Ultimele cuvinte cautate:
DefinitiiSinonimeAntonimeExtensie cautare direct din browser
DEXro - DEX Online - Dictionar Explicativ Roman
Caută

Toate sursele
Definitii
Sinonime
Antonime
Traducere

Roman - Englez - Dictionar Roman Englez
Englez - Roman Dictionar Englez Roman - Dictionar Englez Roman


A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Toate definitiile

MAGHIARIZÁ, maghiarizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația de limbă maghiară. 2. Tranz. A modifica un cuvânt, o expresie etc. după structura limbii maghiare. – Maghiar + suf. -iza.

MAGHIARIZÁRE, maghiarizări, s. f. Faptul de a (se) maghiariza.V. maghiariza.

MAGHIRÁN, maghirani, s. m. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu flori roșietice sau albe, cultivată uneori în grădini pentru mirosul ei plăcut (Origanum majorana). [Var.: măgherán, măghirán s. m.] – Din germ. Mageran.

MÁGIC, -Ă, magici, -ce, adj. 1. Care ține de magie, privitor la magie; ocult, misterios, tainic. 2. Fig. Care apare ca o realizare minunată, ca un efect de magie; fermecător, încântător, feeric. – Din fr. magique.

MAGICIÁN, -Ă, magicieni, -e, s. m. și f. Persoană care practică magia. ♦ Fig. Artist desăvârșit, care obține efecte deosebite prin arta sa. [Pr.: -ci-an] – Din fr. magicien.

MAGÍE, magii, s. f. 1. Totalitatea procedeelor, formulelor, gesturilor etc. prin care ar putea fi invocate anumite forțe supranaturale spre a produce miracole; practica acestor procedee, formule etc. 2. Fig. Putere irezistibilă de atracție, de fascinare; farmec, încântare. – Din fr. magie.

MAGÍSM s. n. (Rar) Magie. – Din fr. magisme.

MAGISTRÁL, -Ă, magistrali, -e, adj. 1. Care caracterizează pe maestru(1), de maestru; p. ext. perfect, desăvârșit. 2. (Despre conducte, căi de comunicație) Principal. ♦ (Substantivat, f.) Arteră principală de comunicație rutieră, feroviară etc. 3. (Inform.) Grup de linii de comunicație utilizate pentru transmisia informației de la diferite surse spre unul sau mai mulți destinatari. – Din (1) fr. magistral, (2) după rus. maghistral'.

MAGISTRÁT, magistrați, s. m. 1. (În Roma antică) Cetățean ales pentru exercitarea unor importante atribuții de conducere. 2. Membru al corpului judiciar (judecător, procuror). 3. (Înv.) Membru în conducerea administrativă, judiciară etc. a unui oraș. 4. (Înv.) Autoritate publică (administrativă, judiciară etc.). – Din (1, 2, 4) fr. magistrat, (3) germ. Magistrat. Cf. lat. magistratus.




MAGISTRATÚRĂ, magistraturi, s. f. Corpul magistraților; funcția, profesiunea de magistrat; timpul cât își exercită funcția un magistrat. – Din germ. Magistratur, fr. magistrature.

MAGÍSTRU, magiștri, s. m. (Livr.) Profesor (în raport cu elevii săi); dascăl. – Din lat. magister. Cf. germ. Magister.

MAGIÚN s. n. Pastă alimentară consistentă obținută prin fierberea și terciuirea prunelor sau, p. ext., a altor fructe (fără adaos de zahăr). – Din tc. macun.

MAGMÁTIC, -Ă, magmatici, -ce, adj. Care se referă la procesele de migrațiune, de erupție sau de consolidare a magmei ◊ Proces magmatic = proces de mișcare și de consolidare a magmei în zonele de minimă rezistență ale scoarței Pământului. Rocă magmatică = rocă formată printr-un proces magmatic; rocă eruptivă. – Din fr. magmatique.

MAGMATÍSM s. n. Totalitatea proceselor legate de apariția, deplasarea și consolidarea magmei în scoarța Pământului. – Din fr. magmatism.

MĂGĂOÁIE, măgăoi, s. f. (Pop.) 1. Sperietoare de păsări. 2. Ființă imaginară enormă (și urâtă).; matahală; namilă. 3. Fig. Sirenă (de semnalizare). [Var.: magaoáie s. f.] – Et. nec.

