A ABON//Á ~éz tranz. A face să se aboneze. /<fr. abonner

ABONAMÉNT, abonamente, s.n. Convenţie prin care, în schimbul unei sume, o persoană obţine, pe o anumită perioadă, dreptul de a folosi anumite servicii publice, de a asista la spectacole, de a călători cu mijloace publice de transport, de a primi o revistă, un ziar etc.; (concr.) înscris care atestă această convenţie; sumă plătită pentru obţinerea acestui drept. Abonament la radio. – Din fr. abonnement.

ABONAMÉNT ~e n. Document prin care, în schimbul unei sume de bani, se obţine, pentru un anumit timp, dreptul de a se folosi de unele servicii (de a primi o publicaţie, de a asista la spectacole etc.). /<fr. abonnement

ABONÁRE, abonări, s.f. Acţiunea de a (se) abona. – V. abona.

ABONÁT, -Ă, abonaţi, -te, s.m. şi f., adj. (Persoană) care beneficiază de un abonament. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care vine în mod regulat undeva. – V. abona.

ABONÁ//T ~ţi m. Persoana care beneficiază de un abonament. /v. a abona

ABORDÁ, abordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre nave) A acosta la ţărm. ♦ A se alătura de o altă navă, bord la bord (pentru a o ataca). 2. Tranz. A începe studierea unei probleme, a trata o problemă, a începe o discuţie. ♦ (Franţuzism) A se apropia de cineva pentru a-i vorbi. – Din fr. aborder.

A ABORD//Á ~éz 1. intranz. 1) (despre nave) A se apropia de ţărm sau de chei (în vederea legării); a acosta. 2) (despre nave) A se ciocni accidental (de o altă navă, de un dig etc.). 2. tranz. 1) (nave) A anina pentru a trage la ţărm. 2) fig. (probleme, chestiuni etc.) A pune în discuţie. 3) fig. (persoane, de obicei necunoscute) A opri (în mod brutal) pentru a li se adresa; a acosta. /<fr. aborder

ABORDÁBIL, -Ă, abordabili, -e, adj. Care poate fi abordat; p.ext. accesibil. – Din fr. abordable.

ABORDÁBIL ~ă (~i, ~e) 1) Care poate fi abordat. 2) Care este accesibil. /<fr. abordable

ABORDÁJ, abordaje, s.n. 1. Asalt, atac al unei nave (de către altă navă). 2. Ciocnire accidentală între nave ori între o navă şi un obstacol. – Din fr. abordage.

ABORDÁJ ~e n. 1) Ciocnire accidentală între două nave sau a unei nave de un obstacol. 2) Atacare a unei corăbii inamice prin alăturare la bordul ei. Lupte de ~. /<fr. abordage

ABORDÁRE, abordări, s.f. Acţiunea de a aborda. – V. aborda.

ABORIGÉN, -Ă, aborigeni, -e, adj., s.m. şi f. (Livr.) Băştinaş, autohton, indigen. – Din fr. aborigène.

ABORIGÉN ~ă (~i, ~e) şi substantival Care face parte din populaţia originară a unei ţări sau a unei regiuni; autohton; indigen; băştinaş. [Sil. ab-o-] /<fr. aborigene

ABORTÍV, -Ă, abortivi, -e, adj., s.n. (Biol.) 1. Adj. Care se produce înainte de vreme, prematur; care nu a evoluat în întregime. Fetus abortiv. Boală abortivă. 2. Adj., s.n. (Substanţă sau mijloc) care provoacă avortul. – Din fr. abordif, lat. abordivas.

ABORTÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care este produs înainte de vreme; prematur. 2) Care provoacă avortul. Medicament ~. /<fr. abortif, lat. abortivus

ABRACADÁBRA subst. Cuvânt cabalistic căruia obscurantiştii îi atribuiau puterea magică de a realiza un lucru supranatural. – Din fr., it. abracadabra.

ABRACADÁBRA f. 1) Cuvânt cabalistic căruia i se atribuie putere magică. 2) Îngrămădire de cuvinte fără sens. [Sil. a-bra-] /<fr., it. abracadabra

ABRACADABRÁNT, -Ă, abracadabranţi, -te, adj. (Rar) Cu totul neobişnuit; ciudat, bizar; încâlcit. – Din fr. abracadabrant.

ABRAHÍE f. med. Anomalie congenitală constând în lipsa braţelor. /<fr. abrachie

ABRAHIOCEFALÍE f. med. Anomalie congenitală constând în lipsa capului şi a braţelor. /<fr. abrachiocéphalie

ABRÁŞ, -Ă, abraşi, -e, adj. 1. (Reg.; despre cai) Nărăvaş; (despre oameni) rău, violent. 2. (Despre acţiunile omului) fără nici un rezultat; neizbutit, nereuşit. ♢ Expr. A ieşi abraş = a nu izbuti. [Var.: iabráş, -ă] – Din tc. abraş.

ABRAZÁRE, abrazări, s.f. (Rar) Abraziune (2). – Cf. fr. a b r a s i o n.

ABRAZ//ÁRE ~ări f. Operaţie de prelucrare a unei piese cu ajutorul unui abraziv. /Din abraziv sau abraziune

ABRAZIÚNE, abraziuni, s.f. 1. Proces de eroziune a ţărmurilor din cauza valurilor mării. 2. Roadere a unui corp ca urmare a frecării lui de alt corp abraziv sau mai dur; abrazare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. abrasion.

ABRAZIÚN//E ~i f. 1) Proces de eroziune a ţărmului prin acţiunea valurilor. 2) Roadere a unui corp prin frecarea cu altul mai dur. [Sil. a-bra-zi-u-ne] /<fr. abrasion

ABRAZÍV, -Ă, abrazivi, -e, adj., s.n. (Corp, material dur) care are proprietatea de a roade prin frecare. – Din fr. abrasif.

ABRAZÍV ~ă (~i, ~e) şi substantival (despre corpuri dure, materiale) Care are proprietatea de a roade prin frecare. Piatră ~ă. /<fr. abrasif

ABRAZÓR, abrazoare, s.n. Unealtă alcătuită dintr-un material abraziv (natural sau artificial), folosită la prelucrarea prin aşchiere. – Cf. a b r a z i u n e.