Toate definitiile
OXIDÁZĂ, oxidaze, s. f. Enzimă conținută în celulele vegetale și animale, care catalizează oxidările celulare. – Din fr. oxydase.
OXIDÁȚIE, oxidații, s. f. Oxidare. – Din fr. oxydation.
OXIDATÍV, -Ă, oxidativi, -e, adj. 1. Care are proprietatea de a oxida. 2. (Biol.) Care influențează arderile din organism; oxidant (2). – Oxida + suf. -tiv.
OXIDÁT, -Ă, oxidați, -te, adj. (Despre metale) Care a suferit procesul de oxidare. – V. oxida.
OXIDÁBIL, -Ă, oxidabili, -e, adj. Care se poate oxida, care poate rugini (ușor). – Din fr. oxydable.
OXIDÁ, oxidez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) combina cu oxigenul; a reacționa cu alte substanțe, cedând electroni. ♦ A (se) acoperi cu oxid; a rugini. – Din fr. oxyder.
OXÍD, oxizi, s. m. Compus al oxigenului cu alt element chimic. – Din fr. oxyde.
OXICLORÚRĂ, oxicloruri, s. f. (Chim.) Combinație a unei substanțe cu oxigenul și clorul. ◊ Oxiclorură de carbon = fosgen. – Din fr. oxyclorure.
OXICEFALÍE, oxicefalii, s. f. (Med.) Acrocefalie. – Din fr. oxycéphalie.
OXICEFÁL, -Ă, oxicefali, -e, adj., s. m. și f. (Organism) care prezintă oxicefalie. – Din fr. oxycéphale.
OXIBIÓZĂ s. f. (Biol.) Prezență a oxigenului într-un proces biochimic aerob. [Pr.: -bi-o-] – Din germ. Oxybiose, engl. oxybiosis.
OXIBIÓTIC, -Ă, oxibiotici, -ce, adj. (Biol.; despre organisme) Care consumă oxigen atmosferic. [Pr.: -bi-o-] – Din engl. oxybiotic.
OXIACÍD, oxiacizi, s. m. Acid anorganic care conține în molecula sa și oxigen. [Pr.: -xi-a-] – Oxi[gen] + acid.
OXIACETILÉNIC, -Ă, oxiacetilenici, -ce, adj. De oxiacetilenă. ◊ Sudură oxiacetilenică = procedeu de sudură în care flacăra este întreținută de combinația dintre oxigen și acetilenă. [Pr.: -xi-a-] – Din fr. oxiacétylénique.
OXIACETILÉNĂ s. f. (Chim.) Combinație a acetilenei cu oxigen. [Pr.: -xi-a-] – Din fr. oxyacétylène.
OXALURÍE, oxalurii, s. f. (Med.) Prezență a oxalaților în urină; cantitate de oxalați prezentă în urină. – Din fr. oxalurie.
OXÁLIC adj. (În sintagma) Acid oxalic = substanță solidă, albă, cristalizată, toxică, solubilă în apă, întrebuințată ca mordant în vopsitorie, la fabricarea cernelii, la scoaterea petelor de rugină, de cerneală etc. – Din fr. oxalique.
OXALEMÍE, oxalemii, s. f. (Med.) Prezență a oxalaților în sânge; cantitate de oxalați prezentă în sânge. – Din fr. oxalémie.
OXALÁT, oxalați, s. m. Sare sau ester al acidului oxalic, întrebuințat în medicină, în vopsitorie și în industrie. – Din fr. oxalate.
OVULÁȚIE, ovulații, s. f. Stadiu din ciclul ovarian care constă în eliminarea ovulului matur (apt de a fi fecundat) din ovar. – Din fr. ovulation.
OVULÁR, -Ă, ovulari, -e, adj. Care se referă la ovul, care aparține ovulului. – Din fr. ovulaire.
OVÚL, ovule, s. n. Gametul femel al animalelor. ♦ Element sexual femel al plantelor fanerogame, produs al carpelelor, care, după fecundare, se transformă în sămânță. – Din fr. ovule.
OVRÉU s. m. v. ovrei.
OVREIÉȘTE adv. (Înv. și reg.) Evreiește. ♦ În limba ebraică; evreiește. [Pr.: -vre-ieș-] – Ovrei + suf. -ește.
OVREIÉSC, -IÁSCĂ, ovreiești, adj. (Înv. și reg.) Evreiesc. [Pr.: -vre-iesc] – Ovrei + suf. -esc.
OVRÉICĂ, ovreice, s. f. (Înv. și reg.) Evreică. – Ovrei + suf. -că.
OVRÉI, ovrei, s. m. (Înv. și reg.) Evreu. [Var.: ovréu s. m.] – Din ngr. ovriós.
OVOVIVIPÁR, -Ă, ovovivipari, -e, adj. (Despre animale) Care se înmulțește prin ouă, pe care femela le clocește în oviduct. ♦ (Substantivat, f.; mai ales la pl.) Animal care face parte din categoria animalelor ovovivipare. – Din fr. ovovivipare.
OVOSCÓP, ovoscoape, s. n. Aparat utilizat în avicultură pentru urmărirea dezvoltării embrionului în timpul incubației. – Din fr. ovoscope.
OVOPLÁSMĂ, ovoplasme, s. f. (Biol.) Citoplasma oului. – Din germ. Ovoplasma.