Ultimele cuvinte cautate:
DefinitiiSinonimeAntonimeExtensie cautare direct din browser
DEXro - DEX Online - Dictionar Explicativ Roman
Caută

Toate sursele
Definitii
Sinonime
Antonime
Traducere

Roman - Englez - Dictionar Roman Englez
Englez - Roman Dictionar Englez Roman - Dictionar Englez Roman


A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Toate definitiile

METONIMÍE, metonimii, s. f. Figură de stil care constă în inversiunea voluntară a categoriilor logice ale întregului prin parte, ale părții prin întreg, ale cauzei prin efect, ale efectului prin cauză, ale abstractului prin concret, ale posesorului prin lucrul posedat etc. – Din fr. métonymie.

MICRÓB, microbi, s. m. Nume generic dat unor ființe vii unicelulare, microscopice, care trăiesc în sol, în apă, în aer, în corpul plantelor sau al animalelor și care sunt agenți ai bolilor infecțioase, ai fermentațiilor, ai putrefacțiilor, etc. – Din fr. microbe.

MICROBIÁN, -Ă, microbieni, -e, adj. Care se referă la microbi, care este cauzat de microbi; care răspândește microbi. [Pr.: -bi-an]. – Din fr. microbien.

MICȚIÚNE, micțiuni, s. f. Urinare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. miction.

MÍLĂ1, mile, s. f. 1. Sentiment de înțelegere și de compasiune față de suferința sau de nenorocirea cuiva; compătimire; îndurare; milostenie. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) milă = crud, nemilos, neîndurător. ◊ Loc. adv. De milă sau de mila cuiva = dintr-un sentiment de compătimire (față de cineva). ◊ Loc. conj. De milă să nu... = de teamă ca nu cumva să... ◊ Expr. De silă, de milă sau de milă, de silă = vrând-nevrând; de voie, de nevoie. (A fi) vrednic de milă = (a se afla) într-o situație jalnică, (a fi) demn de compătimit. A-i plânge (cuiva) de milă = a fi cuprins de părere de rău pentru suferințele sau pentru starea cuiva. A face (cuiva) milă = a provoca compătimirea, a fi vrednic de plâns. A avea milă de... = a se purta cu grijă, cu menajamente față de cineva sau de ceva. (Ți-e) mai mare mila = a) se zice când cineva se află într-o stare demnă de compătimire; b) (cu valoare de superlativ) foarte tare (sau mult, dureros etc.). (Pop.) Fără milă de păcat = fără teama de a greși. 2. Ajutor, binefacere; (concr.) pomană, milostenie. ◊ Expr. A cere milă = a) a cerși; b) a cere îndurare, iertare. 3. Stare jalnică, de compătimit în care se află cineva; mizerie. ♦ Tristețe, melancolie, jale. 4. Bunăvoință, bunătate, indulgență, înțelegere. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea (sau a nu afla) milă (undeva sau la cineva) = a nu găsi bunăvoință (undeva sau la cineva). ♦ (În credințele religioase) Bunăvoință și ajutor pe care Dumnezeu le acordă omului; grație divină, îndurare. ◊ Expr. Unde (sau pe ce) pune el mâna, pune și Dumnezeu mila, se spune despre acela căruia îi merg toate din plin. (Formulă întrebuințată mai ales în limbaj bisericesc) Dumnezeu (sau Domnul) să-și facă milă (de cineva sau cu cineva) = Dumnezeu să se îndure (de cineva). A lăsa (pe cineva) în mila Domnului = a lăsa (pe cineva) în voia sorții, a nu se mai interesa de el. (Fam.) Dumnezeu cu mila! = fie ce-o fi! cum o da Dumnezeu! Mila Domnului! = (exclamație care exprimă satisfacția sau adeziunea cuiva) slavă Domnului! (Înv.) Prin (sau din, cu) mila lui Dumnezeu, formulă de introducere la scrierile vechi, în acte administrative etc. – Din sl. milŭ.

MÍLĂ2, mile, s. f. Unitate de măsură pentru lungimi folosită în trecut, care a variat în timp și de la o țară la alta; (azi) unitate de măsură pentru lungimi egală cu 1609,3 m, folosită în Marea Britanie și în S.U.A. ◊ Milă marină = unitate de măsură pentru lungimi, folosită în navigație, egală cu 1852 m. – Din pol. mila.

MINÁRE1, minări, s. f. Acțiunea de a mina și rezultatul ei. – V. mina.

MINARÉ2 s. f. v. minarea.

MINAREÁ, minarele, s. f. (Înv.) Minaret. [Var.: minaré s. f.] – Din tc. minare.




MINARÉT, minarete, s. n. Turn înalt alipit unei moschei, amenajat în partea superioară cu un foișor sau cu un balcon, de unde preoții musulmani cheamă credincioșii la rugăciune; minarea. [Var.: (rar) minarétă s. f.] – Din fr. minaret, germ. Minarett.

MINARÉTĂ s. f. v. minaret.

MINNESANG s. n. Poezie lirică de curte creată de cavalerii medievali, în sec. XII, după model folcloric și sub influența trubadurilor provensali. [Pr.: mínezang, scris și minesang] – Cuv. germ.

MINNESINGER s. m. Cântăreț medieval german, autor și interpret de minnesang. [Pr.: mínezingăr, var. (după alte surse) minesenger, minnesänger] – Cuv. germ.