MAGAOÁIE s. f. v. măgăoaie.

MAGNA CUM LAUDE subst. (Livr.) Apreciere superlativă acordată la trecerea unui examen (de obicei de absolvire) în învățământul universitar. – Expr. lat.

MAGNA CUM LAUDE subst. (Livr.) Apreciere superlativă acordată la trecerea unui examen (de obicei de absolvire) în învățământul universitar. [Pr.: mágna cum láude] – Expr. lat.

MAGNADÚR s. n. ferită cu oxid de bariu utilizată pentru confecționarea magneților permanenți. – Din germ. Magnadur.

MAGNÁLIU s. n. Aliaj ușor de aluminiu foarte rezistent la coroziune, întrebuințat în aeronautică. – Din fr. magnalium.

MAGNÁT, magnați, s. m. 1. Mare latifundiar maghiar sau (mai rar) polonez. 2. Mare capitalist. – Din lat. magnatus. Cf. germ. Magnat, fr. magnat.

MAGNÉT, magneți, s. m. Minereu de fier care are proprietatea de a atrage materialele feromagnetice; corp metalic căruia i s-a transmis calitatea, permanentă sau temporară, de a atrage obiectele de fier. – Din ngr. maghnítis, germ. Magnet.

MAGNÉTIC, -Ă, magnetici, -ce, adj. (Despre forțe, fenomene) Care se referă la magnet sau la magnetism; (despre corpuri) care este feromagnetic, care poate fi magnetizat. ◊ Câmp magnetic = stare fizică particulară a unui spațiu în care se exercită forțe magnetice; p. ext. spațiul respectiv. Fluid magnetic = forță prin care se explică, în științele oculte, fenomenele telepatice și hipnotice. Pol magnetic = a) fiecare dintre cele două puncte sau regiuni de la extremitatea unui magnet; b) fiecare dintre cele două puncte ale globului pământesc către care se îndreaptă capetele unui ac magnetic. ♦ Fig. Care exercită o influență profundă sau o atracție irezistibilă; care magnetizează. – Din fr. magnétique, germ. magnetisch.

MAGNETÍSM s. n. 1. Proprietatea pe care o au corpurile magnetice de a se magnetiza. ◊ Magnetism terestru (sau pământesc) = totalitatea fenomenelor magnetice caracteristice Pământului. Magnetism animal = fluid universal care ar străbate toate corpurile însuflețite și care s-ar transmite (în anumite condiții) de la om la om; concepție și ansamblu de procedee terapeutice bazate pe proprietățile acestui fluid. 2. Parte a fizicii care studiază proprietățile magnetice ale materiei. – Din fr. magnétisme, germ. Magnetismus.

MAGNETÍT s. n. Minereu de fier de culoare neagră sau cenușie-închis care se găsește în roci eruptive și care are proprietatea de a atrage fierul. [Var.: magnetítă s. f.] – Din fr. magnétite.

MAGNETÍTĂ s. f. v. magnetit.

MAGNETIZÁ, magnetizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A face ca un corp să capete, permanent sau temporar, proprietăți de magnet; a transforma în magnet. ◊ Refl. Corpurile feromagnetice se magnetizează ușor.Fig. A exercita asupra cuiva o atracție puternică. 2. Refl. (Fam.) A se ameți de băutură. – Din fr. magnétiser.

MAGNETIZÁBIL, -Ă, magnetizabili, -e, adj. (Tehn.) Care se poate magnetizat. – Din fr. magnétisable.

MAGNETIZÁNT, -Ă, magnetizanți, -te, adj. (Despre un câmp magnetic) Care poate realiza magnetizarea unui corp. ♦ (Despre un dispozitiv) Care poate produce un câmp magnetic. – Din fr. magnétisant.

MAGNETIZÁRE, magnetizări, s. f. Acțiunea de a (se) magnetiza și rezultatul ei. ♦ Stare a unui corp magnetizat. – V. magnetiza.

 <<   <    4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14    >   >> 
pagina 9 din 149

 
Programare si administrare site Web Activ  |  Copyright (C) 2004-2018 DEX online. Copierea definitiilor este permisa sub licenta GPL , cu conditia pastrarii acestei note | Termeni si conditii