Toate definitiile
LEVIGÁȚIE, levigații, s. f. Levigare. – După fr. lévigation.
LEVIÉR, leviere, s. n. Pârghie de manevră (la o mașină, la un mecanism). [Pr.: -vi-er] – Din fr. levier.
LEVENȚÍCĂ s. f. v. levănțică.
LEVIATÁN, leviatane, s. n. (Text.) Agregat pentru spălarea industrială a lânii. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. léviathan.
LA1 prep. A. I. (Introduce complemente circumstanțiale de loc sau atribute care arată locul) 1. (Complementul indică direcția sau ținta unei mișcări, a unei acțiuni) S-a dus la el. 2. (Complementul indică limita în spațiu) Apa i-a ajuns la umeri. 3. (Complementul indică distanța) Cade la doi metri de casă. 4. (Complementul indică locul, poziția unde are loc o acțiune, o stare) Locuiește la munte. ♦ (Atributul indică poziția) Han la drumul mare. II. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul indică perioada, momentul, ocazia în prezent, trecut sau viitor) Plecăm la începutul primăverii. ◊ Expr. La mulți ani! = (ca urare făcută cuiva, de obicei cu prilejul aniversării zilei de naștere) îți doresc să trăiești încă mulți ani! 2. (Complementul indică periodicitatea) Festivalul are loc o dată la doi ani. III. (Introduce un complement circumstanțial de scop) S-a dus la vânătoare. ◊ Loc. adv. (Pop. și fam.) La ce? = în ce scop? ce rost are? IV. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Tresărea la orice zgomot. V. (Introduce un complement circumstanțial de mod) Caii aleargă la galop. ◊ Expr. La preț (sau la prețul) de... = cu prețul, contra prețului; în schimbul prețului... ♦ (Complementul indică măsura) Mătasea se vinde la metru. VI. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Cântă la pian. VII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) Este rău la suflet. VIII. (Introduce un complement indirect) Nu răspunzi la întrebări. IX. 1. (Cu valoare de num. nehot., exprimă o cantitate mare) Bea la apă. 2. (Adverbial) Cam, aproximativ, circa. Erau la 30 de oameni. B. (În prepoziții compuse) I. De la. 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc care indică punctul de plecare al unei acțiuni în spațiu) Coboară de la munte. 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp care indică punctul de plecare al unei acțiuni în timp) Doarme de la prânz. ◊ Loc. adv. De la o vreme = începând cu un moment dat, după un timp, într-un târziu. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod; în loc. adj.) De la sine = fără ajutorul sau intervenția nimănui. 4. (Introduce un complement indirect) De la cine ai primit scrisoarea? 5. (Introduce un atribut care indică locul existenței, proveniența sau apartenența) Flori de la munte. Degetele de la mână. 6. (Introduce un atribut care indică timpul) Ședința de la ora 12. II. Pe la. (Dă o nuanță de aproximație) 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc) Vino pe la noi. 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Pleacă pe la amiază. III. Până la. 1. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Așteaptă până la vară. 2. (Introduce un complement circumstanțial de loc) Îl conduce până la ușă. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod) Îi chinuiește până la exasperare. ◊ Expr. Până la unul = absolut toți. – Lat. illac.
LA2 s. m. invar. Treapta a șasea din gama do major; sunetul și nota corespunzătoare. – Din it. la.
LA3, lau, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) spăla (pe cap); A (se) scălda, a (se) îmbăia. ◊ Compus: lă-mă-mamă subst. = om prost, lălâu. [Prez. ind.: lau, lai, lă, lăm, lați, lau] – Lat. lavare.
LABÁN, labani, s. m. Specie de chefal de culoare cenușie-albăstruie, cu capul mare (Mugil cephalus). – Din rus. loban.
LÁBARUM s. n. Stindard imperial roman pe care Constantin cel Mare a pus crucea și monograma lui Isus Cristos. – Cuv. lat.
LABIÁL, -Ă, labiali, -e, adj. Care aparține buzelor, privitor la buze. Mușchi labial. ♦ (Despre sunete) Care se articulează cu participarea buzelor. O și u sunt vocale labiale, iar b, f, m, p și v, consoane labiale. ◊ (Substantivat, f.) O este o labială. ◊ (Adverbial) B se articulează labial. [Pr.: -bi-al] – Din fr. labial.
LABIALIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) labializa și rezultatul ei. [Pr.: -bi-a-] – V. labializa. Cf. fr. labialisation.
