MAGNÉTI//C ~ că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de magnet sau de magnetism; cu proprietăţi de magnet sau de magnetism. 2) (despre corpuri) Care poate fi magnetizat. 3) fig. Care atrage în mod irezistibil; în stare să influenţeze foarte puternic. /<fr. magnétique, germ. magnetisch

MAGNETÍSM s.n. 1. Proprietatea pe care o au corpurile magnetice de a se magnetiza. ♢ Magnetism terestru (sau pământesc) = totalitatea fenomenelor magnetice caracteristice Pământului. Magnetism animal = fluid universal care ar străbate toate corpurile însufleţite şi care s-ar transmite (în anumite condiţii) de la om la om; concepţie şi ansamblu de procedee terapeutice bazate pe proprietăţile acestui fluid. 2. Parte a fizicii care studiază proprietăţile magnetice ale materiei. – Din fr. magnétisme, germ. Magnetismus.

MAGNETÍSM n. 1) Proprietate a unor corpuri de a atrage fierul. ♢ ~ terestru (sau pământesc) totalitate a proprietăţilor magnetice ale Pământului. 2) Parte a fizicii care se ocupă cu studiul fenomenelor şi proprietăţilor magnetice ale corpurilor. /<fr. magnétisme, germ. Magnetismus

MAGNETÍT s.n. Minereu de fier de culoare neagră sau cenuşie-închis care se găseşte în roci eruptive şi care are proprietatea de a atrage fierul. [Var.: magnetítă s.f.] – Din fr. magnétite.

MAGNETÍT n. Oxid natural de fier cu proprietăţi magnetice. /<fr. magnétite

MAGNETÍTĂ s.f. v. magnetit.

MAGNETIZÁ, magnetizez, vb. I. Tranz. şi refl. 1. Tranz. A face ca un corp să capete, permanent sau temporar, proprietăţi de magnet; a transforma în magnet. ♢ Refl. Corpurile feromagnetice se magnetizează uşor. ♦ Fig. A exercita asupra cuiva o atracţie puternică. 2. Refl. (Fam.) A se ameţi de băutură. – Din fr. magnétiser.

A SE MAGNETIZ//Á se ~eáză intranz. (despre corpuri feromagnetice) A căpăta proprietăţi de magnet. /<fr. magnétiser

A MAGNETIZ//Á ~éz tranz. 1) (corpuri) A face să se magnetizeze. 2) fig. A pune stăpânire în întregime, exercitând o influenţă puternică. /<fr. magnétiser

MAGNETIZÁBIL, -Ă, magnetizabili, -e, adj. (Tehn.) Care se poate magnetizat. – Din fr. magnétisable.

MAGNETIZÁNT, -Ă, magnetizanţi, -te, adj. (Despre un câmp magnetic) Care poate realiza magnetizarea unui corp. ♦ (Despre un dispozitiv) Care poate produce un câmp magnetic. – Din fr. magnétisant.

MAGNETIZÁRE, magnetizări, s.f. Acţiunea de a (se) magnetiza şi rezultatul ei. ♦ Stare a unui corp magnetizat. – V. magnetiza.

MAGNETIZÁT, -Ă, magnetizaţi, -te, adj. 1. Căruia i s-au transmis proprietăţi magnetice. ♦ Fig. Care se găseşte sub influenţa magnetică a cuiva sau acţionează sub o astfel de influenţă. 2. (Fam.) Ameţit de băutură. – V. magnetiza.

MAGNETIZATÓR, -OARE, magnetizatori, -oare, adj., s.m. şi f. (Persoană) care poate să transmită magnetism. – Magnetiza + suf. -tor (după fr. magnétiseur).

MAGNETIZÁŢIE, magnetizaţii, s.f. Mărime care indică gradul de magnetizare al unui corp; intensitate de magnetizare. – Din fr. magnétisation.

MAGNETIZÁŢIE f. Mărime prin care se caracterizează starea de magnetizare a unui corp. /<fr. magnétisation

MAGNETOFLÉX s.n. Aliaj feromagnetic de fier cu nichel şi cupru, folosit pentru solicitări foarte mari; magniflex. – Din germ. Magnetoflex.

MAGNETOFÓN, magnetofoane, s.n. Aparat care înregistrează şi reproduce sunetele cu ajutorul unei benzi speciale, acoperite cu o substanţă feromagnetică. – Din fr. magnétophone.

MAGNETOF//ÓN ~oáne n. Aparat pentru înregistrarea semnalelor sonore pe o bandă magnetică sau pe un fir metalic şi reproducerea lui ulterioară. /<fr. magnétophone

MAGNETOGRÁF, magnetografe, s.n. Aparat folosit pentru înregistrarea variaţiilor în timp ale câmpului magnetic terestru. – Din fr. magnétographe.

MAGNETOGRÁF ~e n. Magnetometru înregistrator. /<fr. magnétographe

MAGNETOGRÁMĂ, magnetograme, s.f. Diagramă obţinută cu magnetograful. – Din fr. magnétogramme.

MAGNETOHIDRODINÁMIC, -Ă, magnetohidrodinamici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Ramură a fizicii care studiază legile generale ale comportării fluidelor electroconductoare în câmp magnetic. 2. Adj. De magnetohidrodinamică (1). ♢ Generator magnetohidrodinamic = generator electric care transformă direct în energie electrică energia termică a unui fluid fierbinte ionizat, supus acţiunii unui câmp magnetic. – Din fr. magnétohydrodynamique.

MAGNETOMETRÍE s.f. Ramură a geofizicii care studiază câmpul magnetic al Pământului şi anomaliile acestuia. – Din fr. magnétométrie.

MAGNETOMÉTRU, magnetometre, s.n. Instrument cu care se măsoară intensitatea câmpului magnetic. – Din fr. magnétomètre.

MAGNETOMÉTR//U ~e n. Aparat pentru măsurarea intensităţii câmpurilor magnetice. /<fr. magnétometre

MAGNETOMOTÓR, magnetomotoare, s.n. Electromotor în a cărui construcţie intră un magnet permanent. – Din fr. magnétomoteur.

MAGNETÓN, magnetoni, s.m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru magnetizaţia electronului şi a nucleelor atomice. – Din fr. magnéton.

MAGNETOÓPTIC, -Ă, magnetooptici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Capitol al fizicii care studiază fenomenele produse în interacţiunea undelor electromagnetice luminoase cu câmpurile magnetice. 2. Adj. De magnetooptică (1). [Pr.: -to-op-] – Din fr. magnéto-optique.

MAGNETOPÁUZĂ s.f. Regiune a spaţiului extraterestru în care nu se manifestă câmpul magnetic al Pământului. [Pr.: -pa-u-] – Magnet + pauză (după fr. magnétopause).