LACTOVEGETARI//ÁN ~ánă (~éni, ~éne) (despre regimuri alimentare) Care este compus din lactate, legume şi fructe. [Sil. -ri-an] /lacto + vegetarian

LACTÓZĂ s.f. Substanţă organică incoloră, solidă, cu gust dulce, care se extrage din zer, folosită în industria de medicamente. – Din fr. lactose.

LACTÓZĂ f. Substanţă organică incoloră, cu gust dulce, extrasă din lapte şi folosită în industria de medicamente. [G.-D. lactozei] /<fr. lactose

LACTOZURÍE, lactozurii, s.f. (Med.) Prezenţă a lactozei în urină; cantitate de lactoză prezentă în urină. – Din fr. lactosurie.

LACTOZURÍE f. Stare patologică caracterizată prin prezenţa lactozei în urină. /<fr. lactosurie

LACUNÁR, -Ă, lacunari, -e, adj. Care prezintă lacune, goluri. – Din fr. lacunaire.

LACUNÁR ~ă (~i, ~e) Care are lacune, goluri. /<fr. lacunaire

LACÚNĂ, lacune, s.f. Spaţiu gol în interiorul unui corp; gol, lipsă în continuitatea, în integritatea unui lucru. ♦ Întrerupere involuntară şi penibilă într-un text, în înlănţuirea unor fapte, a unor idei. ♦ Fig. Ceea ce lipseşte pentru ca un lucru să fie bun, desăvârşit. – Din fr. lacune, lat. lacuna.

LACÚN//Ă ~e f. 1) Spaţiu gol în integritatea unui lucru. 2) fig. Omisiune într-un text sau în corpul unei opere. 3) Parte ce lipseşte pentru ca ceva să poată fi considerat perfect. /<fr. lacune, lat. lacuna

LACÚSTRU, -Ă, lacustri, -e, adj. Privitor la lacuri¹, care trăieşte sau care creşte în lacuri¹. ♢ Locuinţă (sau aşezare etc.) lacustră = locuinţă (sau aşezare etc.) clădită pe stâlpi la suprafaţa apei unor lacuri¹, specifică în epoca preistorică. – Din fr. lacustre, lat. lacustris.

LACÚ//STRU ~stră (~ştri, ~stre) 1) Care ţine de lacuri; propriu lacurilor. Mal ~. 2) Care trăieşte sau care creşte în lacuri. Faună ~stră. Floră ~stră. [Sil. -cus-tru] /<fr. lacustre, lat. lacustris

LÁDĂ, lăzi s.f. Cutie mare de scânduri, de tablă, de carton etc. în care se păstrează sau se transportă diferite lucruri. – Din germ. Lade.

LÁD//Ă lăzi f. 1) Cutie mare de lemn sau de metal, de obicei cu capac, în care se păstrează sau se transportă diferite obiecte. ♢ ~ de zestre obiect de mobilier în care se păstra zestrea. Atâta-i tot şi ~a în pod iată tot, nu mai este nimic de spus, de adăugat. /<germ. Lade

LÁDIN¹ s.m. (Înv.) Specie de răşină plăcut mirositoare, extrasă dintr-o plantă exotică. – Din ngr. ládanon.

LADÍN², -Ă, ladini, -e, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a unei părţi din Elveţia şi din nordul Italiei; p. ext. retoroman. 2. Adj. Care aparţine ladinilor² (1), privitor la ladini² ♦ (Substantiv, f.) Limbă de origine romanică vorbită de ladini² (1); retoromană. – Din it. ladino.

LADY s.f. Titlu dat în Anglia soţiei unui lord sau a unui cavaler; p. ext. doamnă nobilă din Anglia. ♦ Epitet dat unei femei distinse, manierate. [Pr.: lédi] – Cuv. engl.

LAF, lafuri, s.n. (Rar; de obicei la pl.) Palavră. ♢ Loc. vb. A şedea, (cu cineva) la lafuri= a pălăvrăgi (cu cineva), a sta (cu cineva) la taifas. ♢ Expr. A tăia frunză verde şi lafuri = a spune minciuni. – Din tc. lâf.

LÁGĂR, lagăre, s.n. I. 1. Loc de staţionare a trupelor în corturi sau în barăci; tabără, campament. 2. Loc în care sunt ţinuţi închişi şi sub supraveghere prizonierii de război sau, în regimurile totalitare, persoanele considerate ostile regimului. 3. (În trecut) Totalitatea statelor şi a persoanelor care luptau pentru aceeaşi idee social-politică. II. Organ de maşină pe care se sprijină şi se ghidează o axă, o osie, un arbore. – Din germ. Lager.

LÁGĂR ~e n. 1) Popas într-o localitate a unei trupe militare în marş; cantonament; campament; tabără; bivuac. 2) Loc unde sunt închişi prizonierii de război sau deţinuţii politici. 3) Comunitate de oameni sau de ţări care urmăresc acelaşi scop social-politic. 4) Organ de maşină care sprijină şi ghidează un ax sub un arbore, permiţându-i mişcarea (de rotaţie). /<germ. Lager

LAGUNÁR, -Ă, lagunari, -e, adj. Care aparţine lagunelor, privitor la lagune, format din lagune. – Din fr. lagunaire.

LAGUNÁR ~ă (~i, ~e) Care ţine de lagună; propriu lagunelor. /<fr. lagunaire

LAGÚNĂ, lagune, s.f. Porţiune din bazinul unei mări sau al unui ocean separată aproape complet de rest printr-o fâşie îngustă de pământ. – Din it. laguna.

LAGÚN//Ă ~e f. Întindere de apă marină, separată de rest printr-o fâşie de pământ. /<it. laguna

LAI, LÁIE, lăi, adj. (Pop.) Negru sau negru amestecat cu alb. ♢ Expr. Că e laie, că-i bălaie sau ba e laie, ba-i bălaie = ba una, ba alta; aşa şi pe dincolo. Ori laie, ori bălaie = ori una, ori alta; alege! Nici laie, nici bălaie = nici aşa, nici aşa. – Cf. alb. l a j a.

LAI láie (lăi) (mai ales despre lâna oilor) Care este de culoare neagră sau neagră-cenuşie; negru sau negru-cenuşiu. ♢ Nici laie, nici bălaie nici aşa, nici aşa. [Monosilabic] /cf. alb. laja

LÁIBĂR, laibăre, s.n. 1. Haină ţărănească (de postav) scurtă până în talie, strânsă pe corp şi de obicei fără mâneci; lăibărac. 2. Manta lungă şi largă pe care o purtau odinioară boierii. – Din săs. leibel.

LÁIBĂR ~e n. Haină ţărănească (de postav) scurtă până în talie şi, de obicei, fără mâneci. [Sil. lai-] /<săş. leibel

LAIBĂRÁŞ s.n. v. lăibăraş.

LÁIC, -Ă, laici, -e, adj. (Adesea substantivat) Care este din afara religiei şi a tagmei bisericeşti, specific acestui domeniu; mirenesc, lumesc. ♦ Fig. (Fam.) Care nu cunoaşte, nu este iniţiat într-un anumit domeniu. [Pr.: la-ic] – Din fr. laïque, lat. laicus.

LÁI//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival Care nu ţine de biserică; care este independent faţă de confesiunile religioase; mirean; lumesc. Învăţământ ~. /<fr. laïque, lat. laicus