Toate definitiile
ORGANIZATÓRIC, -Ă, organizatorici, -ce, adj. Care ține de organizare, privitor la organizare. – Organizator + suf. -ic.
ORGANIZÁT, -Ă, organizați, -te, adj. Care are o organizare, care se desfășoară conform unui plan chibzuit. – V. organiza.
ORGANIZÁ, organizez, vb. I. Tranz. A face ca un grup social, o instituție etc. să funcționeze sau să acționeze organic (repartizând însărcinările și coordonându-le conform unui plan adecvat); a stabili și a coordona mijloacele tehnice, economice, administrative, astfel încât să permită executarea în condiții optime a unui proces. ♦ Refl. A proceda metodic și ordonat în acțiunile sale, a-și coordona acțiunile orientându-se după un plan; a-și strânge și a-și întări forțele. ♦ A pregăti temeinic o acțiune după un plan bine chibzuit; a întocmi, a alcătui, a aranja, a orândui. – Din fr. organiser.
ORGANÍT, organite, s. n. Fiecare dintre elementele constitutive permanente ale celulei. – Din fr. organite.
ORGANÍST, -Ă, organiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la orgă. – Din fr. organiste, germ. Organist, it. organista.
ORGANÍSM, organisme, s. n. 1. Totalitatea organelor și a părților indisolubil legate între ele ale unei ființe vii; corp, ființă. 2. Fig. Ceea ce apare ca un lot închegat; ceea ce funcționează în mod organizat. ♦ Organizație (1). – Din lat. organismus, ngr. organismós, germ. Organismus, fr. organisme.
ORGANIGRÁMĂ, organigrame, s. f. 1. Redare schematică (grafică) în toate detaliile a organizării, a subordonării și a legăturilor dintre compartimente din cadrul unei întreprinderi sau al unei instituții. 2. (Inform.) Reprezentare grafică a unui algoritm. 3. (Cib.) Diagramă logică. – Din fr. organigramme.
ORGANICITÁTE s. f. (Fil.) Caracter organic al unui sistem. – Din engl. organicity.
ORGANICÍSM s. n. Curent sociologic după care societatea ar fi un organism analog organismelor biologice. – Din fr. organicisme.
ORGANDÍN s. n. v. organdi.
ORTOPTÉR, ortoptere, s. n. 1. (La pl.) Ordin de insecte cu aripile anterioare pergamentoase, cu cele posterioare late și membranoase, pliate în sensul lungimii, și cu picioarele posterioare lungi, adaptate pentru sărit (Orthoptera); (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin. ♦ (Adjectival) Care are însușirile insectei descrise mai sus. 2. (Aeron.) Ornitopter. – Din fr. orthoptère.
ORTOPÓL, ortopoli, s. m. Punct în care se intersectează perpendicularele coborâte pe laturile unui triunghi din proiecțiile ortogonale ale vârfurilor acestuia pe o dreaptă din planul triunghiului. – Din fr. orthopôle.
ORTOPEDÍST, -Ă, ortopediști, -ste, s. m. și f. 1. Ortoped (1). 2. Ortoped (2). – Din fr. orthopédiste, germ. Orthopädist.
ORTOPEDÍE s. f. Ramură a chirurgiei care se ocupă cu studiul și tratamentul bolilor și deformațiilor congenitale sau dobândite ale oaselor și ale articulațiilor corpului. – Din fr. orthopédie, germ. Orthopädie.
ORTOPÉDIC, -Ă, ortopedici, -ce, adj. Care aparține ortopediei, privitor la ortopedie. – Din fr. orthopédique, germ. orthopädisch.
ORTOPÉD, -Ă, ortopezi, -de, s. m. și f. 1. Medic specialist în ortopedie; ortopedist (1). 2. Meseriaș care fabrică aparate ortopedice; ortopedist (2). – Din ortopedie (derivat regresiv). Cf. germ. Orthopäde.
