Toate definitiile

ONESTITÁTE s. f. Cinste, corectitudine. – Onest + suf. -itate.

ONGLÉU, ongleuri, s. n. (Poligr.) Falț. – Din fr. onglet.

ONICHÍE, onichii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile unghiilor. – Din fr. onychie.

ONICOFAGÍE s. f. (Livr.) Obicei de a-și mânca unghiile; roadere a unghiilor. – Din fr. onychophagie.

ONICOMALACÍE, onicomalacii, s. f. (Med.) Consistență anormal de moale a unghiilor. – Probabil din fr.

ONICOMICÓZĂ, onicomicoze, s. f. (Med.) Boală a unghiilor cauzată de unele ciuperci parazite. – Din fr. onychomycose.

ONIRÍST, -Ă, oniriști, -ste, adj., s. m. și f. (Lit.) (Adept) al onirismului. – Onir[ism] + suf. -ist.

ONIROMANȚÍE s. f. Prezicere pe baza viselor, interpretare a viselor. – Din fr. oniromancie.

ONÍX s. n. Varietate neagră de agat fin, adesea cu striații de diferite culori (albe, roșii, cenușii etc.), folosită ca piatră semiprețioasă la confecționarea unor obiecte ornamentale; p. ext. obiect făcut din acest material. [Acc. și: ónix] – Din fr. onyx.

ONOÁRE, (5, 6) onoruri, s. f. 1. Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste. ◊ Câmp de onoare = câmp de luptă pe care și-au dat viața cei care au luptat pentru apărarea patriei. ◊ Loc. adj. De onoare = a) demn de încredere, cinstit, onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva; c) onorific. ◊ Expr. Pe cuvântul meu (sau tău etc.) de onoare sau pe onoarea mea, a ta etc. = formulă folosită pentru a întări o afirmație sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2. Reputație, prestigiu, faimă, vază. ◊ Expr. A face (cuiva) onoare = a servi (cuiva) spre laudă, spre fală; a onora. ♦ Mândrie, demnitate. 3. Prețuire deosebită, considerație, respect, stimă. ◊ Gardă de onoare = gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei anumite solemnități. (Ieșit din uz) Panou (sau tablou, tabel etc.) de onoare = panou cu numele (și fotografiile) salariaților unei întreprinderi sau a unei instituții evidențiați în muncă. Cavaler (sau domnișoară) de onoare = persoană care însoțește mirii la ceremonia cununiei. Doamnă (sau damă) de onoare = doamnă atașată unei regine, unei prințese. ◊ Loc. adj. De onoare = de frunte, de cinste. ◊ Loc. adj. și adv. În onoarea cuiva (sau a ceva) = (care se face) pentru a cinsti pe cineva (sau ceva). 4. Favoare, cinste. ◊ Expr. (În formule de politețe) A avea onoarea să... (sau a...) = a avea cinstea să... A face (cuiva) onoarea să... (sau a...) = a face (cuiva) favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de... (Fam.) Am onoarea (să vă salut), formulă respectuoasă de salut. Nu am onoarea = nu cunosc, nu știu. 5. Manifestare a stimei, a considerației pentru cineva, exprimată prin semne de cinstire, de respect; p. ext. (la pl.) ranguri, demnități. ♦ (Mil.; de obicei cu verbele „a da”, „a prezenta”; în forma onor) Prezentarea armei în semn de salut la întâmpinarea unei autorități militare sau civile superioare, la paradă, la înmormântare etc.; semnal de goarnă care însoțește de obicei această prezentare. ◊ Expr. Pentru onor! = comandă pentru darea onorului. A face onorurile casei = a-și îndeplini îndatoririle de gazdă la o recepție, la un bal etc. 6. (Înv.; în forma onor) Poziție socială, rang. ♦ (La pl.) Figură mare (damă, valet, rigă, as) la unele jocuri de cărți. [Var.: onór s. n.] – Din lat. honor, -oris, fr. honneur, it. onore.

ONOMASIOLÓGIC, -Ă, onomasiologici, -ce, adj. Care se referă la onomasiologie, privitor la onomasiologie. [Pr.: -si-o-] – Din onomasiologie.

ONOMASIOLOGÍE s. f. Ramură a lingvisticii care studiază mijloacele folosite de una sau de mai multe limbi pentru a exprima o anumită noțiune. [Pr.: -si-o-] – Din germ. Onomasiologie.

