Ultimele cuvinte cautate:
DefinitiiSinonimeAntonimeExtensie cautare direct din browser
DEXro - DEX Online - Dictionar Explicativ Roman
Caută

Toate sursele
Definitii
Sinonime
Antonime
Traducere

Roman - Englez - Dictionar Roman Englez
Englez - Roman Dictionar Englez Roman - Dictionar Englez Roman


A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Toate definitiile

LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). – Din fr. libérer, lat. liberare.

LÍBER2, -Ă, liberi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se bucură de libertate, de independență individuală și cetățenească, care are drepturi politice și cetățenești depline. ♦ (Despre popoare, state, orașe) Independent, neatârnat, nesupus (unei puteri străine), autonom. 2. (Despre oameni) Care are posibilitatea de a acționa după voința sa, de a face sau de a nu face ceva; care nu este supus nici unei constrângeri; slobod. ◊ Liber arbitru = libertate absolută a voinței omului, postulată la idealismul filozofic1, în opoziție cu determinismul. 3. (Despre acțiuni) Care nu este supus unei restricții cu caracter arbitrar. ◊ Traducere liberă = traducere care redă conținutul originalului în formele proprii limbii în care se traduce, fără să respecte riguros forma originalului. Versuri libere = rânduri de poezie neprozodică, în care normele prozodice, dacă apar, sunt aplicate necanonic, după dorința autorului. Intrare liberă = intrare fără plată într-o sală de spectacol, pe un stadion etc. Lovitură liberă = (la unele jocuri sportive cu mingea) lovitură acordată unei echipe drept compensație pentru o infracțiune sau o greșeală comisă de echipa adversă. Profesiune liberă = profesiune exercitată de o persoană pe cont propriu (fără să fie angajată permanent într-o instituție sau întreprindere). ◊ Compus: (Substantivat) liber-profesionist = persoană care exercită o profesiune liberă. 4. (Despre timp) De care se poate dispune la bunul plac, care este în afara obligațiilor (profesionale). ◊ Expr. (Substantivat) A avea liber = a se afla în afara obligațiilor (mai ales profesionale) pe o perioadă de timp; a fi scutit pentru un timp oarecare de obligațiile (profesionale) pe care le are în mod obișnuit, a putea dispune de timpul său. 5. (Despre bănci, scaune, locuințe etc.) Care nu este ocupat, gol; neînchiriat. 6. (Despre oameni) Care nu are obligații față de alții; neangajat, disponibil. 7. Care este lipsit de artificialitate, natural, degajat, armonios, ușor. ◊ Expr. (Adverbial) A vorbi liber = a) a ține un discurs, o prelegere etc. fără a citi un text; b) a fi sincer, a spune deschis ceea ce gândești; c) a vorbi fără perdea, obscen. (A vedea) cu ochii liberi = (a vedea) fără ajutorul unui instrument optic. Desen liber = desen artistic efectuat fără ajutorul vreunui instrument tehnic. 8. (În loc. adv.) În aer liber = în plin aer, în mijlocul naturii. Sub cerul liber = afară, într-un loc descoperit. – Din fr. libre, lat. liber.

LÍBER1, libere, s. n. (Bot.) Complex de vase din țesutul plantelor prin care circulă seva elaborată; parte a scoarței plantelor lemnoase care cuprinde aceste vase și în care se află țesuturile de nutriție, de susținere etc. ♦ (Cu sens colectiv) Fibre extrase din scoarța unor arbori. – Din fr. libre.

LIBELÁ, libelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A redacta (corect) un act juridic sau administrativ. – Din fr. libeller.

LIBAȚIÚNE s. f. v. libație.

LIBÁRCĂ, libărci, s. f. Gândac de noapte din ordinul ortopterelor, de culoare brună-roșcată, care trăiește mai ales prin bucătării; șvab (Blatta germanica). – Din bg. hlăbarka.

LIBANÉZ, -Ă, libanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Libanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Libanului sau populației lui, privitor ia Liban sau la populația lui. – Liban (n. pr.) + suf. -ez. Cf. fr. libanais, it. libanese.

LIBADEÁ, libadele, s. f. (Înv.) Haină bărbătească lungă. [Var.: lebadeá s. f.] – Din tc. libade.

LEZIÚNE, leziuni, s. f. Rană (căpătată prin lovire, rănire etc. sau ca urmare a unei boli). [Pr.: -zi-u-] – Din fr. lésion, lat. laesio, -onis.




