O1 s.m. invar. A optsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală cu deschidere (4) mijlocie, rotunjită (2), din seria posterioară).
O2 interj. 1. Exclamaţie (emfatică) folosită în invocaţii şi în apostrofe. 2. Exclamaţie care exprimă diverse stări emotive: mirare, admiraţie, mulţumire, dorinţă, mâhnire etc. 3. Exclamaţie care precedă şi întăreşte o afirmaţie, o constatare. – Onomatopee.
O3 art. nehot. V. un.
O4 num. card. V. unu.
O5 adj. nehot. V. un2.
O interj. 1) (se foloseşte, prelungit, pentru a exprima mirare, bucurie, întristare, surprindere, revoltă, nemulţumire etc.). 2) (se foloseşte în invocaţii şi apostrofare, sporindu-le intensitatea). /Onomat.
OAC interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită strigătul broaştelor. [Var.: oácaca interj.] – Onomatopee.
OÁC interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a imita orăcăitul broaştelor). /Onomat.
OÁCACA interj. v. oac.
OÁCĂR, -Ă, oacări, -e, adj. (Înv. şi reg.; despre oi) Cu pete (negre) pe bot. – Et. nec.
OÁCHEŞ, -Ă, oacheşi, -e, adj. 1. Cu pielea feţei de culoare închisă şi cu ochii, părul şi sprâncenele negre; brunet, brun; p. ext. (despre pielea, tenul, capul omului) de culoare închisă, care bate în negru. ♦ (Rar; despre lucruri) De culoare închisă, care bate în negru. 2. (Despre oi) Cu pete negre în jurul ochilor. – Probabil ochi1 + suf. -eş.
OÁCHEŞ ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care are părul şi pielea de culoare închisă; cu pielea şi cu părul de culoare închisă, negriu; negricios; smolit; brunet. 2) (despre lucruri) Care bate în negru; de culoare închisă. 3) (despre oi) Care are pete negre în jurul ochilor; cu pete închise în jurul ochilor. /ochi + suf. ~eş
OÁIE, oi, s.f. 1. Animal domestic rumegător, crescut pentru lână, lapte şi carne; spec. femela acestei specii (Ovis aries). ♢ Expr. Ca oile = cu grămada, grămadă; în dezordine. A umbla să iei (sau să scoţi) două piei de pe o oaie = a urmări un câştig exagerat. A suge (de) la două oi = a trage concomitent foloase din două părţi. A o face de oaie = a proceda neîndemânatic, a face o mare prostie, o gafă. A fi deştept (sau şiret) ca oaia, se spune ironic despre un om naiv sau prost. (Prea) e de oaie, se spune despre vorbe sau acţiuni cu totul nepotrivite, lipsite de tact, de măsură. ♦ Carne de oaie (1). ♦ Blană de oaie (1). 2. (În limbajul bisericesc; mai ales la pl.) Credincios, considerat în raport cu preotul; creştin, drept-credincios. [Pr.: oa-ie] – Lat. ovis.
OÁIE oi f. 1) Mamifer rumegător domestic, crescut pentru lână, lapte şi carne. ♢ Ca oile buluc; în dezordine. Şiret (sau deştept) ca oaia naiv, prost. 2) Femela matură a acestui animal. 3) fig. depr. Om mărginit. 4) mai ales la pl. (în limbajul bisericesc) Om credincios în raport cu preotul. [G.-D. oii] /<lat. ovis
OÁLĂ, oale, s.f. 1. Vas de lut ars, de metal, de porţelan etc., de obicei cu gura largă şi cu înălţimea mai mare decât lărgimea, folosit în gospodărie pentru pregătirea, păstrarea etc. bucatelor. ♢ Expr. Cât o oală de praznic = foarte mare. A prinde (sau a lua etc.) pe cineva ca din oală = a prinde pe cineva uşor, fără nici o greutate (sau pe neaşteptate). A se face (sau a fi) oale şi ulcele (sau urcioare) = a fi mort de mult. A pune (toate) în aceeaşi oală = a amesteca lucruri, probleme diferite, producând confuzii, încurcături. A plăti oalele sparte = a suferi pentru faptele altuia. A-i pune (cuiva) oala = a face (cuiva) farmece, a(-l) fermeca. Ajunge un ciomag (sau o măciucă) la un car de (sau cu) oale = nu e necesar un efort mare pentru a distruge ceva; ajunge ce s-a spus, ce s-a făcut. Mustăţi pe oală = mustăţi cu vârfurile lăsate în jos. Tuns pe oală = cu părul lung până pe gât şi retezat. ♦ Conţinutul vasului descris mai sus. ♢ Expr. A se amesteca (sau a-şi băga nasul) unde nu-i fierbe oala = a interveni fără rost, nechemat într-o discuţie, acţiune etc. care nu-l priveşte. ♦ Vas, ghiveci, glastră de flori. ♦ (Adesea cu determinarea „de noapte“) Vas întrebuinţat (noaptea) pentru necesităţile omeneşti; ţucal. 2. Vas de construcţie specială, asemănător cu oala (1), folosit în diverse operaţii tehnice, industriale, de laborator etc. 3. (Reg.) Ţiglă, olan. [Var.: (pop.) ol s.n.] – Lat. olla.
