MAGNETOPÁUZĂ f. Zonă a spaţiului extraterestru în care nu se manifestă câmpul magnetic al Pământului. [Sil. -pa-u-î /magnet + pauză

MAGNETOSCÓP, magnetoscoape, s.n. Aparat pentru înregistrarea şi redarea magnetică a imaginii şi a sunetului în scopuri profesionale. – Din fr. magnétoscope.

MAGNETOSFÉRĂ s.f. Regiune a spaţiului extraterestru în care se manifestă câmpul magnetic al Pământului. – Din fr. magnétosphère, engl. magnetosphere.

MAGNETOSFÉRĂ f. Zonă a spaţiului extraterestru în care se manifestă câmpul magnetic al Pământului. /<fr. magnétosphere, engl. magnetosphere

MAGNETOSTÁTIC, -Ă, magnetostatici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Ramură a electromagnetismului care studiază câmpul magnetic invariabil în timp. 2. Adj. De magnetostatică (1). – Din fr. magnétostatique.

MAGNETOSTRICŢIÚNE, magnetostricţiuni, s.f. (Fiz.) Deformare a unui corp sub acţiunea unui câmp magnetic variabil. – Din fr. magnétostriction.

MAGNETOTÉCĂ, magnetoteci, s.f. Colecţie de benzi magnetice (înregistrate); p.ext. mobilă în care se păstrează astfel de colecţii; încăpere special dotată pentru audierea benzilor magnetice înregistrate. – Din fr. magnétothèque.

MAGNETOTELÚRIC, -Ă, magnetotelurici, -ce, adj. (Despre metode de prospectare geologică) Care identifică zăcăminte pe baza câmpurilor magnetice ale Pământului. – Din engl. magnetotelluric.

MAGNETOTERAPÍE, magnetoterapii, s.f. (Med.) Fizioterapie cu ajutorul câmpurilor magnetice. – Din fr. magnétothérapie.

MAGNETÓU, magnetouri, s.n. Mic generator electric de curent alternativ, folosit pentru producerea scânteilor electrice necesare aprinderii amestecului combustibil la motoarele cu aprindere electrică. – Din fr. magnéto.

MAGNETÓU ~ri n. Generator electric, care generează între electrozii bujiilor descărcări electrice pentru aprinderea carburantului din cilindrii motoarelor cu ardere internă. /<fr. magnéto

MAGNETRÓN, magnetroane, s.n. Tub electronic (folosit în special ca generator de oscilaţii de înaltă frecvenţă) în care intensitatea curentului de electroni este comandată printr-un câmp magnetic exterior. – Din fr. magnétron.

MAGNETR//ÓN ~oáne n. Tub electronic generator de oscilaţii de foarte înaltă frecvenţă. /<fr. magnétron

MAGNEZIÁN, -Ă, magnezieni, -e, adj. (Chim.) Magnezic. [Pr.: -zi-an] – Din fr. magnésien.

MAGNÉZIC, -Ă, magnezici, -ce, adj. Care conţine magneziu, de magneziu. – Din fr. magnésique.

MAGNÉZI//C ~că (~ci, ~ce) (despre compuşi chimici) Care conţine magneziu; cu magneziu în componenţă. /<fr. magnésique

MAGNÉZIE s.f. Oxid de magneziu în formă de praf alb, fără gust şi fără miros, întrebuinţat în medicină ca laxativ. – Din fr. magnésie.

MAGNÉZIE f. Oxid sau hidrat de magneziu, sub formă de pudră albă, folosit în medicină şi industrie. /<fr. magnésie

MAGNEZÍT s.n. Carbonat natural de magneziu, de culoare albă-gălbuie sau brună, folosit în industrie. [Var.: magnezítă s.f.] – Din fr. magnésite.

MAGNEZÍT n. Silicat natural de magneziu, de culoare albă-gălbuie sau brună, cu luciu sticlos, solubil în acizi, folosit în industria materialelor de construcţie. /<fr. magnésite

MAGNEZÍTĂ s.f. v. magnezit.

MAGNÉZIU s.n. Element chimic, metal moale, uşor, de culoare albă-argintie, maleabil şi ductil, folosit la fabricarea aliajelor uşoare, în metalurgia nichelului, în fotografie etc. – Din fr. magnésium.

MAGNÉZIU n. Metal solid, de culoare albă-argintie, uşor maleabil, ductil şi fuzibil, care arde în aer producând lumină puternică şi este folosit, mai ales, la fabricarea aliajelor uşoare, în fotografie şi în metalurgia nichelului. /<fr. magnésium

MÁGNICO s.n. Aliaj feromagnetic de fier, magneziu, nichel şi cobalt. – Din fr. magnico.

MAGNÍFIC, -Ă, magnifici, -ce, adj. (Livr.) Măreţ, grandios, superb, minunat; de un fast ieşit din comun. ♦ (Cu valoare de superlativ) Foarte frumos, strălucit, desăvârşit. – Din fr. magnifique.

MAGNÍFI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care impresionează prin perfecţiunea calităţilor; cu calităţi perfecte; splendid; superb. 2) (cu valoare de superlativ) Care se impune prin calităţi extraordinare; foarte frumos. /<fr. magnifique

MAGNIFICÉNŢĂ, magnificenţe, s.f. (Livr.) Grandoare, măreţie; fast, lux ieşit din comun. – Din fr. magnificence, it. magnificenza.

MÁGNIFLEX s.n. Aliaj feromagnetic de fier cu nichel şi cupru, folosit pentru solicitări mecanice foarte mari; magnetoflex. – Din germ. Magniflex.

MAGNITÚDINE, magnitudini, s.f. 1. Mărime stelară. 2. Mărime care indică gradul de intensitate al unui cutremur. – Din fr. magnitude, lat. magnitudo, -inis.

MAGNITÚDIN//E ~i f. 1) Mărime stelară. 2) Mărime a unui cutremur. /<fr. magnitude, lat. magnitudo, ~inis