OPTIMÍSM s. n. Concepție filozofică potrivit căreia în lume binele precumpănește asupra răului, iar lumea existentă este cea mai bună dintre lumile posibile; atitudine a omului care privește cu încredere viața și viitorul; tendință de a vedea latura bună, favorabilă a lucrurilor. – Din fr. optimisme, germ. Optimismus.
OPTIMÉTRU, optimetre, s. n. Instrument optic de mare precizie cu care se măsoară dimensiunile pieselor. – Din fr. optimètre.
OPTÍME, optimi, s. f. A opta parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. ♦ Notă muzicală valorând a opta parte dintr-o notă întreagă. – Opt + suf. -ime.
OPTIMÁT, optimați, s. m. (Înv.) Nobil, aristocrat (la romani). – Din lat. optimas, -atis.
OPTIMÁL, -Ă, optimali, -e, adj. (Cu caracter) optim. – Din fr. optimal.
OPTICIÁN, -Ă, opticieni, -e, s. m. și f. Specialist în optică (I 1); persoană care face, repară sau vinde instrumente optice. [Pr.: -ci-an] – Din fr. opticien.
OPTÁRE, optări, s. f. (Rar) Faptul de a opta; opțiune. – V. opta.
OPTÁ, optez, vb. I. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „pentru”) A alege, a prefera din două sau mai multe lucruri, soluții, situații etc. pe cea considerată mai convenabilă; a se decide în favoarea cuiva sau a ceva. – Din fr. opter, lat. optare.
OPSÁS, opsasuri, s. n. (Reg.) Partea de la spate a încălțămintei, cuprinzând și tocul. – Din germ. Absatz.
OPRITÚRĂ, oprituri, s. f. (Reg.) Porțiune într-o pădure din care este interzis să se taie copaci. ♦ Porțiune dintr-o pășune rezervată pentru cosit și pe care nu au voie să pască vitele. – Opri + suf. -tură.
OPRITÓR, -OÁRE, opritoare, s. n., opritori, s. f. I. Subst. Ceea ce împiedică, stăvilește ceva. 1. S. f. Frână formată dintr-un lanț legat cu un capăt de dricul carului și prevăzut la celălalt capăt cu o bucată de lemn, cu un cârlig sau cu o talpă de oțel, care se lasă să se târască între obadă și sol pentru a împiedica una dintre roți când vehiculul coboară la vale; piedică. 2. S. n. și f. Curea (sau lanț, ștreang) la ham care ajută la împingerea înapoi a vehiculului, la încetinirea vitezei în timpul coborârii și la oprirea lui. 3. S. f. (Reg.) Stăvilar, zăgaz, dig. 4. S. f. Plasă întinsă pe un semicerc, cu care se astupă gura matiței ca să nu iasă peștele când se scoate năvodul din apă. 5. S. f. Fiecare dintre parii care se pun la gardurile mari de prins pește, ca să nu le rupă valurile. II. S. n. și f. Nume dat unor piese sau dispozitive care limitează deplasarea unui organ mobil, a unei instalații, a unui aparat etc. – Opri + suf. -tor.
OPRÍRE, opriri, s. f. Acțiunea de a (se) opri și rezultatul ei; încetare a unei acțiuni, a unei mișcări, rămânere pe loc; staționare, stagnare; oprit1. ◊ Loc. adv. Fără oprire = neîntrerupt, neîncetat, continuu. ♦ (Concr.) Loc unde se oprește cineva sau ceva; stație, popas. ♦ Ținere pe loc, reținere. ♦ (Înv.) Interdicție, prohibiție, piedică, opreliște. – V. opri.
OPRIMÁT, -Ă, oprimați, -te, adj. Asuprit, împilat, exploatat. – V. oprima.
OPRIMÁRE, oprimări, s. f. Acțiunea de a oprima și rezultatul ei; asuprire, împilare. – V. oprima.