Toate definitiile
LACTAȚIÚNE s. f. v. lactație.
LACTÁZĂ, lactaze, s. f. (Biol.) Enzimă care transformă lactoza în glucoză și galactoză. – Din fr. lactase.
LACTÉE adj. (În sintagma) Calea Lactee = brâu luminos care se vede noaptea de la un capăt la celălalt al boltei cerești; Calea-Laptelui, Calea-Robilor. – Din fr. [voie] lactée, lat. [via] lactea.
LACTOFERMÉNT, lactofermenți, s. m. Cheag (1). – Din fr. lactoferment.
LACRIMÁL, -Ă, lacrimali, -e, adj. Care se referă la lacrimi. ◊ Glandă lacrimală = glandă din cavitatea orbitală care produce lichidul ce umezește ochiul. Canal lacrimal = canal prin care lichidul produs de glandele lacrimale se scurge din orbita ochiului în fundul gurii. – Din fr. lacrymal.
LIMFÁTIC, -Ă, limfatici, -ce, adj. 1. Care aparține limfei, privitor la limfă; (despre vase) prin care circulă limfa. ◊ Sistem limfatic = totalitatea țesuturilor, vaselor și glandelor care servesc pentru trecerea limfei din țesuturi în circuitul sângelui. Ganglioni limfatici = ganglioni mici, care se găsesc mai ales în jurul articulațiilor și care constituie un mijloc de apărare împotriva infiltrării microbilor și a slabei rezistențe la infecții. 2. (Despre oameni; și substantivat) Care suferă de limfatism. – Din fr. lymphatique.
LIMFATÍSM s. n. Stare patologică (frecventă la copii) caracterizată prin mărirea volumului organelor limfatice și însoțită de paloare, lipsă de energie, slabă rezistență la infecții. – Din fr. lymphatisme.
LÍMFĂ, limfe, s. f. Lichid transparent, incolor sau gălbui, care circulă prin vasele și ganglionii limfatici și în spațiile intercelulare ale organismului vertebratelor, transportând diferite substanțe între sânge și țesuturi. – Din fr. lymphe, lat. lympha.
LOCÚȚIE s. f. v. locuțiune.
LOCUȚIÚNE, locuțiuni, s. f. Grup de cuvinte cu înțeles unitar, care se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire. ♦ (Înv.) Expresie. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (înv.) locúție s. f.] – Din fr. locution, lat. locutio, -onis.
LICENȚIÓS, -OASĂ, licențioși, -oase, adj. Care calcă regulile bunei-cuviințe și ale moralei; indecent, impudic, imoral. [Pr.: -ți-os] – Din fr. licencieux, lat. licentiosus.
LICENȚIOZITÁTE, licențiozități, s. f. Caracterul, însușirea a ceea ce este licențios; comportare, faptă, vorbă etc. licențioasă. [Pr.: -ți-o-] – Licențios + suf. -itate.
LITIÉRĂ, litiere, s. f. (Livr.) Lectică. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. litière.
LECTÍCĂ, lectici, s. f. Un fel de pat sau de scaun, purtat de cai sau de oameni, întrebuințat ca mijloc de locomoție în antichitatea romană, în evul mediu și (astăzi) în unele țări orientale; litieră. [Acc. și: léctică] – Lat. lectica.
LAMINÁRE, laminări, s. f. Acțiunea de a lamina și rezultatul ei; laminat1. – V. lamina.
LUD, -Ă, luzi, -de, adj. (Înv. și reg.) Simplu, naiv, fără experiență; p. ext. prost, nătâng, nătărău. – Din sl. ludŭ.
LUCTUÓS, -OÁSĂ, luctuoși, -oase, adj. (Rar) Lugubru, trist. ◊ (Med.) Respirație luctuoasă = respirație în care expirația este însoțită de gemete. [Pr.: -tu-os] – Din lat. luctuosus, fr. luctueux.
