s.n. 1. Vas plat de lemn, de pământ ars, de metal, din care se mănâncă; talger, farfurie. ♦ Tavă, tabla. 2. Fiecare dintre cele două discuri sau vase ale unei balanţe, în care se pun fie obiectele de cântărit, fie greutăţile; tas. 3. Fiecare dintre cele două discuri de alamă uşor concave, folosite în fanfară sau în orchestre, care, prin lovirea unuia de celălalt, produc un sunet puternic şi metalic marcând ritmul sau cadenţa; talger. 4. Piesă subţire de metal, de lemn etc., de formă plată şi aproximativ rotundă, cu gura foarte largă şi cu marginile drepte sau răsfrânte. 5. Disc de pământ ars sau de asfalt, care serveşte ca ţintă mobilă în tirul sportiv. ♦ (La pl.) Probă sportivă din cadrul tirului care constă în trageri cu arme de vânătoare cu alice în talere¹ (5). – Cf. bg. t a l e r.

TÁLER², taleri, s.m. Monedă de argint (austriacă) care a circulat în trecut şi în ţările române. ♢ Expr. Taler cu două feţe = om prefăcut, ipocrit, fals. [Pl. şi: (n.) talere] – Din germ. Taller.

TÁLER¹ ~e n. 1) Vas plat (de metal, de lut sau de lemn) din care se mănâncă; farfurie plată. 2) Fiecare dintre cele două discuri ale unei balanţe. 3) mai ales la pl. Instrument muzical de percuţie, alcătuit din discuri de alamă puţin concave, care, fiind lovite unul de altul, marchează ritmul sau cadenţa într-o orchestră. 4) Disc de argilă arsă care serveşte ca ţintă mobilă în tirul sportiv. 5) la pl. Probă sportivă care constă în trageri cu arma de vânătoare în astfel de discuri. /<germ. Taller

TÁLER² ~i m. Monedă austriacă de argint cu circulaţie şi în ţările române. ♢ ~ cu două feţe om făţarnic; ipocrit; prefăcut. /<germ. Taler

TALERÍST, -Ă, talerişti, -ste, s.m. şi f. Persoană care practică sportul cu talere¹. – Taler¹ + suf. -ist.

TALERÍ//ST ~şti m. Persoană care practică sportul cu talere. /taler + suf. ~ist

TÁLGER, talgere, s.n. Taler¹. – Et. nec.

TÁLGER ~e n. 1) Farfurie mică, plată. 2) Instrument muzical de percuţie format din două discuri de alamă care, uşor lovit unul de altul, produce sunete puternice. /cf. ung. tálgyr

TALGERÁŞ, talgeraşe, s.n. Diminutiv al lui talger. = Talger + suf. -aş.

TALHẤŞ, talhâşuri, s.n. Raport prezentat de marele vizir sultanului, pentru numirea sau destituirea unui domn din ţările vasale. ♦ Firman. – Din tc. telhâs.

TALHÂŞCÍU, talhâşcii, s.m. Demnitar la curtea otomană, care prezenta sultanului raportul marelui vizir şi care transmitea firmanul împărătesc de numire a domnilor din ţările vasale. – Din tc. telhisçi.

TALIÁN, taliane, s.n. (Reg.) Năvod mare fixat cu ancore şi cu piloţi, folosit la prinderea în cantităţi mari a peştilor migratori. [Pr.: -li-an] – Din rus. dial. taliian, ngr. taliáni.

TÁLIE, talii, s.f. 1. Partea de la mijloc, mai subţire, a corpului omenesc, situată deasupra şoldurilor; mijloc, brâu. ♦ Parte a unei rochii sau a unei haine care îmbracă mijocul; p. ext. corsaj. ♢ Loc. adj. şi adv. În talie = îmbrăcat numai în haină sau în rochie (fără palton sau fără pardesiu). ♦ Parte a corpului omenesc cuprinsă între umeri şi şolduri; trunchi. 2. Statură, înălţime, mărime. ♦ Mărime după care se confecţionează obiectele de îmbrăcăminte. 3. Fig. Nivel, grad (de pricepere, de cunoştinţe etc.). ♢ Loc. adj. De talie = de talent, de valoare. ♢ Expr. A fi de talia cuiva = a avea aceeaşi valoare, pricepere, iscusinţă, talent etc. ca şi altcineva sau ca cineva anume. 4. Timpul cât durează împărţirea cărţilor de joc la o partidă de bacara. – Din rus. taliia. Cf. fr. t a i l l e.

TÁLI//E ~i f. 1) Parte a corpului omenesc cuprinsă între şolduri şi coaste; mijloc; brâu; cingătoare. 2) (la obiectele de îmbrăcăminte) Parte care acoperă această regiune a corpului. 3) Înălţime a corpului la om. 4) Mărime după care se confecţionează îmbrăcămintea; tip standard al unei serii de confecţii. ~ mare. 5) fig. Grad de dezvoltare intelectuală; nivel intelectual. 6) Mărime a corpului unui animal. Animal de ~ medie. [G.-D. taliei; Sil. -li-e] /<rus. taliia, fr. taille

TALÍM s.n. v. talâm.

TALIÓN s.n. Pedeapsă sau răzbunare (specifică orânduirii sclavagiste) care constă în tratarea vinovatului în acelaşi chip în care a procedat şi el cu victima lui. ♢ Legea talionului = lege penală la unele popoare din vechime, prin care se aplică vinovatului o pedeapsă identică cu fapta de care se făcea culpabil. [Pr.: -li-on] – Din fr. talion.

TALI//ÓN ~oáne n. (în orânduirea sclavagistă) Pedeapsă sau răzbunare prin care un vinovat este supus unei pedepse care să-i provoace acelaşi rău pe care l-a produs asupra victimei. ♢ Legea ~onului lege penală la unele popoare din vechime, prin care inculpatului i se aplică o pedeapsă identică sau similară cu răul săvârşit de el. [Sil. -li-on] /<lat. talio, ~onis, fr. talion, germ. Talion

TALIÓNIC, -Ă, talionici, -ce, adj. Potrivit legii talionului. [Pr.: -li-o-] – Talion + suf. -ic.

TALIÓNI//C ~că (~ci, ~ce) Care este în conformitate cu legea talionului. /talion + suf. ~ic