OÁL//Ă ~e f. 1) Vas de bucătărie (din lut ars, de metal, de faianţă etc.) folosit pentru gătitul sau pentru păstrarea mâncării. ♢ S-a făcut (sau este) ~e şi urcioare (sau ulcele) a murit de mult timp. A plăti ~ele sparte a răspunde pentru faptele săvârşite de alţii. A lua (sau a prinde) pe cineva din ~ a prinde pe cineva fără nici o greutate. A-i da ~a în foc a-şi pierde calmul; a se aprinde de mânie. 2) Conţinutul unui asemenea vas. 3) Vas de lut cu toartă, lunguieţ, înalt şi mai îngust în partea de sus, în care se pune laptele la prins; urcior. 4) Vas de lut ars în care se plantează florile; glastră; ghiveci. 5) Vas special folosit în tehnică, industrie şi în operaţiile de laborator. 6) reg. Material de construcţie în formă de plăci, fabricat din argilă arsă sau din ciment şi folosit pentru acoperişuri; ţiglă. 7) Fiecare din aceste plăci; ţiglă. [G.-D. oalei] /<lat. olla
OÁRĂ1, ori, s.f. 1. (La sg.; precedat de un num. ord. sau un echivalent al lui) Timpul sau momentul în care are loc un fapt. 2. (La pl.; folosit la formarea numeralului adverbial, adesea cumulând valoarea de numeral multiplicativ) Va construi un bloc de trei ori mai mare decât cel construit anul trecut. ♢ Loc. adv. De multe ori sau (exclamativ) de câte ori! = în repetate rânduri, adesea. De puţine ori = rareori. De câte ori = de fiecare dată. ♢ Loc. conj. Ori de câte ori = în toate rândurile, în toate cazurile când..., de fiecare dată. – Lat. hora.
OÁRĂ2, oare, s.f. (Reg.) Orătanie. – Lat. ovaria „ouătoare“.
OÁRĂ3 s.f. v. oră.
OÁRĂ ori f. (la sing. precedat de un numeral ordinal; la pl. în componenţa numeralelor adverbiale) Fiecare dintre cazurile când se produce o întâmplare sau un fapt care se repetă; dată. Prima ~. A treia ~. De cinci ori. ♢ Ori de câte ori de fiecare dată. /<lat. hora
OÁRDĂ, oarde, s.f. v. hoardă.
OÁRE adv. interog. (De obicei întăreşte valoarea interogativă sau dubitativă a unei propoziţii) Oare nu cumva a venit pe la d-ta pe-acasă? – Lat. volet. Cf. alb. v a l l ë.
OÁRE adv. (atribuie celor spuse valoare interogativă sau dubitativă): ~ aşa să fie? Se poate ~? /<lat. volet
OARECÁRE, oarecare, adj. nehot., pron. nehot. I. Adj. nehot. 1. Care nu a fost identificat sau precizat mai îndeaproape; oareşicare. ♦ Anumit. 2. Indiferent care; careva. 3. Fără importanţă, neînsemnat; care nu iese din comun. II. Pron. nehot. (Înv. şi reg.) Cineva, unul; careva. – Oare + care.
OARECÁRE pron. nehot. v. ORICARE. /oare + care
OARECẤND adv. (Înv. şi reg.) 1. Cândva (în viitor), vreodată; oareşicând. 2. Cândva (în trecut), odinioară. – Oare + când.
OARECẤT adv. (Rar) Într-o anumită măsură, întrucâtva. – Oare + cât.
OARECÉ pron. nehot. (Înv. şi reg.) Un lucru oarecare, neidentificat sau neprecizat mai îndeaproape; ceva, oareceva; oareşice. ♦ (Adverbial) Puţin, câtva. – Oare + ce.
OARECÉ pron. nehot. înv. v. ORICE. /oare + ce
OARECEVÁ pron. nehot. (Înv. şi reg.) Ceva, oarece. – Oare + ceva.
