Toate definitiile
ROMANÍȚĂ, romanițe, s. f. (Bot.; regional) Mușețel. [Var.: romăníță s. f.] – Din pol. rumianiec, ucr. romanec'.
ROMANIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) romaniza și rezultatul ei. – V. romaniza.
ROMANIZÁT, -Ă, romanizați, -te, adj. Care a adoptat limba, obiceiurile, caracterele proprii romanilor2 sau civilizației romane2. – V. romaniza.
ROMANIZATÓR, -OÁRE, romanizatori, -oare, adj. (Livr.) Care romanizează. – Romaniza + suf. -tor.
ROMÁNȘĂ s. f. Ramură vestică a limbii retoromane. – Din fr. romanche.
ROMÁNTIC, -Ă, romantici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se inspiră din romantism, care ține de romantism sau prezintă aspecte caracteristice acestui curent; care aparține romantismului, privitor la romantism. 2. S. m. și f. Creator a cărui operă se încadrează în romantism. 3. Adj., s. m. și f. p. ext. (Om) visător, melancolic, romanțios. – Din fr. romantique, it. romantico, germ. romantisch.
ROMANTÍSM s. n. Mișcare artistică și literară apărută la începutul sec. XIX ca o reacție împotriva clasicismului și regulilor lui formale, care a preluat tradițiile naționale și populare, promovând cultul naturii, lirismul, fantezia și libertatea de expresie. ◊ Ansamblu de aspecte care caracterizează curentul romantic; înclinare spre lirism, spre individualism, spre visare, spre melancolie. ♦ Romantism economic = curent utopic apărut în economia politică, în secolul trecut. – Din fr. romantisme.
ROMÁNȚ s. n. v. roman1.
ROMANȚÁ, romanțéz, vb. I. Tranz. A prezenta viața unui om celebru, a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.
ROMANȚÁRE, romanțări, s. f. Faptul de a romanța. – V. romanța.
ROMANȚÁT, -Ă, romanțați, -te, adj. (Despre viața unor persoane celebre, evenimente istorice etc.) Prezentat sub formă de roman1; ca un roman1. – V. romanța.
ROMÁNȚĂ, romanțe, s. f. 1. Compoziție muzicală vocală cu acompaniament instrumental, având un conținut liric, sentimental; p. ext. piesă instrumentală cu caracter asemănător. 2. Specie a poeziei lirice sentimentale, de obicei de inspirație erotică. – Din fr. romance, it. romanza, germ. Romanze.
ROMANȚIÉR, -Ă s. m. și f. v. romancier.
ROMANȚIÓS, -OÁSĂ, romanțioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Predispus la visare, la melancolie; visător, romantic (3). ♦ Care predispune la melancolie, la visare, la contemplație. ♦ (Despre opere literare) Care tratează teme sentimentale, care conține note de melancolie, de visare. [Pr.: -ți-os] – Romanț + suf. -ios.
ROMANȚIOZITÁTE s. f. Înclinare spre visare, spre melancolie; romantism. [Pr.: -ți-o-] – Romanțios + suf. -itate.
ROMĂNÍȚĂ s. f. v. romaniță.
ROMÂNÁȘ, românași, s. m. Diminutiv al lui român (I 1). [Var.: rumânáș s. m.] – Român + suf. -aș.
ROMÂNCÚȚĂ, româncuțe, s. f. Diminutiv al lui româncă. – Româncă + suf. -uță.
ROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, românești, adj. Care aparține României sau populației ei, privitor la România sau la populația ei. ♦ (Ca n. pr.) Țara Românească = numele oficial al Munteniei (și Olteniei) până la unirea principatelor. ♦ (Substantivat, f.) Limba română. [Var.: rumânésc, -eáscă adj.] – Român + suf. -esc.
ROMÂNÉȘTE adv. Ca românii, în felul românilor; în limba română. – Român + suf. -ește.
ROMÂNÍ, românésc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.
ROMÂNÍE s. f. 1. (Înv.) Limba română. ◊ Expr. Pe românie = în românește, în limba română. 2. (În forma rumânie) Condiție a țăranilor din Țara Românească dependenți de stăpânul feudal al moșiei (domn, boieri, mănăstiri); condiție de rumân; iobăgie. [Var.: rumâníe s. f.] – Român + suf. -ie.
ROMÂNIZÁRE, românizări, s. f. Acțiunea de a româniza și rezultatul ei. – V. româniza.
ROMÂNIZÁT, -Ă, românizați, -te, adj. 1. Care a trecut (în anumite împrejurări istorice) la naționalitatea română; care a devenit român (I 1). 2. (Despre cuvinte și expresii străine intrate în limba română) Care a căpătat o formă potrivită cu structura limbii române. – V. româniza.
RÓMBIC, -Ă, rombici, -ce, adj. Care are forma unui romb; ca un romb; romboidal. ◊ Sistem rombic = sistem de cristalizare a cărui formă fundamentală este o prismă dreaptă cu bazele romburi. – Din fr. rhombique.
ROMBOÉDRIC, -Ă, romboedrici, -ce, adj. Care are forma unui romboedru. ♦ Sistem romboedric = sistem de cristalizare a cărui formă de bază este o prismă dreaptă cu bazele triunghiuri. – Din fr. rhomboédrique.
ROMBOÉDRU, romboedre, s. n. 1. Poliedru cu toate fețele în formă de romb. 2. Formă cristalografică simplă, limitată la șase fețe cu contur rombic. – Din fr. rhomboédre.
ROMBOÍD, -Ă, romboizi, -de, adj. Care are forma asemănătoare cu a unui romb. ♦ (Substantivat, n.) Figură în formă de romb. – Din fr. rhomboïde.
ROND, -Ă, (1, 2, 3) ronduri, s. n., (4) ronde, adj. 1. S. n. Strat de flori, de obicei circular, ridicat deasupra nivelului terenului din jur. 2. S. n. Piațetă rotundă de unde pornesc mai multe artere de circulație, având adesea la mijloc o plantație de flori sau un monument. 3. S. n. Inspecție de noapte care se face la un post de pază militar pentru a controla santinelele; p. ext. oamenii care fac această inspecție. ♦ Serviciu de control al santinelelor, organizat pe garnizoană. ◊ Ofițer de rond = ofițer însărcinat cu controlul santinelelor pe garnizoană. ◊ Expr. A fi de rond sau a face rondul = a fi însărcinat cu inspecția (santinelelor) sau a face inspecție. 4. S. n. (Cor.) Mișcare circulară a piciorului, executată liber pe sol sau în aer. 5. Adj. (În sintagmele) Scriere (sau literă) rondă = fel de scriere cu litere rotunde, groase și drepte; literă astfel scrisă. Peniță rondă = peniță specială cu vârful lat, cu care se pot scrie literele ronde. – Din fr. rond, germ. Ronde.
RONDÁ, rondéz, vb. I. Intranz. (Mar.) A executa un rondou (2). – Din rondou.