LÁBIE, labii, s. f. 1. (Bot.) Formație caracteristică florilor unor plante alcătuită din petale dispuse sub forma unor buze. 2. (Anat.) Element constitutiv al vulvei. [Pr. -bi-e] – Din lat. labium.
LABÍL, Ă, labili, -e, adj. (Livr.) Nestatornic, schimbător, instabil. ♦ (Despre un sistem fizic) Care se află în stare de echilibru instabil. – Din fr. labile, lat. labilis.
LABILITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi labil. ♦ (Fiz.) Însușirea unui sistem mecanic de a se afla în echilibru instabil. ♦ (Biol.) Însușirea materiei vii de a-și modifica starea de funcție de diverși factori. – Din fr. labilité. Cf. germ. Labilität.
LABIOLECTÚRĂ s. f. Aptitudine de a înțelege vorbirea după mișcările buzelor. [Pr.: -bi-o-] – Labi[al] + lectură.
LABIOVELÁR, -Ă, labiovelari, -e, adj. (Despre consoane) A cărei articulare se realizează concomitent prin rotunjirea buzelor și atingerea limbii de vălul palatului. ◊ (Substantivat, f.) În cuvântul latinesc „aqua”, qu este o labiovelară. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. labiovélaire.
LABIRÍNT, labirinturi, s. n. 1. Construcție cu un mare număr de camere și de galerii, în care orientarea este extrem de dificilă; dedal. ♦ Grup decorativ de arbuști care alcătuiesc alei întortocheate. ♦ Fig. Încurcătură, încâlcitură de drumuri în care te orientezi cu greutate; p. ext. problemă, situație încurcată, fără ieșire. 2. (Tehn.) Dispozitiv format din camere și compartimente foarte înguste, folosit în diverse instalații pentru a lungi parcursul unui fluid și a-i diminua astfel viteza. 3. Totalitatea cavităților (și a organelor) care formează urechea internă. – Din fr. labyrinthe, lat. labyrinthus.
LABIRÍNTIC, -Ă, labirintici, -ce, adj. (Rar) Care aparține labirintului, privitor la labirint, ca de labirint; întortocheat. – Din fr. labyrinthique.
LABIRINTÍTĂ, labirintite, s. f. Boală care constă în inflamația acută sau cronică a labirintului urechii. – Din fr. labyrinthite.
LABIRINTODÓNT, labirintodonți, s. m. (La pl.) Grup de amfibieni fosili din triasic, ai căror dinți au încrețituri sinuoase; (și la sg.) animal din acest grup. – Din fr. labyrinthodontes, engl. labyrinthodonta.
LÁBIU s. n. v. labium.
LÁBIUM s. n. Buza inferioară a insectelor și a unor miriapode. [Pr.: -bi-um. – Var. lábiu s. n.] – Din fr. labium.
LABORÁNT, -Ă, laboranți, -te, s. m. și f. Persoană cu pregătire medie, specializată în experiențe și lucrări (mai simple) de laborator. – Din germ. Laborant.
LABORATÓR, laboratoare, s. n. Local sau încăpere prevăzută cu instalații speciale, aparate și instrumente pentru experiențe științifice și lucrări practice în domeniul științelor experimentale sau aplicate. [Var.: (înv.) laboratóriu s. n.] – Din germ. Laboratorium, fr. laboratoire.
LABORATÓRIU s. n. v. laborator.
LABORIÓS, -OÁSĂ, laborioși, -oase, adj. 1. (Despre manifestările, creațiile etc. oamenilor) Care cere multă muncă, care necesită încordare, efort și osteneală. Cercetări laborioase. 2. (Despre oameni) Care lucrează (și produce) mult; sârguincios. [Pr.: -ri-os] – Din fr. laborieux, lat. laboriosus.
LABORIOZITÁTE, laboriozități, s. f. (Rar) Faptul, calitatea de a fi laborios; hărnicie. [Pr.: -ri-o-] – Laborios + suf. -itate.
LABRADÓR s. n. Mineral din grupul feldspaților, cu reflexe albăstrui și verzui, folosit ca piatră semiprețioasă. – Din fr. labrador.
LÁBRU, labri, s. m. Pește marin comestibil care trăiește pe lângă țărmuri stâncoase (Labrus). – Din fr. labre.
LÁBRUM s. n. (Anat.) Structură anatomică în formă de buză. ♦ Buză superioară la insecte și la mamifere. – Din lat. labrum.