![]() Caută
Traducere
|
Toate definitiileACANTÓZĂ, acantoze, s. f. Boală de piele caracterizată prin prezența unor pete pigmentate, îngroșate pe diferite părți ale corpului. – Din fr. acanthose. ACAPARÁ, acaparez, vb. I. Tranz. A cumpăra toate mărfurile sau o anumită categorie de mărfuri de pe piață (pentru speculă); a pune stăpânire (în mod silnic, necinstit) pe... ♦ P. ext. A-și însuși totul pentru sine în dauna altora. – Din fr. accaparer. ACAPARÁRE, acaparări, s. f. Acțiunea de a acapara. – V. acapara. ACAPARATÓR, -OÁRE, acaparatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acaparează. – Acapara + suf. -tor. ACÁR, acari, s. m. Muncitor feroviar care manipulează dispozitivele de acționare a acelor de macaz și asigură întreținerea acestora; macagiu. – Ac + suf. -ar. ACARÉT, acareturi, s. n. 1. Construcție auxiliară care ține de o gospodărie. 2. (La pl.) Unelte de gospodărie, mai ales agricole. – Din tc. akaret. ACARIÁN, acarieni, s. m. (La pl.) Arahnide mici, cu capul, toracele și abdomenul de obicei nediferențiate, unele dintre ele fiind purtătoare de germeni ai unor maladii grave; (și la sg.) animal din acest ordin. [Pr.: -ri-an] – Din fr. acariens. ACARICÍD, acaricide, s. n., adj. (Substanță) care omoară acarienii. – Din fr. acaricide. ACARINÁTĂ, acarinate, s. f. (La pl.) Păsări alergătoare cu sternul lipsit de carenă și cu aripi reduse; (și la sg.) pasăre care face parte din din această clasă; ratite. – Din lat. acarinatus. ACARIÓZĂ, acarioze, s. f. Nume dat unor boli de piele contagioase, parazitare (la oameni și la animale), provocate de acarieni. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. acariose. ACÁRNIȚĂ, acarnițe, s. f. (Reg.) Acăriță. – Ac + suf. -arniță. ACÁSĂ adv. În sau spre casa în care locuiești; fig. la locul natal, în sau către patrie. ◊ Cei de-acasă = rudele apropiate, familia; p. ext. conaționalii. ◊ Expr. Așa (sau acum) mai vii de-acasă = acum înțeleg sau admit ce spui. – A3 + casă. ACATAFAZÍE, acatafazii, s. f. Dispunere greșită a cuvintelor în vorbire. – Din fr. acataphasie. ACATAGRAFÍE, acatagrafii, s. f. Dispunere greșită a cuvintelor în scris. – Din fr. acatagraphie. ACATALÉCTIC, acatalectice, adj. (În metrica greco-latină, în sintagma) Vers acatalectic (și substantivat n.) = vers căruia nu-i lipsește nici o silabă. – Din fr. acatalectique. ACATALEPSÍE, acatalepsii, s. f. 1. Deficiență a intelectului. 2. Nesiguranță în punerea unui diagnostic la un bolnav. – Din fr. acatalepsie. ACATÍST, acatiste, s. n. 1. Imn și slujbă bisericească ortodoxă în cinstea Fecioarei Maria sau a unor sfinți. 2. Listă de nume dată preotului spre a se ruga, pentru a se ruga pentru persoanele înscrise pe ea. ◊ Expr. A da acatiste (sau un acatist) = a cere preotului să rostească anumite rugăciuni pentru îndeplinirea unei dorințe. [Acc. și: acátist] – Din sl. akatistŭ. ACÁȚ, acați, s. m. (Reg.) Salcâm. [Var.: acáțiu s. m.] – Din magh. akác. ACÁȚIU s. m. v. acaț. ACAUSTOBIOLÍT, acaustobiolite, s. n. Rocă sedimentară de origine organică, necombustibilă. [Pr.: -ca-us-to-bi-o-] – Din fr. acaustobiolite. ACAUSTOBIOLÍTIC, -Ă, acaustobiolitici, -ce, adj. (Geol.) Referitor la acaustobiolite. [Pr.: -ca-us-to-bi-o-] – Din fr. acaustobiolitique. ACĂRÍȚĂ, acărițe, s. f. (Pop.) Cutiuță în care se păstrează ace, ață și alte mărunțișuri necesare la cusut; acarniță. – Ac + suf. -ăriță. ACĂTẮREA adj. invar. v. acătării. ACĂTẮRII adj. invar. (Pop. și fam.; de obicei la comparativ) 1. (Despre lucruri) Care posedă calități corespunzătoare scopului sau destinației; bun, frumos, de seamă. 2. (Despre oameni) De treabă, cumsecade, vrednic, cu calități deosebite. [Var.: acătărea adj. invar.] – Et. nec. ACĂȚÁ vb. I. v. agăța. ACĂȚÁRE s. f. v. agățare. ACĂȚÁT, -Ă, adj. v. agățat. ACĂȚĂRÁ vb. I. v. cățăra. ACĂȚĂTÓR, -OÁRE, adj. v. agățător. ACCÉDE, accéd, vb. III. (Livr.) Intranz. A avea acces (1), a ajunge la ceva, undeva. – Din fr. accéder. |