LÍNIE, linii, s. f. 1. Trăsătură simplă și continuă (de forma unui fir) făcută pe o suprafață cu tocul, cu creta, cu creionul etc. ♦ (Mat.) Traiectorie descrisă de un punct material într-o mișcare continuă sau de intersecția a două suprafețe. 2. Trăsătură reală sau imaginară care indică o limită, o direcție sau leagă (pe o hartă, pe un plan etc.) diferite puncte în spațiu. ◊ Linie de plutire = nivelul apei pe suprafața exterioară a unei nave în timpul plutirii. ◊ Loc. prep. La (sau în) linia... = în dreptul..., la nivelul... 3. (Fam.) Fiecare dintre subdiviziunile gradelor marcate pe un termometru; liniuță. 4. Riglă. 5. Unitate de măsură de lungime folosită în țările românești, egală cu a zecea parte dintr-un deget. 6. (În loc.) În linie = în șir drept, în rând, în aliniere. 7. (Livr.) Rând de cuvinte într-o pagină scrisă. 8. Succesiune, serie a strămoșilor sau a descendenților; filiație. 9. Sistem (sau parte a unui sistem) de fortificații, de adăposturi și de baraje militare destinate să întărească apărarea unui teritoriu, a unui punct strategic etc. ◊ Linie de bătaie (sau de luptă) = desfășurare sistematică a unor forțe militare în vederea luptei; întindere a frontului ocupat de trupele care luptă. Linie de apărare = întărire alcătuită din fortificații și trupe. 10. (Adesea urmat de determinări care arată felul) Ansamblu al instalațiilor și al rețelei de șine pe care circulă trenurile, tramvaiele sau metrourile; porțiune delimitată dintr-o asemenea rețea. 11. Itinerar, traseu (al unui serviciu de transport). ♦ Direcție, sens. 12. Ansamblu de fire, de cabluri etc. care fac legătura între două sau mai multe puncte. ◊ Linie electrică = ansamblul conductelor, dispozitivelor și construcțiilor care asigură transmiterea la distanță a energiei electrice. Linie telefonică (sau de telefon) = ansamblu de conducte care fac legătura între mai multe posturi telefonice sau între posturi și centralele telefonice. Linie telegrafică = totalitatea conductelor și instalațiilor dintre un emițător și un receptor telegrafic. Linie de întârziere = dispozitiv folosit pentru întârzierea semnalelor electrice. ♦ Linie tehnologică = a) organizare a procesului de fabricație, în care operațiile sunt efectuate la locuri de muncă dispuse în ordinea succesiunii operațiilor de fabricare; b) ansamblu de mașini de lucru, instalații și mijloace de transport dintr-o fabrică sau uzină, dispuse în ordinea succesiunii operațiilor prevăzute de procesul tehnologic. Linie automată = complex de mașini-unelte sau agregate care execută în mod automat operațiile de prelucrare a unor piese, organe de mașini, produse etc. și care asigură transportul acestora de la o mașină la alta fără intervenția muncitorului. 13. (Mai ales la pl.) Trăsătură caracteristică ce dă forma, aspectul, caracterul unui obiect, al unui tot, în special al unei figuri; contur, profil. ♦ Fig. Trăsătură fundamentală, punct esențial (ale unei probleme). ◊ Loc. adv. În linii generale (sau mari) = în ansamblu, fără a intra în detalii. 14. Fig. Orientare principală, direcție a unui curent, a unei opinii etc. 15. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Fel, chip, mod; criteriu. Linie de conduită. – Din lat. linea, it. linea, germ. Linie, fr. ligne.
LEMURIÁN, lemurieni, s. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate, asemănătoare la înfățișare cu maimuțele; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. ◊ (Adjectival) Mamifer lemurian. [Pr.: -ri-an] – Din fr. lémuriens.
LUMINĂȚÍE, luminății, s. f. (Înv.; urmat de un adj. pos.) Termen de reverență pentru o persoană de rang înalt, mai ales pentru un domnitor; înălțime, maiestate, mărie, domnie, excelență. – Luminat2 + suf. -ie.
LÍNGURĂ, linguri, s. f. I. 1. Obiect de metal sau de lemn pentru uzul casnic, alcătuit dintr-o parte ovală scobită și dintr-o coadă. ◊ Expr. (Fam.) A atârna (sau a pune, a lega cuiva) lingurile de gât (sau în, de brâu) = a lăsa pe cineva nemâncat fiindcă a venit târziu la masă. A(-și) mânca banii (sau averea) cu lingura, se spune despre un om (bogat) care cheltuiește prea mult, care risipește. 2. Conținutul unei linguri (I 1). 3. (Reg.; în sintagma) Lingura pieptului = furca pieptului. 4. Compus: lingura-zânelor = ciupercă lemnoasă, brună-roșcată, ce crește pe trunchiul și pe rădăcinile arborilor; linguriță, lingurița-zânei (Ganoderma lucidum). II. Nume dat unor unelte sau unor părți de instrumente sau de mașini asemănătoare cu o lingură (I 1). 1. Tub cilindric închis la capătul de jos cu unul sau cu două ventile, folosit la extracția țițeiului, la curățarea găurii de sondă sau la cimentat. 2. Unealtă de rotărie sau de dogărie, folosită la găurirea butucului roții sau la efectuarea vranelor butoaielor. 3. Nălucă metalică folosită la pescuit. – Lat. lingula.
LÉNTO adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Încet, lin, lent. ♦ (Substantivat) Compoziție sau parte dintr-o compoziție muzicală executată în acest fel. – Cuv. it.
LUXURIÓS, -OÁSĂ, luxurioși, -oase, adj. (Livr.) Desfrânat, lasciv, concupiscent. [Pr.: -ri-os] – Din fr. luxurieux.
LUXÚRIE s. f. v. luxură.
LUXURIÁNȚĂ s. f. (Rar) Abundență, bogăție. [Pr.: -ri-an-] – Din fr. luxuriance.
LUXURIÁNT, -Ă, luxurianți, -te, adj. (Despre vegetație) Extrem de abundent. [Pr.: -ri-ant] – Din fr. luxuriant, lat. luxurians, -ntis.
LUXÚRĂ, luxuri, s. f. (Livr.) Viciu al celor ce se dedau fără reținere plăcerilor senzuale; desfrânare, concupiscență. [Var.: luxúrie s. f.] – Din fr. luxure, lat. luxuria.
LUXOS, -OÁSĂ, luxoși, -oase, adj. Fastuos, somptuos; bogat. ♦ (Despre persoane) Care se îmbracă elegant, care face lux2, care poartă lucruri scumpe. – Lux2 + suf. -os. Cf. fr. luxueux.
LUXMÉTRU, luxmetre, s. n. Instrument fotometric pentru măsurarea iluminării. – Din fr. luxmètre.
LUXEMBURGHÉZ, -Ă, luxemburghezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Luxemburgului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Luxemburgului sau populației lui, privitor la Luxemburg sau la populația lui. – Luxemburg (n. pr.) + suf. -ez.