MINNESOTA s. f. Rasă de porci creată în America și crescută pentru producția de carne. [Pr.: mi-ni-sắu-ta] – Cuv. engl.

MINOIÁN subst. Perioadă arhaică a civilizației cretane și grecești. [Pr.: -no-ian] – Din fr. minoen.

MINOLÓGHION, minologhioane, s. n. Carte bisericească ortodoxă care cuprinde numele și viețile sfinților, pe zile și pe luni. [Pr.: -ghi-on] – Din ngr. minológhion.

MINOTÁUR, minotauri, s. m. Monstru mitologic, înfățișat cu cap de taur și trup de om. – Din fr. Minotaure, it. Minotauro, germ. Minotaurus.

MIOCÉN, -Ă, mioceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Epoca inferioară a neogenului, caracterizată prin floră și faună apropiate de cele actuale, în care s-au format contururile actuale ale continentelor și principalele lanțuri de munți. 2. Adj. Care aparține miocenului (1), privitor la miocen; miocenic. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. miocène.

MIÓM, miomuri, s. n. Tumoare benignă a țesutului muscular. [Pr.: mi-om.Pl. și: mioame] – Din fr. myome.

MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s. m., adj. (Livr.) 1. S. m., adj. (Bărbat) care urăște femeile. 2. Adj. Care manifestă, exprimă ură față de femei. [Var.: misoghín, -ă s. m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn.

MLÉCIN s. m. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpina păroasă și cu flori albastre (Mulgedium alpinum).Cf. sl. mlĕačĩnŭ „cu lapte”.

MOBÍL, -Ă, mobili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se mișcă, se deplasează sau care poate fi mișcat, deplasat. ◊ Bunuri mobile sau avere mobilă = avere constând din obiecte care se pot transporta dintr-un loc în altul. 2. S. n. Corp în mișcare. 3. Adj. Nestabil; schimbător, variabil. ♦ (Despre ochi, privire, figură) Care își schimbă ușor expresia; care este mereu în mișcare. 4. S. n. Cauză determinantă a unei acțiuni; impuls, imbold, scop, obiectiv. [Pl. și: (4) mobiluri] – Din fr. mobile, lat. mobilis.

MÓIMĂ, moime, s. f. (Înv. și reg.) Maimuță. – Din magh. majom.

MOLECÚLĂ, molecule, s. f. Cea mai mică parte dintr-o substanță care mai păstrează compoziția procentuală și toate proprietățile chimice ale acelei substanțe *Moleculă-gram = cantitate dintr-o substanță a cărei greutate în grame este egală cu greutatea ei moleculară; mol1. – Din fr. molécule

MONÁDĂ, monade, s. f. 1. Termen (folosit în filozofia lui Leibniz) pentru a desemna cea mai simplă unitate indivizibilă din care ar fi alcătuită lumea. 2. Organism inferior, microscopic, unicelular, care face trecerea de la plante la animalele cele mai simple. – Din fr. monade, germ. Monade.

MONÓIC, -Ă, monoici, -ce, adj. (Despre plante) Care are flori unisexuate, masculine sau feminine, dispuse pe același individ. – Din fr. monoïque.

MORÁLĂ, morale, s. f. 1. Ansamblul normelor de conviețuire, de comportare a oamenilor unii față de alții și față de colectivitate și a căror încălcare nu este sancționată de lege, ci de opinia publică; etică. ♦ Comportare (lăudabilă); moravuri. 2. Disciplină științifică care se ocupă cu normele de comportare a oamenilor în societate; (concr.) carte care cuprinde aceste norme; etică. 3. (Fam.) Dojană, mustrare. ♦ Concluzie moralizatoare cuprinsă într-o scriere, mai ales într-o fabulă; învățătură. – Din lat. moralis, fr. morale.

MOTÍV, motive, s. n. I. Cauza, rațiunea, pricina unei acțiuni; imboldul care împinge la o acțiune sau care determină o acțiune; mobil. ◊ Loc. adv. Fără motiv = nejustificat. ◊ Loc. conj. Pentru motivul că... = fiindcă, deoarece. ♦ Pretext. ◊ Loc. conj. Pe motiv că... = pretextând că..., aducând argumentul că... ◊ Expr. A da cuiva motiv să... = a provoca pe cineva să..., a da cuiva pretext să... II. 1. Cel mai mic element constitutiv al unei piese muzicale, din dezvoltarea căruia ia naștere tema muzicală; temă, melodie, intonație. 2. Element pictural sau sculptural fundamental, folosit într-o compoziție decorativă sau arhitecturală. 3. Idee fundamentală sau temă principală a unei opere literare. – Din fr. motif, it. motivo, germ. Motiv.

MOZAÍSM s. n. Religie monoteistă (practicată de evrei), ale cărei principii sunt cuprinse în Vechiul Testament; religie mozaică; iudaism. – Din fr. mosaïsme, it. mosaismo.

MUEZÍN, muezini, s. m. Preot musulman care anunță din minaret ora rugăciunii. [Pr.: mu-e-] – Din tc. müezzin.

 <<   <    2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12    >   >> 
pagina 7 din 149

 
Copyright (C) 2004-2020 DEX online. Copierea definitiilor este permisa sub licenta GPL , cu conditia pastrarii acestei note | Termeni si conditii