LAMASERÍE, lamaserii, s.f. Mănăstire pentru lama¹ (în Tibet). – Din fr. lamaserie.

LÁMĂ¹, lame, s.f. 1. Placă subţire de metal, de material plastic etc., cu diverse întrebuinţări (în aparatura tehnică). ♦ Spec. Mică placă dreptunghiulară, subţire şi de obicei cu tăişuri pe ambele laturi lungi, care se montează la un aparat de ras. 2. Partea metalică şi tăioasă a unui instrument. 3. Placă mică şi subţire de sticlă pe care se aşază substanţele ce urmează a fi examinate la microscop. 4. Strat foarte subţire de lichid, liber sau cuprins între doi pereţi. – Din fr. lame.

LÁMĂ², lame, s.f. Gen de mamifere rumegătoare asemănătoare cu cămilele, dar mai mici şi fără cocoaşă, care trăiesc pe platourile înalte din America de Sud şi care, domesticite, sunt folosite ca animale de povară (Lama); animal care face parte din acest gen. – Din fr. lama.

LÁM//Ă² ~e f. Mamifer rumegător din America de Sud, înrudit cu cămila, dar fără cocoaşă, care, fiind domesticit, este folosit la transportarea greutăţilor. [G.-D. lamei] /<fr. lama

LÁM//Ă¹ ~e f. 1) Parte ascuţită a unui instrument, a unei unelte de tăiat sau a unei arme albe; ascuţiş; tăiş; custură. 2) Placă dreptunghiulară de oţel, foarte subţire, de obicei cu două tăişuri, care se adaptează la un aparat de ras. 3) Placă mică şi subţire de sticlă pe care se aşază materialele ce urmează a fi examinate la microscop. [G.-D. lamei] /<fr. lame

LÁMBĂ, lambe, s.f. 1. Lanţ care leagă crucea proţapului unui car cu capetele osiei; vătrai. 2. Parte proeminentă a unei piese de lemn sau de metal care se îmbucă în scobitura corespunzătoare a altei piese pentru a asigura o îmbinare perfectă; feder. 3. Vergea lată de lemn care se introduce (cu fiecare jumătate din lăţimea ei) în ulucele a două scânduri pentru a le îmbina. – Din tc. lâmba.

LÁMB//Ă ~e f. 1) Proeminenţă în lungul unei piese de lemn sau de metal care se îmbucă în scobitura de acelaşi profil a altei piese; feder. 2) Lanţ sau bară de fier care leagă crucea căruţei cu capetele osiei. /<turc. lâmba

LAMBÉRT, lamberţi, s.m. (Fiz.) Unitate (tolerată) de măsură a luminanţei. [Abr.: L] – Din fr. lambert, germ. Lambert.

LAMBLIÁZĂ s.f. Boală parazitară determinată de prezenţa în organism a lambliei. [Pr.: -bli-a-] – Din fr. lambliase.

LAMBLIÁZĂ f. Boală parazitară cauzată de prezenţa în organism a lambliilor. /<fr. lambliase

LÁMBLIE, lamblii, s.f. Animal protozoar care trăieşte parazit în intestinul subţire şi în căile biliare la om şi la unele animale, unde ajunge prin intermediul apei, al fructelor şi al zarzavaturilor nespălate (Lamblia intestinalis). – Din fr. lamblia.

LÁMBLI//E ~i f. Protozoar flagelat parazit, care se stabileşte în intestinul subţire şi în căile biliare, provocând tulburări în organism. /<fr. lamblia

LAMBRECHÍN, lambrechine, s.n., lambrechini, s.m. 1. S.n. Draperie aşezată în partea superioară a unei deschideri (uşă, fereastră etc.). 2. S.n. Element decorativ de construcţie al cornişelor, al balustradelor etc. 3. S.m. Ornament în formă de panglică pe care este scrisă o deviză, care împodobeşte un scut sau o stemă. – Din fr. lambrequin.

LAMBRECHÍN ~e n. Draperie scurtă, decorativă, aşezată deasupra unei ferestre sau a unei uşi. /<fr. lambrequin

LAMBRISÁ, lambrisez, vb. I. Tranz. A acoperi cu lambriu. – Din fr. lambrisser.

A LAMBRIS//Á ~éz tranz. (pereţii încăperilor) A căptuşi cu lambriu. /<fr. lambrisser

LAMBRISÁRE, lambrisări, s.f. Operaţie de executare a unui lambriu. – V. lambrisa.

LAMBRISÁT, -Ă, lambrisaţi, -te, adj. (Despre pereţi) Care este acoperit cu lambriuri. – V. lambrisa.

LAMBRÍU, lambriuri, s.n. Îmbrăcăminte de marmură, de lemn sau de stuc, cu care se acoperă total sau parţial pereţii unei încăperi. – Din fr. lambris.

LAMBRÍU ~ri n. Placă de lemn, de marmură sau de alt material, cu care se îmbracă pereţii unei încăperi până la o anumită înălţime. [Sil. lam-briu] /<fr. lambris

LAMÉ, lameuri, s.n. Material textil din mătase, bumbac sau lână cu fire metalice. – Din fr. lamé.

LAMÉ ~uri n. Ţesătură de mătase sau din fibre sintetice ornată cu fire metalice fine în bătătură, având diferite întrebuinţări. /<fr. lamé

LAMELÁ, lamelez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A prelucra un material în lamele. – Din lamelă.

A LAMEL//Á ~éz tranz. (un material) A prelucra în lamele. /Din lamelă

LAMELÁR, -Ă, lamelari, -e, adj. Care are formă de lamele, a cărui structură se prezintă sub formă de lamele; format din lamele. – Din fr. lamellaire.

LAMELÁR ~ă (~i, ~e) Care are formă de lamele. /<fr. lamellaire

LAMELÁRE, lamelări, s.f. Acţiunea de a lamela. – V. lamela.

LAMELÁT, -Ă, lamelaţi, -te, adj. (Despre materiale) Care a fost prelucrat în lamele. – V. lamela.

LAMELÁ//T ~tă (~ţi, ~te) Care este constituit din lamele; care are lamele; cu lamele. /<fr. lamellé

LAMÉLĂ, lamele, s.f. 1. Mică placă subţire de metal, de sticlă sau de lemn, cu diferite întrebuinţări tehnice. 2. Foiţă subţire în structura unor corpuri sau a unor organe. – Din fr. lamelle.