ABLÁŢIE s.f. v. ablaţiune.

ABLAŢIÚNE, ablaţiuni, s.f. 1. Transportare (prin acţiunea vântului, a apelor sau a gheţarilor) a materialului rezultat în urma dezagregării solului sau a rocilor. 2. Îndepărtare chirurgicală a unui organ, a unui membru al corpului omenesc, a unei tumori etc. 3. Fenomen fizic prin care un corp care străbate atmosfera cu mare viteză pierde din substanţă, devenind incandescent prin frecarea cu aerul. [Pr.: -ţi-u-] – Din fr. ablation, lat. ablatio, -onis.

ABLAŢIÚN//E ~i f. 1) Intervenţie chirurgicală prin care se îndepărtează un organ, un membru sau un ţesut bolnav. 2) Îndepărtare (prin acţiunea apelor, a vântului etc.) a materialului rezultat în urma dezagregării solului, a rocilor. 3) Reducere a masei unui gheţar, prin topire sau evaporare. [G.-D. ablaţiunii; Sil. -ţi-u-] /<lat. ablatio, ~onis, fr. ablation

ÁBLAUT, ablauturi, s.n. (Lingv.) Apofonie. – Din germ. Ablaut.

ABLEFARÍE, ablefarii, s.f. Malformaţie congenitală caracterizată prin absenţa parţială sau totală a pleoapelor. – Din fr. ablépharie.

ABLEFARÍE f. med. Anomalie congenitală constând în lipsa totală sau parţială a pleoapelor. [Sil. a-ble-] /<fr. ablépharie

ABLEPSÍE, ablepsii, s.f. (Med.) Cecitate. – Din fr. ablépsie.

ABLEPSÍE f. Lipsă a vederii; cecitate; orbire. [Sil. a-blep-] /<fr. ablépsie

ABLUŢIÚNE, abluţiuni, s.f. 1. Spălare rituală pe corp sau pe o parte a lui, prescrisă de unele religii pentru purificare. 2. Spălare sau îmbăiere cu ajutorul duşului. [Pr.: -ţi-u-] – Din fr. ablution, lat. ablutio, -onis.

ABLUŢIÚN//E ~i f. 1) Spălare a corpului (în scop de purificare) prescrisă de unele religii orientale. 2) Spălare cu duşul. [Sil. -blu-ţi-u-] /<lat. ablutio, ~onis, fr. ablution

ABNEGÁ, abnég, vb. I. Tranz. A tăgădui, a nega, a se lepăda de cineva sau de ceva. – Din lat. abnegare.

A ABNEGÁ abnég intranz. A se consacra în întregime; a se dedica; a se devota. /Din abnegaţie

ABNEGÁRE s.f. (Rar) Abnegaţie. – V. abnega.

ABNEGÁŢIE s.f. Devotament (dus până la sacrificiu); abnegare. ♦ Renunţare; sacrificiu voluntar. – Din fr. abnégation.

ABNEGÁŢIE f. 1) Devotament până la jertfire de sine faţă de o cauză sau de o persoană. 2) Sacrificiu voluntar; renunţare voluntară la ceva scump. [G.-D. abnegaţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. abnegation, lat. abnegatio, ~onis

ABNÓRM, -Ă, abnormi, -e, adj. (Rar) Anormal, neobişnuit. – Din germ. abnorm.

ABNORMITÁTE, abnormităţi, s.f. (Rar) Anomalie; enormitate; lucru neobişnuit, abnorm. – Din germ. Abnormität.

ABOLÍ, abolesc, vb. IV. Tranz. A desfiinţa o instituţie, o stare sau anumite uzanţe; a anula în mod legal şi oficial o lege, o hotărâre etc. – Din fr. abolir, lat. abolere.

A ABOL//Í ~ésc tranz. 1) (legi, ordine, dispoziţii oficiale etc.) A declara nul printr-un ordin; a abroga; a anula; a contramanda; a revoca. 2) (instituţii) A face să înceteze existenţa (printr-un ordin); a desfiinţa; a lichida; a suprima. /<fr. abolir, lat. abolere

ABOLÍRE, aboliri, s.f. Acţiunea de a aboli şi rezultatul ei; aboliţiune. – V. aboli.

ABOLIŢIONÍSM s.n. Mişcare politică apărută la sfârşitul secolului al XVIII-lea, care urmărea desfiinţarea sclaviei negrilor din America; p. gener. mişcare politică ce susţine desfiinţarea sclaviei. [Pr.: -ţi-o-] – Din fr. abolitionnisme.

ABOLIŢIONÍSM n. Mişcare politică în S.U.A. care urmărea abolirea sclavagismului. [Sil. -ţi-o-] /<fr. abolitionnisme

ABOLIŢIONÍST, -Ă, aboliţionişti, -ste, s.m. şi f. Adept al aboliţionismului. [Pr.: -ţi-o-] – Din fr. abolitionniste.

ABOLIŢIONÍ//ST ~stă (~şti, ~ste) m. şi f. Adept al aboliţionismului. /<fr. abolitionniste

ABOLIŢIÚNE, aboliţiuni, s.f. (Înv.) Abolire. [Pr.: -ţi-u-] – Din fr. abolition, lat. abolitio, -onis.

ABÓLLA s.f. Manta militară la romani. – Cuv. lat.

ABOMINÁBIL, -Ă, abominabili, -e, adj. Înfiorător, groaznic; dezgustător, urât. – Din fr. abominable, lat.abominabilis.

ABOMINÁBIL ~ă (~i, ~e) 1) Care provoacă groază; înfiorător; cutremurător. 2) Care trezeşte dezgust, scârbă; dezgustător. /<lat. abominabilis, fr. abominable

ABONÁ, abonez, vb. I. Tranz. şi refl. (Cu determinări introduse prin prep. „la“) A-şi face un abonament. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A veni în mod regulat undeva, a fi un obişnuit al casei. – Din fr. abonner.

A SE ABON//Á mă ~éz intranz. A-şi face un abonament. ~ la o revistă. /<fr. abonner