LEZÁRE, lezări, s. f. Acțiunea de a leza și rezultatul ei; vătămare, rănire; ofensă; prejudiciu. – V. leza.

LEZÁRD s. n. (Franțuzism) Piele de șopârlă tăbăcită. [Pr.: lezar] – Din fr. lézard.

LEZÁRDĂ, lezarde, s. f. Un fel de panglică folosită în tapițerie, pentru acoperirea locului de prindere al tapiseriei (2). – Din fr. lézarde.

LEXICOLOGÍE s. f. Disciplină a lingvisticii care se ocupă cu studiul lexicului. – Din fr. lexicologie.

LĂMPÍȚĂ, lămpițe, s. f. Diminutiv al lui lampă; lămpișoară. – Lampă + suf. -iță.

LĂMURÍ, lămuresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A ajuta pe cineva să înțeleagă sau a înțelege, a ajunge să înțeleagă ceva. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o concluzie, la înțelegerea unui lucru în urma unei discuții în care s-au dezbătut aspectele neclare, contradictorii. 2. Tranz. A face să fie clar, înțeles de cineva; a clarifica, a desluși. ♦ Refl. A deveni limpede, clar, explicit pentru cineva. 3. Refl. (Despre obiecte) A apărea vederii în mod distinct; a se contura cu claritate. 4. Tranz. și refl. (Înv.) A face să devină sau a deveni curat, lipsit de corpuri străine, pur. – Din lamură.

LĂMPIȘOÁRĂ, lămpișoare, s. f. (Rar) Lămpiță. – Lampă + suf. -ișoară.

LĂMPĂRÍE, lămpării, s. f. Încăpere în mine, în gări etc., în care se păstrează și se întrețin lămpile sau felinarele de întrebuințare curentă; lampisterie. – Lampă + suf. -ărie.

LĂMÂÍȚĂ, lămâițe, s. f. 1. Arbust ornamental cu flori mici de culoare albă, ale cărui frunze, frecate în mână, răspândesc un miros de lămâie (Philadelphus coronarius). 2. Floare artificială de ceară albă, din care se fac coronițe și buchețele pentru mirese și cocarde pentru cei care participă la nuntă. – Lămâie + suf. -iță.

LĂMÂIOÁRĂ, lămâioare, s. f. Mic arbust din familia labiatelor, cu flori foarte aromate, care se întrebuințează drept condiment (Thymus vulgaris). [Pr.: -mâ-ioa-] – Lămâie + suf. -ioară.

LĂLĂÍRE, lălăiri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a lălăi și rezultatul ei. – V. lălăi.

LĂLĂÍT, lălăituri, s. n. (Fam.) Faptul de a lălăi.V. lălăi.

LĂIÉȚ, -IÁȚĂ, lăieți, -e, s. m. și f., adj. (Țigan sau țigancă) care face parte dintr-o laie; p. ext. (om) cu înfățișare neîngrijită, cu părul lung și nepieptănat. – Laie + suf. -eț.

LEXICÁL, -Ă, lexicali, -e, adj. Care aparține lexicului, privitor la lexic, de lexic. – Din fr. lexical.

LÉXIC s. n. Totalitatea cuvintelor dintr-o limbă; vocabular. ♦ P. restr. Totalitatea cuvintelor caracteristice limbii unei epoci, unei regiuni, unui scriitor etc. – Din fr. lexique.

LEXEMÁTIC, -Ă, lexematici, -ce, adj. (Lingv.) Referitor la lexem. – Din fr. lexématique.

LEXÉM, lexeme, s. n. Cuvânt sau parte de cuvânt care servește ca suport minimal al semnificației. – Din fr. lexème.

LEVRIÉR, levrieri, s. m. Câine de vânătoare cu pântecele supt și cu picioarele înalte și puternice, foarte rapid, specializat în vânarea iepurelui. [Pr.: -vri-er] – Din fr. lévrier.

LEVÍNT, -Ă adj. v. levent.

LEVITAȚIÚNE s. f. v. levitație.

LEVIGÁRE, levigări, s. f. Acțiunea de a leviga și rezultatul ei; levigație. – V. leviga.

 <<   <    5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15    >   >> 
pagina 10 din 63

 
Copyright (C) 2004-2020 DEX online. Copierea definitiilor este permisa sub licenta GPL , cu conditia pastrarii acestei note | Termeni si conditii