ONOMÁSTIC, -Ă, onomastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane. ◊ Zi onomastică (adesea substantivat, f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui. 2. S. f. Disciplină lingvistică al cărei obiect de studiu este originea, formarea și evoluția numelor proprii. 3. S. f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc. – Din fr. onomastique.

ONOMASTICÓN, onomasticoane, s. n. Lucrare care cuprinde un index de nume de persoane. – Din ngr. onomastikón, fr. onomasticon.

ONOMATOMANÍE, onomatomanii, s. f. Revenire obsesivă în memorie a unui cuvânt, a unui nume, a unei cifre etc. – Din fr. onomatomanie.

OPERÁBIL, -Ă, operabili, -e, adj. Care poate fi operat (2) (în bune condiții). – Din fr. opérable.

OPERÁNT, -Ă, operanți, -te, adj. Care își produce (repede) efectul; eficace. – Din fr. opérant.

OPERÁRE, operări, s. f. Acțiunea de a opera și rezultatul ei. – V. opera.

OPERATIVITÁTE s. f. Calitatea de a fi operativ (1), expeditiv, de a acționa rapid; eficacitate. – Operativ + suf. -itate.

OPERATORÍE s. f. Meseria de operator cinematografic. – Operator + suf. -ie.

OPERATÓRIU, -IE, operatorii, adj. (Livr.) Privitor la chirurgie, în legătură cu chirurgia; chirurgical. – Din fr. opératoire, lat. operatorius.

OPERÁȚIE, operații, s. f. 1. Activitate efectuată de unul sau de mai mulți oameni cu o anumită calificare în vederea atingerii unui anumit scop; acțiune efectuată de un aparat, de o mașină etc. în cadrul unei munci specifice; p. gener. acțiune, lucrare. 2. Acțiune terapeutică chirurgicală, efectuată asupra unui organ sau a unui țesut bolnav; intervenție chirurgicală. 3. Acțiune militară de mare amploare, în vederea realizării unui plan strategic sau a sarcinilor subordonate acestuia. 4. Efectuare a unei tranzacții financiare sau comerciale; înscriere într-un registru a unei tranzacții efectuate. 5. (Mat.) Procedeu prin care se obțin unul sau mai multe elemente ale unei mulțimi. ♦ Regulă după care se face un calcul sau se aplică o construcție matematică; executare a unui calcul. [Var.: operațiúne s. f.] – Din lat. operatio, -onis, fr. opération, germ. Operation.

OPERAȚIONÁL, -Ă, operaționali, -e, adj. Referitor la operații (militare). ◊ Cercetare operațională = tehnica analizei unei probleme administrative, comerciale, industriale sau logice prin metoda matematică. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. opérationnel.

OPERAȚIONALÍSM s. n. (Fil.) 1. Concepție gnoseologică neopozitivistă potrivit căreia noțiunile nu pot avea decât conținut operațional, întrucât semnificațiile sunt generate de operații intelectuale. 2. Metodologie care pune în evidență funcția operatorie, instrumentală a conceptelor și a teoriilor științifice. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. operationalism.

OPERAȚIONALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este operațional. [Pr.: -ți-o-] – Operațional + suf. -itate.

OPERAȚIÚNE s. f. v. operație.

ÓPERĂ¹, opere, s. f. 1. Acțiune conștientă îndreptată spre un anumit scop; rezultat al unei activități creatoare; lucrare, faptă. 2. Lucrare originală de artă, de știință etc.; creație (artistică). ♦ (La sg., cu sens colectiv) Totalitatea lucrărilor unui artist sau ale unui om de știință, ale unui creator în general. – Din lat., it. opera.

ÓPERĂ², opere, s. f. Compoziție muzicală scrisă pentru soliști, cor și orchestră pe textul unui libret dramatic; reprezentare scenică a acestei lucrări. ♦ Clădire destinată reprezentării unor asemenea compoziții. – Din it. opera, fr. opéra.

OPERÉTĂ, operete, s. f. Compoziție muzical-dramatică ușoară, scrisă pentru soliști, cor și orchestră pe un libret cu conținut agreabil, în care cupletele cântate alternează cu cele vorbite. ♦ Clădire destinată reprezentării unor asemenea compoziții. – Din germ. Operette, it. operetta, fr. opérette.

OPERETÍSTIC, -Ă, operetistici, -ce, adj. Referitor la operetă, de operetă. – Din it. operettistico.