Toate definitiile

REȘÚTĂ, reșute, s. f. (Med.) Reapariție a simptomelor unei boli în timpul convalescenței; recidivă, recădere. – Din fr. rechute.

RETÁRD, retarde, adj. (Despre medicamente) A cărui acțiune este prelungită prin adăugarea unor substanțe care se resorb lent în organism. – Din fr. rétard.

RETASÚRĂ, retasuri, s. f. Defect al pieselor sau al lingourilor de metal turnate, constând din goluri formate în partea lor superioară în urma contracției metalului în timpul solidificării. – Din fr. retassure.

RETĂBĂCÍRE, retăbăciri, s. f. Operație care se efectuează după tăbăcirea propriu-zisă, mai ales la pieile de talpă, și care constă în tensionarea pieilor în soluții concentrate de tananți pentru umplerea spațiilor goale dintre fibre. – Re¹- + tăbăcire.

RETĂLMĂCÍ, retălmăcésc, vb. IV. Tranz. A tălmăci din nou. ♦ A răstălmăci. – Re¹- + tălmăci.

RETĂLMĂCÍRE, retălmăciri, s. f. Acțiunea de a retălmăci. – V. retălmăci.

RETĂLMĂCÍT, -Ă, retălmăciți, -te, adj. Care a fost tălmăcit din nou. ♦ Răstălmăcit. – V. retălmăci.

RETENTÍV, -Ă, retentivi, -e, adj. (Rar) De retenție. – Din fr. rétentif.

RETÉNȚIE, retenții, s. f. 1. Oprire, reținere. ◊ (Jur.) Drept de retenție = drept pe care îl are creditorul de a păstra un gaj până la achitarea completă a datoriei de către debitor. 2. Acumulare a apei pe calea unui curs de apă, în bazine special amenajate. 3. Reținere și acumulare în organism a unor substanțe (lichide sau gaze) care în mod obișnuit sunt eliminate prin orificiile naturale. 4. (Chim.) Proprietate a unor substanțe de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. [Var.: retențiúne s. f.] – Din fr. rétention, lat. retentio, -onis.

RETENȚIÚNE s. f. v. retenție.

RETEVÉI, reteveie, s. n. (Pop.) Bucată scurtă de lemn; scurtătură. – Et. nec.

RETEVEIÁT, -Ă, reteveiați, -te, adj. (Rar) În formă de retevei, tare ca reteveiul. [Pr.: -ve-iat] – Retevei + suf. -at.

RETÉZ, reteze, s. n. 1. (Pop.; în expr.) La retezul părului = în locul unde se retează părul; la ceafă. 2. (Înv.) Diametru. – Din reteza (derivat regresiv).

RETEZÁ, retéz, vb. I. Tranz. 1. A tăia transversal și complet, cu o singură tăietură, un obiect sau o parte a corpului unei ființe. ◊ Expr. A-i reteza (cuiva) unghiile = a face (pe cineva) inofensiv; a pune (pe cineva) la punct. A-l reteza (pe cineva) scurt sau a i-o reteza (cuiva) = a-i limita (cuiva) pretențiile; a pune brusc capăt discuției. ♦ A tăia fagurii dintr-un stup, pentru a recolta mierea. 2. (Construit cu pronumele feminin „o”, cu valoare neutră) A o lua de-a curmezișul pentru a scurta drumul. 3. Fig. A face să înceteze brusc, a curma, a întrerupe. – Et. nec.

RETEZÁRE, retezări, s. f. Acțiunea de a reteza și rezultatul ei; retezat¹. – V. reteza.

RETEZÁT¹ s. n. Retezare. – V. reteza.

RETEZÁT², -Ă, retezați, -te, adj. Tăiat, scurtat. ♦ (Despre stupi) – Din care (prin tăiere) s-au scos fagurii pentru a se recolta mierea. – V. reteza.

RETEZĂTÚRĂ, retezături, s. f. Retezare, tăiere; locul unde a fost retezat ceva. ♦ Partea care se taie dintr-un lucru; bucata tăiată (prin retezare) din ceva. – Reteza + suf. -ătură.

RETROSPECTÍV, -Ă, retrospectivi, -e, adj. Care privește în urmă, care se referă la fapte și la situații din trecut. ◊ Expoziție retrospectivă (și substantivat, f.) = expoziție de artă plastică cuprinzând opere din trecut (ale unui artist). – Din fr. rétrospectif.

RETROSPÉCȚIE s. f. v. retrospecțiune.

RETROSPECȚIÚNE, retrospecțiuni, s. f. Faptul de a privi în trecut. [Pr.: -ți-u-. – Var.: retrospécție s. f.] – Din fr. rétrospection.

RETROSTERNÁL, -Ă, retrosternali, -e, adj. Care se află în spatele sternului. – Din fr. rétrosternal.

RETROVÉRSIE, retroversii, s. f. (Med.) Înclinare a uterului posterior către sacru. [Var.: retroversiúne s. f.] – Din fr. rétroversion.

RETROVERSIÚNE¹, retroversiuni, s. f. Traducere din nou a unui text în limba din care a fost tradus. ♦ Traducere a unui text din limba natală într-o limbă străină. [Pr.: -si-u-] – Din germ. Retroversion.

RETROVERSIÚNE² s. f. v. retroversie.

RETROVIZÓR, retrovizoare, s. n. Oglindă mobilă fixată la autovehicule în așa fel încât să permită conducătorului auto să vadă ce se petrece în spatele vehiculului. – Din fr. rétroviseur.

RETÚR, retururi, s. n. 1. Întoarcere, revenire (în punctul de plecare). ♦ Indicație pentru serviciul poștal pe un plic sau pe un colet, arătând că obiectul trebuie înapoiat trimițătorului. 2. (Sport) Denumire dată duratei unei competiții la care participă mai multe echipe care, după ce s-au întrecut o dată fiecare, se întâlnesc încă o dată, în revanșă. ♦ Întâlnire sportivă revanșă între două echipe, cu caracter eliminatoriu sau cu punctaj adițional. 3. (Tehn.) Conductă de întoarcere a agentului calorifer sau frigorifer dintr-o instalație de încălzire, respectiv de răcire, după ce acesta a trecut prin instalație și a cedat sau a preluat căldura. – Din fr. retour.

RETURNÁ¹, retórn, vb. I. Tranz. A turna din nou o formă, o piesă. – Re¹- + turna¹.

RETURNÁ², returnéz, vb. I. Tranz. A turna din nou un film. – Re¹- + turna².

RETURNÁ³, returnéz, vb. I. Tranz. A trimite înapoi; a înapoia. – Din fr. retourner.