Toate definitiile
ABÚLIC, -Ă, abulici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de abulie. – Din fr. aboulique.
ABULÍE, abulii, s. f. Boală psihică caracterizată prin lipsa mai mult sau mai puțin pronunțată a voinței; nehotărâre, inerție. – Din fr. aboulie.
ABUNDÁ, pers. 3 abúndă, vb. I. Intranz. 1. A fi, a se găsi din belșug, în mare cantitate; a prisosi. 2. A avea, a conține; a folosi din belșug. – Din fr. abonder, lat. abundare.
ABUNDÉNT, -Ă, abundenți, -te, adj. Care este în cantitate mare, care abundă; bogat, îmbelșugat. – Din fr. abondant, lat. abundans, -ntis.
ABUNDÉNȚĂ s. f. Cantitate mare, belșug, bogăție, prisos. ◊ Loc. adv. Din abundență = mult, în cantitate mare. – Din fr. abondance, lat. abundantia.
ÁBUR, aburi, s. m. 1. Vapori de apă. 2. Ceață rară. 3. (Rar) Adiere. 4. Fig. Suflare ușoară (a vântului), boare. – Cf. alb. avull.
ABURCÁ, abúrc, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca.
ABUREÁLĂ, abureli, s. f. 1. Aburi condensați în picături foarte fine care se depun pe obiecte. 2. Exalație, miros. 3. Fig. (Rar) Adiere. – Aburi + suf. -eală.
ABURÍ, aburesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur.
ABURÍRE, aburiri, s. f. Acțiunea de a (se) aburi și rezultatul ei. ♦ Expunere a unor materiale textile, lemnoase, etc. sau produse finite la acțiunea aburilor (1) în vederea ameliorării unor însușiri, a ușurării prelucrării lor ulterioare etc. – V. aburi.
ABURÍT, -Ă, aburiți, -te, adj. Acoperit cu aburi (1); care scoate, din care ies aburi. ♦ Fig. Aprins la față; înroșit; înfierbântat (de supărare). – V. aburi.
ABURÓS, -OÁSĂ, aburoși, -oase, adj. (Rar) Acoperit cu aburi (1); din care ies aburi; ca aburii. – Abur + suf. -os.
ABÚZ, abuzuri, s. n. 1. Încălcare a legalității; (concr.) faptă ilegală. ◊ Abuz de putere = delict săvârșit de cineva prin depășirea atribuțiilor sale. Abuz de încredere = înșelăciune care constă din însușirea ilegală, înstrăinarea sau refuzul de restituire a unui obiect încredințat spre păstrare sau spre utilizare. Abuz de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic. 2. Întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces. ◊ Loc. adv. Prin abuz = abuziv, exagerat. 3. (Rar) Eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc. – Din fr. abus, lat. abusus.
ABUZÁ, abuzez, vb. I. Intranz. 1. A uza de ceva în mod exagerat; a face abuz (1). 2. A comite ilegalități, nedreptăți, profitând de o situație, de un titlu sau de putere. – Din fr. abuser.
ABUZÍV, -Ă, abuzivi, -e, adj. 1. Exagerat, excesiv. 2. (Despre acțiunile omului) Arbitrar, ilegal; (despre oameni) care abuzează de puterea sa. – Din fr. abusif, lat. abusivus.
AC, ace, s. n. 1. Mică ustensilă de oțel, subțire, ascuțită și lustruită, prevăzută cu un orificiu prin care se trece un fir care servește la cusut. ◊ Expr. A avea (sau a găsi) ac de cojocul cuiva = a avea mijloace de a înfrâna sau de a pedepsi pe cineva. A călca (sau a umbla) ca pe ace = a merge încet, cu grijă. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate. Nici cât un vârf de ac = extrem de mic, foarte puțin, aproape deloc. A căuta acul în carul cu fân = a se apuca de o muncă zadarnică. 2. (Cu determinări) Nume dat unor obiecte asemănătoare cu un ac (1), având diverse întrebuințări. Ac cu gămălie. Ac de siguranță. Ac de păr. ◊ Ac de mașină = ac pentru mașina de cusut. ♦ Ace de gheață = cristale de gheață, subțiri și ascuțite, care se formează iarna. 3. Indicator la unele instrumente de măsură sau în medicină. Ac magnetic. Acul busolei. ♦ Macaz. 4. (Biol.) Organ de apărare și de atac al unor animale, în formă de ghimpe sau de vârf ascuțit. ♦ Organ în formă de ac (1) sau de ghimpe care acoperă pielea unor animale, folosit pentru apărare. Acele ariciului. 5. Frunză îngustă, ascuțită, caracteristică coniferelor. 6. Compuse: acul-doamnei = plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe și cu fructe terminate cu un cioc lung (Scandix pecten veneris); ac-de-mare = pește marin, lung și ascuțit, în formă de andrea, acoperit cu plăci osoase (Syngnathus rubescens) – Lat. acus.
