LAICÍSM s.n. Atitudine, manifestare laică; caracter laic. [Pr.: la-i-] – Din fr. laïcisme.

LAICIZÁ, laicizez, vb. I. Tranz. A reorganiza o instituţie cu caracter religios după principii laice, a da caracter laic. [Pr.: la-i-] – Din fr. laïciser.

A LAICIZ//Á ~éz tranz. 1) (instituţii cu caracter religios) A da caracter laic. 2) A face să fie laic. /<fr. laïciser

LAICIZÁRE, laicizări, s.f. Acţiunea de a laiciza şi rezultatul ei. [Pr.: la-i-] – V. laiciza.

LÁIE s.f. 1. Ceată de ţigani (nomazi). 2. Ceată dezorganizată şi zgomotoasă (de copii, de oameni). – Cf. ucr., pol. l a j a, „haită de câini“.

LÁIE f. 1) înv. Grup de ţigani nomazi. 2) pop. Ceată dezorganizată şi zgomotoasă de copii sau de oameni. /<pol., ucr. laja

LÁINER ~e n. Navă (maritimă sau aeriană) de dimensiuni mari, rapidă, cu circulaţie regulată, destinată transportului de pasageri. /<engl. liner

LÁINIC, -Ă, lainici, -ce, s.m. şi f. (Reg.) Om care umblă fără nici un rost; haimana, pierde-vară. – Laie + suf. -nic.

LÁITMOTIV, laitmotive, s.n. Motiv ritmic, melodic sau armonic dintr-o compoziţie muzicală, care caracterizează un personaj, o situaţie etc. şi care revine ori de câte ori apare în scenă personajul sau situaţia dată; p. gener. fragment sau motiv muzical repetat. ♦ Fig. Idee călăuzitoare a unei lucrări ştiinţifice, literare etc., repetată şi subliniată în mai multe rânduri. [Scris şi: leit-motiv] – Din germ. Leitmotiv.

LÁITMOTIV ĕ n. 1) Motiv muzical care caracterizează un personaj sau o situaţie şi care se reia când apare în scenă personajul sau situaţia dată. 2) Fragment sau motiv repetat într-o operă muzicală. 3) fig. Idee principală asupra căreia se insistă în repetate rânduri (într-o operă ştiinţifică sau artistică). [Sil. lait-] /<germ. Leitmotiv

LÁIŢĂ s.f. v. laviţă.

LALEÁ, lalele, s.f. Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu bulb alungit, ascuţit la vârf, cu frunze lanceolate, groase şi late, cu tulpina înaltă, care face o singură floare mare, de diverse culori; tulipă (Tulipa gesneriana) – Din tc. lâle.

LAL//EÁ ~éle f. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, care face o singură floare de diferite culori, cultivată în scopuri ornamentale. [Art. laleaua] /<turc. lâle

LALOPATÍE f. Stare patologică constând în tulburarea vorbirii. /<fr. lalopathie

LÁMA¹ s.m. invar. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia şi la calmuci). ♢ Marele lama sau Lama cel mare = şeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama.

LAMÁ², lamez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A prelucra suprafaţa frontală, circulară a unei găuri cu ajutorul unei lame speciale, când strunjirea este dificilă. – Din fr. lamer.

LÁMA m. invar. Slujitor al cultului la popoarele care împărtăşesc budismul. ♢ Dalai- ~ mai-marele religiei budiste tibetane. /<fr. lama

LAMAÍSM s.m. Variantă a budismului nordic, răspândită în special în Tibet şi în Mongolia. – Din fr. lamaïsme.

LAMAÍSM n. Formă tibetană şi mongolă a budismului. /<fr. lamaïsme

LAMAÍST, -Ă, lamaişti, -ste, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Adept al lamaismului. 2. Adj. Care aparţine lamaismului, privitor la lamaism. – Din fr. lamaïste.

LAMAÍ//ST¹ ~stă (~şti, ~ste) Care ţine de lamaism; propriu lamaismului. /<fr. lamaïste

LAMAÍ//ST² ~ stă (~şti, ~ste) m. şi f. Adept al lamaismului. /<fr. lamaïste

LAMANTÍN, lamantini, s.m. Gen de mamifere cetacee asemănătoare cu foca, care trăiesc în regiunile tropicale din America şi din Africa, vânate pentru carnea, grăsimea şi pielea lor (Manatus); animal care face parte din acest gen. – Din fr. lamantin.

LAMANTÍN ~i m. Animal acvatic erbivor asemănător cu foca, dar mai mare, care trăieşte în fluviile tropicale din America şi din Africa. /<fr. lamantin

LAMARCKÍSM s.n. Teorie biologică după care evoluţia vieţuitoarelor se explică prin influenţa variaţiilor de mediu asupra comportamentului şi morfologiei lor şi care consideră că însuşirile astfel dobândite se transmit ereditar. [Pr.: -chism] – Din fr. lamarckisme.

LAMARCKÍSM n. Concepţie evoluţionistă care declară principiul evoluţiei drept lege generală a dezvoltării naturii vii. /<fr. lamarckisme

LAMARCKÍST, -Ă, lamarckişti, -ste, adj., s.m. şi f. (Adept) al lamarckismului. [Pr.: -chist] – Din fr. lamarckiste.

LAMÁRE, lamări, s.f. Acţiunea de a lama şi rezultatul ei. – V. lama².

LAMARTINIÁN, -Ă, lamartinieni, -e, adj. De Lamartine, al lui Lamartine; în maniera lui Lamartine; lamartinist (2). [Pr.: -ni-an] – Din fr. lamartinien.

LAMARTINÍST, -Ă, lamartinişti, -ste, s.m., adj. 1. S.m. Poet care cultivă motivele liricii lui Lamartine. 2. Adj. Lamartinian. – Lamartine (n. pr.) + suf. -ist.