Toate definitiile

MAI⁴ s. m. invar. A cincea lună a anului, care urmează după aprilie; florar. – Lat. maius, sl. maĩ.

MAIÁ s. f. Ferment; drojdie; p. ext. plămădeală. ◊ Expr. A prinde maia = a prinde puteri, a se înviora. [Pr.: ma-ia] – Din tc. maya.

MAIÁL, maiale, s. n. (Reg.) Serbare sau petrecere câmpenească în cinstea primăverii, organizată (de școlari) în luna mai⁴. [Pr.: ma-ial] – După germ. Majalis.

MÁICĂ, maici, s. f. I. 1. (Pop.) Mamă. ♦ Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (mai) în vârstă; termen afectiv cu care o femeie se adresează copiilor ei sau unei persoane mai tinere. 2. Călugăriță; termen cu care cineva se adresează unei călugărițe. II. Fig. (Pop.) Izvor, cauză, origine. – Din bg., scr. majka.

MAIDÁN, maidane, s. n. Teren deschis, loc viran situat în interiorul sau la marginea unei localități. ◊ Expr. (Pop.) A scoate (sau a ieși) la maidan = a scoate sau a ieși la vedere; a (se) arăta, a (se) face cunoscut. A bate maidanul ( sau maidanele) = a-și pierde vremea hoinărind sau jucându-se; a hoinări, a vagabonda. – Din tc. meydan, maydan.

MAIESTÁTE, (2) maiestăți, s. f. 1. Caracter ori aspect impunător, grandios sau solemn care trezește admirație, respect etc.; măreție. 2. Suveran, monarh. ♦ Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu (sau despre) un monarh. [Var.: majestáte s. f.] – Din lat. maiestas, -atis, fr. majesté.

MAIESTÓS, -OASĂ adj. v. maiestuos.

MAIESTUÓS, -OÁSĂ, maiestuoși, -oase, adj. 1. Care impune prin prestanță, prin demnitate deosebită sau prin caracterul solemn, ceremonios. ♦ (Adverbial) Cu gravitate, cu importanță. 2. Care impune prin măreția înfățișării, prin grandoarea proporțiilor; în mod grandios. [Pr.: -tu-os. – Var.: maiestós, -oásă, majestós, -oásă adj.] – Din it. maestoso, fr. majestueux.

MAIÉU s. n. v. maiou.

MAIEÚTICĂ s. f. Metodă prin care se urmărește ajungerea la adevăr pe calea discuțiilor, a dialogului. [Pr.: -ie-u-] – Din fr. maïeutique.

MAIMÚȚĂ, maimuțe, s. f. 1. Nume generic dat animalelor tropicale cu conformația exterioară foarte asemănătoare cu a omului, inteligente și sociabile, cu un spirit de imitație foarte dezvoltat. 2. (Fam.) Epitet depreciativ pentru o persoană foarte urâtă sau care obișnuiește să imite pe alții. – Cf. ngr. maimú, tc. maymun.

MAIMUȚĂREÁLĂ, maimuțăreli, s. f. 1. Faptul de a (se) maimuțări; imitație. 2. Gest sau atitudine afectată, grimasă, schimonoseală, maimuțărie. – Maimuțări + suf. -eală.

MAIMUȚĂRÍ, maimuțăresc, vb. IV. 1. Tranz. A imita pe cineva (pentru a-l lua în râs); a maimuți. 2. Refl. A folosi gesturi sau vorbe afectate, a se strâmba, a se schimonosi; a se fandosi. – Maimuță + suf. -ări.

MAIMUȚĂRÍE, maimuțării, s. f. (Rar) Maimuțăreală. – Maimuță + suf. -ărie.

MAIMUȚĂRÍRE, maimuțăriri, s. f. Acțiunea de a (se) maimuțări și rezultatul ei. – V. Maimuțări.

MAIMUȚÍ, maimuțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) a maimuțări. – Din maimuță.

MAIMUȚÍCĂ, maimuțele, s. f. Diminutiv al lui maimuță. – Maimuță + suf. -ică.

MAIMUȚÓI, maimuțoi, s. m. Augmentativ al lui maimuță; maimuță mascul. ♦ (Fam.) Epitet dat unui bărbat foarte urât sau care obișnuiește să imite pe alții; epitet dat unui bărbat neserios. – Maimuță + suf. -oi.

MAINÁ, mainez, vb. I. Tranz. (Mar.) A coborî o greutate cu ajutorul unei instalații de manevră de forță. [Pr.: ma-i-] – Din tc. mayna.

MAIONÉZĂ, maioneze, s. f. Sos rece, gros, preparat din gălbenuș de ou frecat cu untdelemn și condimentat cu lămâie, muștar etc. [Pr.: ma-io-] – Din fr. mayonnaise.

MAIÓR, maiori, s. m. Grad în ierarhia ofițerilor, superior celui de căpitan și inferior celui de locotenent-colonel; ofițer care are acest grad. – Din rus. maĩor, germ. Major.

MAIOREÁSĂ, maiorese, s. f. (Fam. și pop.) Soție de maior. – Maior + suf. -easă.

MAIORESCIÁN, -Ă, maiorescieni, -ene, adj. De Titu Maiorescu, al lui Titu Maiorescu, în maniera lui Titu Maiorescu. [Pr.: -ci-an] – Maiorescu (n. pr.) + suf. -ian.

MAIÓU, maiouri, s. n. Articol de lenjerie sau de echipament sportiv (cu sau fără mâneci), care acoperă corpul de la umeri până la brâu, purtat direct pe piele. [Pr.: ma-iou. – Var.: maiéu s. n.] – Din fr. maillot.

MÁISTRU, maiștri, s. m. 1. Persoană care are (și practică) o meserie; meșter; meseriaș; (în special) muncitor calificat care conduce de obicei o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maestru. ♦ Persoană iscusită, îndemânatică, abilă, pricepută. 2. Persoană care învață, instruiește pe cineva. – Din germ. Meister.

MÁJĂ, măji, s. f. 1. Veche unitate de măsură pentru greutăți, variind, după epoci și regiuni, între 50 kg și 100 de ocale. 2. (Reg.) Cântar pentru greutăți mari. 3. Năvod. – Din magh. mázsa.

MAJESTÁTE s. f. v. maiestate.

MAJESTÓS, -OÁSĂ adj. v. maiestuos.

MAJOLÍCĂ s. f. Specie de faianță italiană caracterizată prin smalțul metalic; p. gener. faianță. ♦ Obiect fabricat din această faianță. – Din fr. majolique, maïolique.

MAJÓR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile și politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.: în sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. 3. (Înv.; Mil.; în sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (și substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; în sintagma) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod care cuprinde cinci tonuri și două semitonuri. – Din fr. majeur.