Toate definitiile
INTERNÁT, internate, s. n. 1. Așezământ școlar în care elevii primesc locuință și întreținere. 2. Stagiu de practică efectuat în spitale și în clinici de studenții în medicină din ultimii ani. – Din fr. internat.
INTERNAȚIONÁL, -Ă, internaționali, -e, adj. Care are loc între mai multe națiuni, care angajează sau privește mai multe țări, privitor la raporturile dintre națiuni. La care participă reprezentanții mai multor state; care are o importanță ce depășește granițele unei singure țări. ◊ Limbă internațională = limbă națională cu largă circulație în afara granițelor unei națiuni și folosită în mod oficial, mai ales în relațiile diplomatice. Drept internațional = totalitatea normelor de drept care reglementează raporturile dintre state. ♦ (Substantivat) Sportiv care reprezintă țara sa într-o competiție internațională. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. international.
INTERNAȚIONALÍSM s. n. 1. Solidaritate, colaborare, cooperare liber-consimțită între națiuni popoare, țări etc. egale în drepturi, în scopul sprijinului reciproc. 2. Doctrină potrivit căreia diversele interese naționale trebuie să fie subordonate unui interes general, supranațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationalisme.
INTERNAȚIONALÍST, -Ă, internaționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are caracterul internaționalismului, care aplică principiile internaționalismului, care aparține internaționalismului. 2. S. m. și f. Adept al internaționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliste.
INTERNAȚIONALIZÁ, internaționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter internațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliser.
INTERNAȚIONALIZÁRE, internaționalizări, s. f. Acțiunea de a internaționaliza. [Pr.: -ti-o-] – V. internaționaliza.
INTERNÍST, -Ă, interniști, -ste, s. m. și f. Medic specialist în boli interne. ◊ (Adjectival) Medic internist. – Din germ. Internist.
INTERNÓD, internoduri, s. n. Porțiune a tulpinii unor plante cuprinsă între două noduri. – Din germ. Internodium, it. internodio (după nod).
INTERNÚNCIU s. m. v. internunțiu.
INTERNÚNȚIU, internunții, s. m. Nunțiu (papal) ad-interim. [Var.: internúnciu s. m.] – Din lat. internuntius „sol”, it. internunzio.
INTEROCCIDENTÁL, -Ă, interoccidentali, -e, adj. Care are loc între statele din Occident (îndeosebi din Occidentul Europei). – Inter1+occidental.
INTEROCEÁNIC, -Ă, interoceanici, -ce, adj. Care este între două oceane; care leagă două oceane. – Din fr. interocéanique.
INTEROCEPTÍV, -Ă, interoceptivi, -e, adj. (Biol.; despre senzații) Care ia naștere în urma acțiunii impulsurilor de la nivelul organelor interne. – Din fr. interoceptif.
INTEROCEPTÓR, interoceptori, s. m. (Biol.) Terminație nervoasă a unui analizator intern care culege și transmite impulsuri primite de la organele interne. – Din fr. interocepteur, engl. interoceptor.
INTEROCULÁR, -Ă, interoculari, -e, adj. (Rar) Interpupilar. – Din fr. interoculaire.
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.
INTEROGÁRE, interogări, s. f. Acțiunea de a interoga și rezultatul ei; întrebare, examinare, chestionare, interogație. – V. interoga.
INTEROGATÍV, -Ă, interogativi, -e, adj. Care exprimă o întrebare; întrebător. – Din fr. interrogatif.
INTEROGATÓRIU, interogatorii, s. n. Totalitatea întrebărilor puse de judecător unei părți implicate într-un proces și a răspunsurilor date de aceasta, care contribuie la rezolvarea cazului; (concr.) act în care sunt consemnate aceste întrebări și răspunsuri. – Din fr. interrogatoire.
INTEROGÁȚIE, interogații, s. f. (Rar) Interogare. ◊ (În sintagma) Interogație retorică = procedeu retoric constând în adresarea unor întrebări, nu pentru a obține răspuns, ci pentru a comunica o idee, o atitudine. [Var.: interogațiúne s. f.] – Din fr. interrogation, lat. interrogatio.
INTEROGAȚIÚNE s. f. v. interogație.
INTERORGÁNIC, -Ă, interorganici, -ce, adj. Privitor la mai multe organe; dintre organe. – Din fr. interorganique.
INTEROSÓS, -OÁSĂ, interosoși, -oase, adj. (Anat.) Situat între oase. – Din fr. interosseux.
INTERPARLAMENTÁR, -Ă, interparlamentari, -e, adj. Care privește mai multe parlamente; care reunește membrii mai multor parlamente. – Din fr. interparlementaire.
INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt; spec. a cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. – Din fr. interpeller, lat. interpellare.
INTERPELÁRE, interpelări, s. f. Faptul de a interpela; (concr.) conținutul unei interpelări; interpelație. – V. interpela.
INTERPELATÓR, -OÁRE, interpelatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o interpelare. – Din fr. interpellateur.
INTERPELÁȚIE, interpelații, s. f. (Rar). Interpelare. [Var.: interpelațiúne s. f.] – Din fr. interpellation, lat. interpellatio.
INTERPELAȚIÚNE s. f. v. interpelație.
INTERPENETRÁȚIE, interpenetrații, s. f. Pătrundere reciprocă, întrepătrundere a două sau a mai multor elemente, substanțe, fenomene etc. – Din fr. interpénétration.