M s.m. invar. A şaisprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană sonantă oclusivă nazală (2) bilabială). [Pr.: me].
MAC1 interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită strigătul raţelor. – Onomatopee.
MAC2, maci, s.m. 1. Numele mai multor plante din familia papaveraceelor, cu flori de obicei roşii şi cu seminţe mărunte, uleioase, închise într-o capsulă (Papaver); din fructele uneia dintre specii se extrage opiul, iar seminţele ei se folosesc în alimentaţie. ♦ P. restr. Sămânţa macului (1), folosită în alimentaţie. 2. Compuse: mac-cornut = plantă erbacee păroasă cu flori roşii, având la baza fiecărei petale o pată neagră (Glaucium corniculatum); (reg.) macul-ciorii = zămoşiţă. – Din bg. mak, scr. mak.
MAC2 interj. (se foloseşte pentru a reda strigătul specific pe care îl scot raţele). /Onomat.
MAC1 ~i m. 1) Plantă erbacee cu frunze ovale şi cu flori mari, roşii (sau albe), cultivată pentru seminţele ei mici, negre sau cenuşii, închise într-o capsulă şi folosite în alimentaţie; somnişor. 2) Sămânţa acestei plante. 3): ~ sălbatic, ~ de câmp plantă erbacee cu flori roşii, care creşte prin lanurile de cereale. /<bulg. mak, sb. mak
MACÁ s.f. Numele unui joc de cărţi, bacara. – Din fr., it. macao.
MACÁ f. Nume dat unui joc de cărţi; bacara; banc. /<fr., it. macao
MACABÉ s.n. Varietate de struguri albi cu bob mare şi rotund. ♢ (Adjectival) Struguri macabe. – Din fr. maccabéo.
MACÁBRU, -Ă, macabri, -e, adj. 1. Care se referă la moarte sau la morţi, care aminteşte de moarte. 2. Care inspiră groază; înfiorător, sinistru. – Din fr. macabre.
MACÁBR//U ~ă (~i, ~e) 1) Care evocă moartea sau morţii; referitor la moarte sau la morţi. 2) rar Care provoacă groază; în stare să îngrozească; înfiorător; înfricoşător; îngrozitor; înspăimântător; sinistru. /<fr. macabre
MACÁC, macaci, s.m. Numele mai multor specii de maimuţe mici, cu capul turtit şi cu coada (de obicei) scurtă, care trăiesc în sud-estul Asiei (Macacus); animal care aparţine uneia dintre aceste specii. – Din fr. macaque.
MACÁ//C ~ci m. Maimuţă de talie mică, care trăieşte în sud-estul Asiei. /<fr. macaque
MACADÁM, macadamuri s.n. Drum pavat cu piatră măruntă îndesată cu compresorul şi de obicei impregnată cu gudron sau cu alt material de legătură; p. restr. piatra din care este format acest pavaj. – Din fr. macadam, germ. Makadam.
MACADÁM ~uri n. Pavaj rutier format din piatră măruntă, îndesată cu compresorul (impregnat, de regulă, cu gudron sau cu alt material de legătură). /<fr. macadam, germ. Makadam
MACADAMIZÁ, macadamizez, vb. I. tranz. (Rar) A pietrui un drum cu macadam. – Din fr. macadamiser.
A MACADAMIZ//Á ~éz tranz. (suprafeţe rutiere) A acoperi cu macadam. /<fr. macadamiser
MACADÁU s.m. v. măgădău.
MACAGÍU, macagii, s.m. Muncitor (în special de la căile ferate) care se ocupă cu manevrarea şi întreţinerea macazurilor; acar. – Macaz + suf. -giu.
MACAGÍ//U ~i m. Muncitor la calea ferată care manipulează acele de macaz; acar. /macaz + suf. ~giu
MACAIRÓDUS, macairoduşi, s.m. Animal carnivor fosil din familia felidelor, cu caninii foarte dezvoltaţi, care a trăit din pliocen până la sfârşitul cuaternarului (Machairodus). [Pr.: -ca-i-] – Din lat. Machairodus, numele ştiinţific al animalului.
MACÁMĂ, macame, s.f. (Rar) Gen literar arab în care versurile alternează cu proza ritmată. – Din germ. Makame.
MACARÁ, macarale, s.f. Aparat, dispozitiv sau sistem tehnic construit pe principiul scripeţilor, cu care se ridică (şi se deplasează) greutăţi (mari) pe distanţe scurte. – Din tc. makara.
MACARÁ ~le f. Sistem tehnic, construit pe principiul scripeţilor, care serveşte la ridicarea şi deplasarea pe distanţe scurte a greutăţilor mari. /<it. makara
MACARAGÍST, macaragişti, s.m. Macaragiu. – Macaragiu + suf. -ist.
MACARAGÍŢĂ, macaragiţe, s.f. Muncitoare la o macara. – Macaragiu + suf. -iţă.
MACARAGÍŢ//Ă ~e f. Muncitoare care manipulează o macara. /macaragiu + suf. ~iţă
MACARAGÍU, macaragii, s.m. Muncitor care manipulează o macara; macaragist. – Macara + suf. -giu.
MACARAGÍ//U ~i m. Muncitor care manipulează o macara. /macara + suf. ~giu
MACAROÁNĂ, macaroane, s.f. (Mai ales la pl.) Pastă făinoasă de fabricaţie industrială, în formă de tuburi lungi şi subţiri (goale pe dinăuntru). – Din ngr. makarónia. Cf. it. m a c c h e r o n e.
MACAROÁN//Ă ~e f. mai ales la pl. Produs alimentar în formă de tuburi lungi şi subţiri, care se consumă fierte. /<ngr. makarónia