ACÁCIA, acacii, s. f. Nume dat arborilor sau arbuștilor tropicali din familia leguminoaselor, cu flori albe sau galbene, cultivați ca plante ornamentale, pentru industria parfumurilor și pentru extragerea gumei arabice (Acacia). – Din lat., fr. acacia.
ACADEÁ, acadele, s. f. Bomboană preparată din zahăr topit. – Din tc. akede.
ACADÉMIC, -Ă, academici, -ce, adj. 1. Care ține de academie, privitor la academie. ◊ Titlu academic = diplomă obținută într-o școală de grad universitar. ♦ (Substantivat, m.; înv.) Membru al Academiei Române. 2. Distins, solemn; de o corectitudine exagerată; convențional. ◊ Stil academic = manieră în artă în care subiectul este tratat în genul studiilor de școală de artă academică (1); stil sobru, corect, științific, convențional și rece. – Din fr. académique, lat. academicus.
ACADEMICIÁN, -Ă, academicieni, -e, s. m. și f. Membru (de onoare sau titular) al unei academii. [Pr.: -ci-an] – Din fr. académicien.
ACADEMÍE, academii, s. f. 1. Societate de învățați, de literați, de artiști etc. creată pentru dezvoltarea științelor și a artelor; înaltă instituție culturală care reunește pe cei mai de seamă savanți și artiști. 2. Școală de învățământ superior. [Acc. și: (după lat.) académie] – Din fr. académie, lat. academia.
ACADEMÍSM s. n. 1. Atitudine estetică promovând imitația necondiționată a creațiilor artei antice și a Renașterii. ♦ Trăsătură caracteristică oricărei arte care cultivă un ideal de frumusețe canonică, convențională, manieristă. 2. Fel de a se comporta academic (2), rigid, rece. – Din fr. académisme.
ACADIÁN s. n. A doua perioadă a cambrianului. [Pr.: -di-an] – Din fr. acadien.
ACAJÚ s. m. invar., adj. invar. 1. S. m. invar. Arbore din regiunea tropicală a Americii, al cărui lemn, de culoare roșiatică, este întrebuințat la confecționarea mobilelor de lux; mahon (Swietinia mahagoni). ♦ Lemnul acestui arbore. 2. Adj. invar. Maro-roșcat, de culoarea lemnului de acaju (1). – Din fr. acajou.
ACALMÍE s. f. Potolire sau încetare temporară a mișcării (vântului sau valurilor). ♦ Fig. Răstimp de liniște în cadrul sau după o perioadă frământată. – Din fr. accalmie.
ACANÁ adv. V. hacana.
ACÁNT s. m. v. acantă.
ACANTACÉE s. f. pl. Familie de plante dicotiledonate răspândite mai ales în regiunile calde, cu frunze opuse, flori dispuse în raceme și fructe capsule, al cărui tip este acanta. – Din fr. acanthacées.
ACÁNTĂ, acante, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de plante erbacee decorative din familia acantaceelor, ale căror frunze mari, penate, uneori spinoase, și rădăcini sunt folosite în medicină (Acanthus). 2. Ornament arhitectonic caracteristic capitelurilor corintice și compozite; care imită frunzele de acantă (1). [Var.: acánt s. m.] – Din fr. acanthe, lat. acanthus.
ACANTOCEFÁL, acantocefali, s. m. (La pl.) Clasă de viermi paraziți nematelminți, cu o trompă retractilă înconjurată de cârlige de apărare (Acanthocephala); (și la sg.) vierme din această clasă. – Din fr. acanthocéphales.