LAMÉL//Ă ~e f. 1) Placă mică şi subţire de sticlă, de metal sau de lemn, având diferite întrebuinţări tehnice; lamă mică. 2) Foiţă subţire care separă structuri ale ţesuturilor vegetale sau animale. /<fr. lamelle

LAMELIBRANHIÁT, -Ă, lamelibranhiaţi, -te, adj., s.f. 1. Adj. (Despre moluşte) Cu branhiile în formă de lamele. 2. S.f. (La pl.) Clasă de moluşte cu corpul turtit lateral, pe care-l acoperă o cochilie formată din două valve, şi cu branhiile în formă de lamele. (Lamellibranchiata); (şi la sg.) animal care face parte din această clasă. [Pr.: -hi-at] – Din lat. lamellibranchiata.

LAMELIBRANHIÁT ĕ n. 1) la pl. Clasă de moluşte cu branhiile în formă de lamele şi cu corpul cuprins într-o cochilie cu două valve (reprezentanţi: scoica de râu, stridia etc.). 2) Moluscă din această clasă. [Sil. -li-bran-hi-] /<lat. lamellibranchiata

LAMELICÓRN, -Ă, lamelicorni, -e, adj. (Despre insecte) Care are antenele terminate prin prelungiri lamelare. – Din fr. lamellicorne.

LAMELICÓRN ~ă (~i, ~e) (despre insecte) Care are antene scurte şi terminate în lamele dispuse în evantai. /<fr. lalellicorne

LAMELIFÓRM, -Ă, lameliformi, -e, adj. În formă de lamelă. – Din fr. lamelliforme.

LAMELIFÓRM ~ă (~i, ~e) Care are forma unei lamele. /<fr. lamelliforme

LAMELÓS, -OÁSĂ, lameloşi, -oase, adj. (Rar) Care este format din lamele. – Din fr. lamelleux.

LAMEL//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) Care este format din lamele. Mineral ~. /<fr. lamelleux

LAMENTÁ, lamentez, vb. I. Refl. A se plânge (în mod zgomotos şi adesea exagerat) de cineva sau de ceva; a se tângui, a se jeli. – Din fr. lamenter, lat. lamentari.

A SE LAMENT//Á mă ~éz intranz. A-şi exprima nemulţumirea, suferinţa, durerea prin cuvinte; a se văicări; a se tângui. /<fr. lamenter, lat. lamentari

LAMENTÁBIL, -Ă, lamentabili, -e, adj. 1. Care este vrednic de plâns, deplorabil; care inspiră milă. 2. (Adesea adverbial) Prost, rău, mizerabil. Purtare lamentabilă. – Din fr. lamentable, lat. lamentabilis.

LAMENTÁBIL ~ă (~i, ~e) 1) Care inspiră milă; vrednic de plâns. Voce ~ă. 2) Care este de calitate proastă; mizerabil. Spectacol ~. Orator ~. /<fr. lamentable

LAMENTÁRE, lamentări, s.f. Acţiunea de a se lamenta şi rezultatul ei; tânguire, văicăreală, lamentaţie. – V. lamenta.

LAMENTÁŢIE, lamentaţii, s.f. (Rar) Lamentare. – Din fr. lamentation, lat. lamentatio.

LAMÉNTO, lamentouri, s.n. Piesă muzicală populară sau cultă, preponderent vocală, cu caracter de tânguire. – Din it. lamento.

LAMINÁ, laminez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra un material (în special un metal) prin deformare plastică, cu ajutorul laminorului. 2. A întinde, a paraleliza şi a omogeniza cu laminorul fibrele textile în procesul de filare în vederea toarcerii lor. 3. A reduce secţiunea de curgere a unui fluid. – Din fr. laminer.

A LAMIN//Á ~éz tranz. 1) (metale, aliaje) A prelucra cu laminorul. 2) (fluide) A face să curgă printr-o secţiune special amenajată. 3) (fibre textile) A subţia şi a omogeniza cu laminorul. /<fr. laminer

LAMINÁJ s.n. Indice care caracterizează gradul de subţiere prin laminare a unei înşiruiri de fibre textile. – Din fr. laminage.

LAMINÁR, -Ă, laminari, -e, adj. Care este alcătuit din lamele sau straturi paralele. ♢ Curgere laminară = curgere a unui fluid care are loc prin deplasarea pe traiectorii paralele a straturilor componente. – Din fr. laminaire.

LAMINÁR ~ă (~i, ~e) Care este alcătuit din lamele sau din straturi paralele. /<fr. laminaire

LAMINÁRE, laminări, s.f. Acţiunea de a lamina şi rezultatul ei; laminat¹. – V. lamina.

LAMINÁRIA s.f. Gen de algă marină brună care creşte în mările reci, folosită în farmacie, în medicină şi ca îngrăşământ organic (Laminaria); plantă care face parte din acest gen. [Pr.: -ri-a] – Cuv. lat.

LAMINÁRIA f. 1) Gen de alge brune din mările reci, cu talul lung, comestibilă, folosită la extragerea iodului şi a bromului, ca îngrăşământ organic. 2) Alga din acest gen. /Cuv. lat.

LAMINÁT¹ s.n. Laminare. – V. lamina.

LAMINÁT², -Ă, laminaţi, -te, adj., s.n. 1. Adj. Care a fost supus operaţiei de laminare. 2. S.n. Produs metalic obţinut prin laminare. – V. lamina.

LAMINÁT ~e n. Produs metalic obţinut prin laminare. /v. a lamina

LAMINATÓR, -OÁRE, laminatori, -oare, s.m. şi f. Muncitor calificat care lucrează la operaţia de laminare; laminorist. – Lamina + suf. -tor.

LAMINAT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. şi f. Muncitor specializat în operaţii de laminare. /a lamina + suf. ~tor

LAMINÁŢIE, laminaţii s.f. (Anat.) Aşezare a unor elemente anatomice în straturi suprapuse sau concentrice. – Cf. lat. l a m i n a.