Toate definitiile
ORNAMÉNTICĂ s. f. 1. Mod specific unui popor sau unui stil de a concepe și a dispune ornamentele în arhitectură și în arta aplicată. 2. Totalitatea motivelor ornamentale specifice unui popor sau unui stil. 3. (Muz.) Totalitatea sunetelor care împodobesc linia melodică inițială. – Din germ. Ornamentik.
ORNAMENTÁȚIE, ornamentații, s. f. Faptul de a împodobi cu ornamente; arta, tehnica ornamentării; totalitatea elementelor care ornamentează ceva; ansamblu ornamental. – Din fr. ornementation.
ORNAMENTÁRE, ornamentări, s. f. Acțiunea de a ornamenta și rezultatul ei; împodobire, înfrumusețare. – V. ornamenta.
ORNÁ, ornez, vb. I. Tranz. A pune în valoare, a înfrumuseța un lucru adăugându-i o podoabă; a împodobi, a decora. – Din fr. orner, lat. ornare.
ORLÓN s. n. Varietate de fibră textilă sintetică, obținută prin prelucrarea unor soluții vâscoase de rășini și folosită, în amestec cu lâna, la executarea tricotajelor. – Din fr., rus. orlon, germ. Orlon.
ORLÍȘTE, orliști, s. f. (Reg.) Loc nelucrat, lăsat în paragină (după ce s-a strâns recolta). ♦ Fig. Casă pustie și ruinată. [Acc. și: órliște] – Din bg., scr. orlište.
ORIZÓNTE s. n. v. orizont.
ORIZONTALIZÁRE, orizontalizări, s. f. Acțiunea de a orizontaliza. – V. orizontaliza.
ORIZONTALIZÁ, orizontalizez, vb. I. Tranz. A așeza ceva în poziție orizontală. – Orizontal + suf. -iza.
ORIZONTALITÁTE s. f. Însușirea de a fi orizontal; poziție, așezare sau direcție orizontală. – Din fr. horizontalité.
ORIZÓNT, orizonturi, s. n. 1. Linie care reprezintă intersecția aparentă a suprafeței Pământului cu bolta cerească; parte a cerului sau a Pământului pe care o mărginește această linie; limită până la care ajunge vederea noastră; zare. ◊ Orizont adevărat = cercul de intersecție a sferei cerești cu un plan perpendicular pe verticala locului și care trece prin centrul Pământului. ♦ Fig. Întindere, sferă a cunoștințelor, a unei activități intelectuale; perspectivă; capacitate, putere de înțelegere, de orientare; nivel intelectual. ◊ Loc. adj. Fără orizont = cu vederi înguste, cu concepții înapoiate. 2. (Geol.) Strat distinct din formația unui sol, care prezintă caracteristicile condițiilor climatologice în care s-a format acel sol. ♦ Strat sau ansamblu de straturi de aceeași origine, de aceeași vârstă, de aceeași rocă și având aceeași poziție geometrică în cuprinsul unui etaj. ♦ Totalitatea lucrărilor de exploatare dintr-o mină, situate în același plan orizontal. 3. (În artele plastice și în teatru) Fundal. [Var.: (înv.) orizón, orizónte s. n.] – Din lat. horizon, -ntis, ngr. orízon, germ. Horizont, it. orizzonte, fr. horizon.
ORIZÓN s. n. v. orizont.
ORIÚNDE adv. (Adesea cu valoare de conj., introduce o propoziție circumstanțială de loc) În orice loc, indiferent unde, pretutindeni; orișiunde. [Pr.: ori-un-] – Ori + unde.
ORIȘIÚNDE adv. Oriunde, pretutindeni. [Pr.: -și-un-] – Ori + și + unde.
ORIȘICÚM adv. Oricum. – Ori + și + cum.
ORIȘICÍNE pron. nehot. Oricine. – Ori + și + cine.
ORIȘICE pron. nehot. Orice. ◊ (Adjectival) Cartea poate fi găsită în orișice librărie. – Ori + și + ce.
ORIȘICẤT, -Ă, orișicâți, -te, pron. nehot., adv. Oricât. – Ori + și + cât.
ORIȘICẤND adv. Oricând. – Ori + și + când.
ORIȘICÁRE pron. nehot. Oricare. ◊ (Adjectival) Îl poți întâlni în orișicare zi. – Ori + și + care.
ORIPILÁȚIE s. f. (Med.; rar) Reacție nervoasă cauzată de frică, de repulsie. – Din fr. horripilation.
ORIPILÁRE s. f. (Livr.) Faptul de a oripila. – V. oripila.
ORIPILÁNT, -Ă, oripilanți, -te, adj. (Livr.) Înfiorător, îngrozitor. – Din fr. horripilant.
ORIPILÁ, oripilez, vb. I. Tranz. (Livr.) A îngrozi. ♦ A indispune, a supăra foarte tare. – Din fr. horripiler.
ORIÎNCOTRÓ adv. Indiferent în ce direcție, încotro vrei. [Pr.: ori-în-] – Ori + încotro.
ORGANOGENÍE s. f. (Med.) Organogeneză. – Din fr. organogénie, engl. organogeny.
ORGANOGENÉZĂ s. f. Proces de formare a organelor în cursul dezvoltării individuale a organismelor; organogenie. – Din fr. organogenèse.
ORGANOGÉN, -Ă, organogeni, -e, adj. 1. (Despre elemente chimice) Care intră în compoziția substanțelor organice din structura animalelor și a vegetalelor. 2. (Despre minerale, roci, minereuri, formații geologice) Care constă din resturi sau urme de organisme animale ori vegetale; care s-a format sub acțiunea organismelor. – Din fr. organogène.
ORGANIZAȚIONÁL, -Ă, organizaționali, -e, adj. Referitor la organizare, de organizare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. organisationnel.
ORGANIZÁȚIE, organizații, s. f. 1. Asociație de oameni cu concepții sau preocupări comune, uniți conform unui regulament sau unui statut, în vederea depunerii unei activități organizate. ◊ Organizație de bază = (ieșit din uz) unitate organizatorică fundamentală a Partidului Comunist Român și a Uniunii Tineretului Comunist, care cuprindea cel puțin trei membri. 2. Mod de organizare, orânduire, aranjare; rânduială, alcătuire. – Din germ. Organisation, fr. organisation, rus. organizațiĩa.