Toate definitiile
OPRIMÁNT, -Ă, oprimanți, -te, adj. (Rar) Care oprimă. – Din fr. opprimant.
OPRIMÁ, oprím, vb. I. Tranz. A asupri, a împila, a exploata. – Din fr. opprimer.
OPRÍ, opresc, vb. IV. 1. Tranz. A întrerupe (brusc) o mișcare, o acțiune, un proces, un fenomen în desfășurare, a face să înceteze, să stea pe loc; a stăvili, a curma. ♦ Refl. A conteni, a înceta, a stagna. 2. Intranz. și refl. A sta pe loc; p. ext. a întârzia, a poposi, a zăbovi. ♦ Tranz. A întrerupe din mers o ființă, un vehicul; a face să stea pe loc. ◊ Expr. A opri calea (cuiva) sau a-i fi oprită calea = a sta în calea cuiva; a împiedica pe cineva (din drum). ♦ Tranz. A reține (prin rugăminți) pe cineva undeva, a-l determina să rămână. ♦ Tranz. A reține cu forța, a sechestra; a aresta. 3. Tranz. A reține pentru sine, a pune deoparte, a-și însuși un obiect, o valoare etc. ♦ A rezerva, a reține (pentru mai târziu) locuri, bilete etc. 4. Refl. A se așeza (temporar), a se stabili, a se fixa undeva. ♦ A-și îndrepta ochii, privirea, atenția etc. asupra unui lucru, asupra unei probleme etc.; a se concentra asupra unui punct, asupra unei chestiuni etc. care merită atenție; a insista. 5. Tranz. A împiedica de la o acțiune, a nu îngădui, a nu permite; a interzice. ♦ Refl. A se stăpâni, a se înfrâna, a se abține de la ceva. [Imper. sg. și: (reg.) opreá] – Din sl. oprĕti.
OPRESÓR, -OÁRE, opresori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care oprimă; asupritor. – Din fr. oppresseur.
OPRESÍV, -Ă, opresivi, -e, adj. Care oprimă, împilează; asupritor. – Din fr. oppressif.
OPRESIÚNE, opresiuni, s. f. 1. Asuprire, oprimare, împilare. 2. (Înv.) Greutate în respirație (însoțită de dureri pectorale). ♦ Fig. Depresiune sufletească, descurajare, deprimare. [Pr.: -si-u-. – Var.: (înv.) oprésie s. f.] – Din fr. oppression, lat. oppressio, -onis.
OPRÉSIE s. f. v. opresiune.
OPRÉLIȘTE, opreliști, s. f. Poruncă sau măsură prin care se interzice ceva; interdicție, prohibiție; p. ext. piedică, obstacol în calea unei acțiuni; stavilă. – Opri + suf. -eliște.
OPREÁLĂ, opreli, s. f. (Înv. și pop.) 1. Faptul de a (se) opri; oprire, opreliște, piedică, obstacol. ♦ (Concr.) Proptea, frână, piedică. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din oprele = a face (pe cineva) să-și piardă cumpătul, să se tulbure. 2. Arest, închisoare. ♦ Arestare, detențiune. [Var.: opreá s. f.] – Opri + suf. -eală.
OPREÁ s. f. v. opreală.
OPOZIȚIÚNE s. f. v. opoziție.
OPOZIȚIONÁL, -Ă, opoziționali, -e, adj. De opoziție. ◊ Propoziție circumstanțială opozițională = propoziție subordonată care se opune conținutului regentei prin întregul ei conținut sau numai printr-o parte a lui (predicat, complement etc.). [Pr.: -ți-o-] – Opozițiune + suf. -al.
OPOZÍT, -Ă, opoziți, -te, adj. (Înv.) Opus2, contrar. – Din lat. oppositus, fr. opposite.
OPOZÁNT, -Ă, opozanți, -te, s. m. și f. 1. Oponent. 2. (În țările cu regim parlamentar) Persoană care face parte dintr-un partid sau dintr-un grup politic de opoziție. ◊ (Adjectival) Ziar opozant. – Din fr. opposant.
OPOZABILITÁTE s. f. Faptul de a fi opozabil (2). – Din fr. opposabilité.
OPOZÁBIL, -Ă, opozabili, -e, adj. 1. Care poate fi opus, care se poate opune. 2. (Despre un drept, un mijloc de apărare, o hotărâre judecătorească, un act juridic etc.) Care trebuie respectat și de alte persoane, nu numai de titularul dreptului sau de părți. – Din fr. opposable.
OPOTERAPÍE s. f. Tratament aplicat în diferite boli care constă în administrarea de sucuri, extracte sau pulberi de țesuturi, de organe sau de glande endocrine; organoterapie. – Din fr. opothérapie.
OPOTERÁPIC, -Ă, opoterapici, -ce, adj. (Med.) Referitor la opoterapie, de opoterapie. – Din fr. opothérapique.
OZÓR, ozoare, s. n. (Reg.) Motiv, model, desen de cusătură sau de țesătură. – Din ucr. dial. uzŭor.
OZONOSFÉRĂ s. f. Strat al atmosferei bogat în ozon, cuprins între 15 și 40 km altitudine. – Din fr. ozonosphère.
OZONOSCÓP, ozonoscoape, s. n. Dispozitiv optic pentru determinarea prezenței ozonului. – Din fr. ozonoscope.
OZONOMÉTRU, ozonometre, s. n. Aparat pentru măsurarea proporției de ozon din atmosferă. – Din fr. ozonomètre.
OZONOMETRÍE, ozonometrii, s. f. Măsurare a proporției de ozon din atmosferă. – Din fr. ozonométrie.
OZONOMÉTRIC, -Ă, ozonometrici, -ce, adj. Referitor la ozonometrie, de ozonometrie. – Din fr. ozonométrique.
OZONOTERAPÍE, ozonoterapii, s. f. (Med.) Folosire a unui amestec de oxigen cu ozon în scop terapeutic. – Din fr. ozonothérapie.
OXIDRÍL, oxidrili, s. m. (Chim.) Hidroxil. – Din fr. oxhydryle.
OXIDOREDÚCERE, oxidoreduceri, s. f. Reacție formată dintr-o reacție de oxidare și o reacție de reducere, care au loc concomitent, datorită unui transfer de electroni între substanța care se oxidează și substanța care se reduce. – Oxi[dare] + reducere. Cf. fr. oxydo-réduction.
OXIDIMÉTRU, oxidimetre, s. n. (Chim.) Instrument pentru analiza cantitativă a soluțiilor de oxidanți. – Din fr. oxydimètre.
OXIDIMETRÍE s. f. Ansamblul metodelor de dozare volumetrică a unor compuși, bazat pe folosirea ca reactivi a soluțiilor de oxidanți. – Din germ. Oxydimetrie.
OXIDIMÉTRIC, -Ă, oxidimetrici, -ce, adj. (Chim.) De oxidimetrie. – Din fr. oxydimétrique.